Semnal de îngrijorare: structura de putere economică a Iașului, aproape fosilizată

* sub fațada de modernitate, economia Iașului dă semen de îngrijorare: nu mai respiră prin tinerețe, ci prin inerție * arată ca un organism economic tensionat, aproape supraîncălzit, în care puterea nu se redistribuie, ci se întărește în mâinile acelorași generații care au învățat businessul înainte de era digitală și îl conduc încă după regulile unei lumi care s-a schimbat între timp fără să le mai ceară voie

În Iași există 45.629 de firme active și aproape 60.000 de acționari persoane fizice, dar această masă aparent impresionantă nu ascunde vitalitate haotică, ci o ordine tăcută, rigidă, aproape implacabilă. Pentru că atunci când cobori în structura de vârstă, descoperi adevărata poveste.

Puterea economică a Iașului este capturată, în cea mai mare parte, de segmentul 40–49 de ani, cu peste 18.000 de oameni, adică peste o treime din întregul sistem de acționariat. Aceasta nu este doar o generație dominantă - este o generație care a închis cercul. Ei nu mai experimentează, ei administrează. Nu mai riscă, ei conservă. Nu mai deschid drumuri, ci le întrețin pe cele deja asfaltate de un boom economic anterior.

În spatele lor vine generația 30–39 de ani, cu aproximativ 15.000 de acționari, o armată de potențial economic încă prinsă într-un coridor îngust: suficient de matură ca să înțeleagă jocul, dar insuficient de puternică pentru a-l rescrie. Este generația care împinge din spate, dar nu ajunge la butoane.

Și apoi urmează ruptura tăcută, dar devastatoare: aproape 35% din tot capitalul local este în mâinile celor peste 50 de ani. Asta nu mai este economie dinamică, ci economie sedimentată. O structură în care decizia economică se deplasează mai lent decât piața însăși, în care adaptarea devine reacție întârziată, nu inițiativă.

În contrast aproape ironic, generația sub 29 de ani - cea despre care se spune că va „schimba tot” - abia atinge 9%. Este prezentă, dar periferică. Vizibilă, dar fără control. Activă, dar fără proprietate. Practic, o generație care produce valoare, dar nu o deține.

Și aici se naște paradoxul exploziv al Iașului: un oraș perceput ca tânăr, universitar, digital, în expansiune, dar cu o structură de putere economică profund îmbătrânită, aproape fosilizată în anumite segmente. Sub fațada de modernitate, datele arată altceva: o economie care nu mai respiră prin tinerețe, ci prin inerție.

Iașul nu este blocat. Este mai subtil de atât. Este într-o stare de stabilizare prematură, în care toate mecanismele funcționează, dar direcția este din ce în ce mai greu de schimbat. Ca un motor turat care încă merge, dar nu mai accelerează.

Și poate cea mai incomodă concluzie din toate: acest județ nu duce lipsă de oameni în business, ci de o transferare reală a puterii economice către generațiile care ar trebui să-l ducă mai departe. Iar când asta nu se întâmplă la timp, economia nu se prăbușește spectaculos, ci se întărește în trecut.

Dacă tendința continuă, Iașul riscă să devină paradoxal: un centru regional vibrant ca imagine, dar rigidizat în profunzime, cu un capitalism local care îmbătrânește mai repede decât se regenerează.

Daniel BACIU