INCHIDE

Euro a rămas sub pragul de 5,34 lei

Euro a rămas sub pragul de 5,34 lei

Creșterea cererii de valută a decuplat miercurea aceasta leul de evoluțiile din regiune. El s-a depreciat față de euro, în timp ce alte monede s-au întărit.

Tranzacțiile din piața locală se realizau în culoarul 5,336 – 5,344 lei, față de 5,33 – 5,338 lei în ședința de marți, astfel că media euro a urcat de la 5,3370 la 5,3393 lei, 5,3501 lei, la jumătatea săptămânii trecute. Reamintim că euro a atins în 6 octombrie un maxim istoric de 5,3527 lei.

Inflația locală a revenit pe creștere în septembrie la 6,6%, față de perioada similară din 2025. Tendința va continua și luna aceasta, un rol important revenind deprecierii leului la care se adaugă creşterea preţurilor la energia electrică, scumpite și de închiderea centralei nucleare de la Cernavodă, dar și a celor la petrol şi gaze naturale, stimulate de continuarea războiului din Golful Persic, care a strangulat comerțul cu țiței. Iar conflictul din Orientul Mijlociu poate cunoaște o inflamare după atacurile separatiștilor hutti asupra Arabiei Saudite.

Presiunea asupra leului va continua și în perioada următoare, în condițiile în care state precum Statele Unite, Franţa sau Marea Britanie se confruntă cu probleme, iar costurile lor de împrumut s-au majorat. Această evoluție se va reflecta în creșterea dobânzilor la care se poate împrumute România.

În opinia analiștilor ING Bank cursul euro ar urma să crească până la sfârșitul anului la 5,35 lei, pentru ca în martie viitor să fie testat pragul de 5,40 lei iar în toamna lui 2027 media ar urma să urce la 5,45 lei.

Sondajul CFA România realizat în august anticipau pentru finalul verii viitoare un curs al monedei unice de 5,3628 lei.

Ușoara tendință de scădere a dobânzilor interbancare s-a menținut la jumătatea acestei săptămâni, în condițiile în care lichiditatea din piață a coborât iar indicii ROBOR se situează la valori comparabile cu cele de la începutul anului.

Miercurea aceasta, indicele ROBOR la la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,10 la 6,09%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,14%, iar cel la 12 luni a coborât, a doua zi consecutiv, de la 6,21 la 6,20%, în timp ce randamentul obligațiunilor românești la 10 ani fluctua între 7,22 și 7,31%, în scădere de la un vârf de 7,80%, atins în ultima parte a lunii trecute.

Înainte de publicarea datelor privind inflația din Statele Unite euro a urcat modest la 1,1182 – 1,1212 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,7784 la 4,7706 lei, față de 4,7801 lei, la jumătatea săptămânii trecute.

Lira sterlină a urcat miercurea aceasta la un vârf al ultimelor 16 luni față de euro și se apropie rapid de pragul de 1,19 euro. Această evoluție a adus un nou record de 6,3273 lei, după ce miercurea trecută a fost atins un maxim istoric de 6,3236 lei.

Media monedei elvețiene, care s-a menținut în jurul pragului de 0,93 franci/euro, a coborât de la 5,7316 la 5,7239 lei, după ce la jumătatea săptămânii trecute s-a situat la 5,7355 lei.

Retragerea metalului galben la 4.135 – 4.171 dolari/uncie a făcut ca prețul gramului de aur să coboare miercurea aceasta de la 642,8367 lei la 635,4807 lei, valoare apropiată de cea de la jumătatea săptămânii trecute de 633,0241 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,3706 zloți/euro iar a celei maghiare la 363,72 forinți/euro, valori mai scăzute decât cele de miercurea trecută.

Bitcoin fluctua miercurea aceasta între 82.982 și 84.039 dolari, după ce la jumătatea săptămânii trecute s-a apropiat de pragul de 80.000 dolari. Ethereum se tranzacționa în culoarul 2.483 – 2.527 dolari, după ce în urmă cu o săptămână a testat nivelul de 2.400 dolari.