În contextul unui trafic de călători crescut, prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Maria, CFR Călători operează cu intregul parc tehnic disponibil de material rulant si are in vedere, operativ, sporirea capacităţii (vagoane suplimentare ...
CFR SA anuntă că in zilele următoare viteza de circulatie a trenurilor ar putea fi redusă chiar si cu 30 de km/h. Conform unui comunicat al companiei, personalul de intreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţeau ...
Un accident feroviar s-a produs, miercuri noapte, in Staţia CFR Feteşti, in urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură care era staţionată. UPDATE 09:45 Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a declarat j ...
Într-unul dintre cele mai mari orase ale Romaniei, in care activează companii de talie mondială, care se laudă cu cel mai bun nivel de trai din Romania, peste 2.000 de persoane trăiesc in condiţii de Ev Mediu langă groapa de gunoi Pata ...
Primele sase automotoare diesel aduse din Germania de compania privată Transferoviar au intrat la mijlocul săptămanii trecute in tară, pe la Curtici si au ajuns la Cluj. În 2-3 luni vor fi puse in circulatie, pe rute din zona Clujului si a C ...
Lungmetrajul documentar "Ieşirea trenurilor din gară", regizat de Radu Jude şi istoricul Adrian Cioflancă, intră, incepand de vineri, pe marile ecrane din Romania. Filmul va rula la Bucureşti (Cinema Union, Cinema Muzeul Ţăranului, ...
CFR Călători si patru companii private introduc in zilele următoare trenuri către statiunile de pe litoral, iar cel mai lung parcurs este de 1.050 km si de peste 19 ore. Desi Bucuresti - Constanta este cea mai rapidă magistrală, cele mai mul ...
Programul estival de transport - Trenurile Soarelui 2021. CFR Călători informează că, incepand cu data de 11/12 iunie 2021, va lansa programul estival de transport "Trenurile Soarelui". Pană la data de 5/6 septembrie, turiştii vor ave ...
CFR Călători va suplimenta, in perioada 30 aprilie – 4 mai, numărul trenurilor către cele mai solicitate destinaţii cu ocazia minivacanţei de 1 Mai şi Paşte. Potrivit unui comunicat de presă al operatorului feroviar naţional, vo ...
Traficul feroviar este blocat, joi dimineata, intre Vaslui si Barlad, din cauza unui TIR care a ajuns pe calea ferată, unde a fost lovit de două trenuri. Evenimentul feroviar a avut loc pe raza localitătii Rosiesti. Potrivit reprezentantilor ISU V ...
Compania CFR Călători introduce de săptămana aceasta vagoane de dormit şi in trenurile care circulă in timpul zilei. Este vorba despre garniturile de lung parcurs, care depăşesc 10 – 15 ore, noul serviciu fiind introdus la sugestia publicu ...
Cel puţin 32 de persoane au fost ucise şi 66 rănite, vineri la pranz, in urma coliziunii a două trenuri de călători in oraşul Sohag din sudul Egiptului, a anunţat Ministerul Sănătăţii egiptean, potrivit AFP şi Reuters. Imagini transmise de ...
CFR Călători anunţă că incă 34 de trenuri InterRegio din toată ţara vor deveni, de la 1 aprilie, trenuri Regio-Expres, care au un tarif scăzut, la nivelul trenurilor Regio, dar beneficiază de viteza şi confortul trenurilor InterRegio, precu ...
CFR Călători a anuntat că va pune in circulatie de luni 42 de trenuri pentru elevii care merg la scoală. Potrivit unui comunicat al CFR Călători, citat de Mediafax, este vorba de 42 de trenuri de navetă destinate transportului spre/dinspre local ...
Iancu Ţucărman, supravieţuitor al "trenurilor morţii" din timpul Pogromului de la Iaşi din al Doilea Război Mondial, care a murit vineri, 8 ianuarie, la varsta de 98 de ani, fiind infectat cu SARS-CoV-2, a fost "intruchiparea perfec ...
CFR Calatori a lansat Trenurile Zapezii 2021, oferta de calatorie valabila din 4 ianuarie pana pe 28 februarie 2021, care ofera o reducere de 25% la trenurile care au ca destinatie sau punct de plecare cele mai cautate statiuni montane cum sunt cele de ...
O lebădă aflată in doliu după moartea perechii sale a blocat circulatia a peste 20 de trenuri, timp de aproape o oră, inainte de a fi evacuată de pompieri, a anuntat politia germană, citată de AFP. Cele două păsări s-au rătăcit pe linia ...
CFR Călători suplimentează trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute in perioada sărbătorilor de iarnă, pană la finele anului peste 110 garnituri urmand să circule cu un număr şi mai mare de vagoane, informează compania. Ce ...
Grănicerii francezi vor patrula in trenurile Eurostar care circulă intre Londra şi Paris, pentru a monitoriza bagajele şi bunurile care vor intra in Uniunea Europeană după incheierea perioadei de tranziţie a Brexitului, pe 31 decembrie. Controa ...
Noul Mers al Trenurilor 2020-2021 intră in vigoare din data de 13 decembrie 2020 si va fi valabil pană la data de 11 decembrie 2021. Noutăti (trenuri noi, rute noi, prelungiri rute, optimizare durate de circulatie): 42 de trenuri ...
CFR SA informeaza ca, din cauza unor probleme tehnice neprevazute, se inregistreaza mici intarzieri in circulatia trenurilor pe ruta ruta directa Gara de Nord - Aeroportul Henri Coanda. "Dat fiind faptul ca este prima sectie de cale ferata ...
Trei operatori de transport feroviar asigura, din noaptea de sambata spre duminica, 13 decembrie, transportul de calatori intre Gara de Nord Bucuresti si Aeroportul International Henri Coanda. In total vor fi 72 de trenuri, ...
În noul Mers al Trenurilor 2020-2021 vor circula zilnic in medie 1. 200 trenuri, in functie de perioada din an. De asemenea, se vor derula programele de transport consacrate, vor fi mentinute legăturile existente interne si externe, pe rutele cel ...
CFR Călători suspendă temporar, incepand de luni, 9 noiembrie, circulaţia mai multor trenuri, destinate pentru naveta elevilor, a anunţat compania. „Pentru combaterea răspandirii infecţiei cu Covid-19, incepand cu data de 09.11.2020, CFR ...
CFR Calatori suspenda temporar, incepand de luni, 9 noiembrie, circulatia mai multor trenuri destinate pentru naveta elevilor, anunta compania. "Pentru combaterea raspandirii infectiei cu Covid-19, incepand cu data de 09.11.2020, CFR Calat ...