Iașul duce lipsă de îngrijitori. Familiile devin spitale la domiciliu

* România are un singur lucrător specializat în îngrijirea de lungă durată la 100 de vârstnici, de cinci ori mai puțin decât media OCDE * la Iași, îngrijirea unei persoane dependente poate costa peste 9.000 de lei lunar * în lipsa serviciilor accesibile, familiile preiau o parte din responsabilitățile sistemului medical și social, iar femeile ajung să lucreze gratuit zeci de ore în fiecare săptămână

Cine îngrijește un bolnav după externarea din spital? Cine îl spală, îl hrănește, îl ajută să se deplaseze, îi administrează medicamentele prescrise și îl însoțește la consultații? În Iași, aceste responsabilități sunt preluate frecvent de familie, într-un sistem în care îngrijirea de lungă durată se confruntă cu un deficit structural de personal și servicii. Costurile sunt considerabile: 9.173 de lei lunar pentru un vârstnic dependent într-un cămin public și un standard național de 56,3 lei pentru o oră de îngrijire socială la domiciliu. Dincolo de aceste cifre funcționează o economie nevăzută, susținută de timpul și munca neremunerată a aparținătorilor.

Un singur îngrijitor la 100 de vârstnici

Deficitul de personal din îngrijirea de lungă durată este confirmat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Raportul OCDE privind sistemul de sănătate din România arată că țara avea un singur lucrător formal în acest sector la 100 de persoane vârstnice. Documentul identifică salariile reduse și condițiile de muncă printre cauzele dificultăților de recrutare. Familiile rămân principalii furnizori de îngrijire pentru vârstnicii dependenți, fenomen mai accentuat în mediul rural. La Iași, problema începe adesea în momentul externării. Un pacient care a suferit un accident vascular cerebral, o intervenție chirurgicală majoră sau care se confruntă cu o boală oncologică poate continua să aibă nevoie de supraveghere, recuperare și ajutor pentru activitățile elementare.

Spitalul încheie episodul de internare, dar nevoia de îngrijire continuă. Pentru familie începe căutarea unui îngrijitor, a unui asistent medical sau a unui serviciu specializat care să poată prelua măcar o parte dintre responsabilități.

Îngrijirea unui vârstnic dependent costă peste 110.000 de lei anual

Datele Primăriei Iași arată dimensiunea financiară a problemei. Consiliul Local a aprobat costurile medii lunare de întreținere la Căminul de Bătrâni „Sf. Constantin și Elena”. Pentru un beneficiar independent, costul este de 3.308 lei lunar, pentru unul semidependent ajunge la 5.425 de lei, iar pentru o persoană dependentă urcă la 9.173 de lei. În ultimul caz, suma anuală depășește 110.000 de lei. Aceste valori reprezintă costurile instituției, nu contribuțiile achitate obligatoriu și integral de beneficiari.

Acasă, cheltuielile capătă alte forme. La medicamente, materiale sanitare, alimentație și transport se adaugă timpul persoanei care asigură îngrijirea. În cazul unui pacient imobilizat, ajutorul poate fi necesar pentru fiecare masă, schimbarea poziției în pat, igienă și deplasare.

Dacă familia angajează personal, apare o cheltuială lunară suplimentară. Dacă îngrijirea este realizată de o rudă, costul nu dispare, ci este transferat asupra timpului și veniturilor acesteia.

Patru ore de îngrijire pe zi pot însemna muncă de 6.756 de lei

Guvernul a stabilit un standard de cost de 56,3 lei pe oră pentru serviciile sociale de îngrijire la domiciliu destinate persoanelor vârstnice. Pentru beneficiarii cu gradul I de dependență, standardul prevede 20 de ore săptămânale, echivalentul unui cost anual de 59.302 lei. Pentru gradul II sunt prevăzute 10 ore săptămânale și 29.934 de lei anual, iar pentru gradul III, șase ore și 18.187 de lei anual.  

Femeile, îngrijitorii nevăzuți ai sistemului

O parte importantă a responsabilităților revine femeilor. Potrivit Institutului European pentru Egalitatea de Gen, 61% dintre femeile din România desfășoară zilnic activități casnice, față de 29% dintre bărbați.

În cazul îngrijirii informale de lungă durată, datele europene pentru categoria de vârstă 45–64 de ani arată că 22% dintre femeile implicate alocă peste 20 de ore săptămânal acestei activități, comparativ cu 13% dintre bărbați. Douăzeci de ore săptămânale înseamnă aproximativ 1.040 de ore anual. Pentru o femeie care are deja un serviciu cu normă întreagă, îngrijirea unui părinte poate deveni o a doua activitate profesională, fără salariu și fără program de odihnă garantat.

Unele persoane își reduc programul, refuză oportunități profesionale sau renunță temporar la angajare. Costul economic se extinde astfel de la gospodărie către piața muncii și viitoarele venituri din pensie.

Raportul OCDE arată că serviciile formale de îngrijire de lungă durată din România nu acoperă suficient nevoile populației vârstnice. Costurile suportate direct de beneficiari și familii pot fi ridicate, în special pentru persoanele cu nevoi moderate, care beneficiază de un sprijin public mai limitat.

Teona SOARE