CJ Iași schimbă regulile pentru banii dați primăriilor
Regulile se schimbă din mers pentru unul dintre programele prin care Consiliul Județean Iași pompează bani în investițiile administrațiilor locale. După ce, în timpul derulării contractelor, au fost constatate „necorelări” între Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială, Ghidul Solicitantului și contractele de finanțare, CJ Iași pregătește o modificare amplă a documentelor care stabilesc cum sunt acordați și decontați banii.
Programul pentru perioada 2025–2030 finanțează proiecte ale primăriilor din județ pentru piețe și târguri, terenuri de sport, parcuri de joacă și microbuze școlare. Finanțarea nerambursabilă a CJ poate ajunge la 90% din valoarea eligibilă a proiectului, în timp ce beneficiarul trebuie să asigure cel puțin 10%.
În sesiunea din 2025 au fost semnate 33 de contracte: trei pentru piețe și târguri, zece pentru terenuri de sport, zece pentru parcuri de joacă și zece pentru microbuze școlare. Programul are însă un istoric mai lung. Pentru perioada 2022–2025 au fost alocate în total 32,25 milioane de lei, iar în cadrul programelor 2021–2024 și 2025–2030 sunt menționate 18 contracte pentru piețe, 53 pentru terenuri de sport, câte 10 pentru parcuri și microbuze. În prezent, documentul indică 58 de contracte aflate în implementare.
Administrația județeană vrea să pună ordine în mecanismul de finanțare
Una dintre modificările importante stabilește că o primărie sau un parteneriat poate primi finanțare o singură dată pentru fiecare componentă, dacă obiectivul nu a beneficiat de finanțare prin același program în ultimii cinci ani.
Se schimbă și lista cheltuielilor eligibile. Vor putea fi decontate, în condițiile programului, documentațiile tehnico-economice, asistența tehnică, studiile de teren, construcțiile și instalațiile, dotările, microbuzele școlare, utilitățile și publicitatea. Sunt introduse explicit și cheltuieli diverse și neprevăzute de maximum 5% din anumite cheltuieli directe eligibile, pentru modificările contractuale apărute în timpul execuției, în condițiile legislației privind achizițiile publice.
În paralel, ghidul devine mai strict în privința cheltuielilor neeligibile. Salariile, consultanța, cheltuielile administrative, taxele și autorizațiile, terenurile, dobânzile, leasingul, echipamentele second-hand, amenzile și penalitățile nu vor fi finanțate.
Beneficiarii vor primi finanțarea în tranșe
O altă schimbare importantă vizează banii și decontarea lor. Beneficiarii vor primi finanțarea în tranșe, în funcție de stadiul proiectului și de cheltuielile efectuate, pe baza cererilor de plată sau rambursare. Primăriile care primesc bani în avans prin cereri de plată vor avea obligația să efectueze plățile în maximum 10 zile lucrătoare de la încasare și să transmită documentele justificative.
Mai mult, dacă beneficiarul nu își asigură contribuția proprie, Consiliul Județean poate suspenda plățile ulterioare și poate solicita restituirea tranșelor deja primite. Nerespectarea obligației de depunere a raportului final poate duce chiar la interzicerea participării beneficiarului la finanțări nerambursabile ale CJ în următorul an financiar.
Programul păstrează plafonul de 10 milioane de lei pe apel, împărțit între cele patru componente: 1,5 milioane pentru piețe, 3,5 milioane pentru terenuri de sport, 2 milioane pentru parcuri și 3 milioane pentru microbuze. Valoarea maximă pe proiect rămâne de 500.000, 350.000, 200.000, respectiv 250.000 de lei.
CJ Iași propune modificarea și a procedurilor de selecție, plată, raportare și modificare a contractelor, inclusiv în cazul în care valoarea unei investiții crește. Orice sumă suplimentară rezultată din majorarea valorii obiectivului va fi suportată de beneficiar și va fi considerată neeligibilă.
Practic, după primele sesiuni și zeci de contracte aflate în derulare, Consiliul Județean încearcă să rescrie regulile pentru ca mecanismul de finanțare să fie mai clar la decontare, mai strict în privința cheltuielilor și mai greu de interpretat diferit de la un proiect la altul. Noile prevederi urmează să fie aprobate de plenul CJ Iași. Carmen DEACONU