Murăturile de casă revin în cămările ieșenilor. Ieftin, bun și sănătos
* sezonul murăturilor a început în piețele din Iași, unde gogonelele, castraveții, varza și gogoșarii sunt din nou cumpărate pentru cămara de iarnă * un calcul făcut în această lună arată că aproximativ 50 de lei pot ajunge pentru legumele puse în trei bidoane de câte 5 litri * la supermarket, un singur borcan de aproximativ 800 de grame poate costa 10–13 lei * ieșenii spun că preferă să muncească mai mult, dar să știe ce pun în borcan
Este din nou vremea gogonelelor, a castraveților, verzei, conopidei și gogoșarilor puse la murat. În piețele din Iași, sezonul conservelor este în plină desfășurare, iar cumpărătorii spun că prețurile unor legume sunt ceva mai mici decât în anii trecuți.
50 de lei pentru 15 litri de murături
Un calcul simplu arată că legumele necesare pentru trei recipiente de câte 5 litri costă aproximativ 50 de lei. Diferența devine vizibilă la raft: un borcan de circa 800 de grame de murături costă între 10 și 13 lei în supermarket.
Pentru ieșenii care au deja borcane sau bidoane, socoteala poate ieși bine. Dar nu doar economia îi trimite înapoi în bucătărie. Unii spun că preferă să cumpere singuri legumele și să petreacă ore cu pregătirea conservelor decât să ia un produs care a stat luni întregi pe raft.
„Poate dacă pun și timpul meu la socoteală nu ies întotdeauna mai ieftin. Dar știu ce pun în borcan, câtă sare folosesc și de unde am cumpărat legumele. Prefer să muncesc eu decât să iau un borcan gata făcut care stă cine știe de când în magazin”, spune Maria Ioanid, una dintre ieșencele care pregătesc cămara pentru iarnă. Ea pune conserve inclusiv pentru copiii plecați în Germania.
Un producător din Iași afișa în această perioadă 5 lei pentru un kilogram de gogonele, cu livrare în oraș.
Fermentația, mai mult decât o metodă de conservare
Murăturile în saramură nu înseamnă doar economii și tradiție. Prin fermentația naturală se formează un ecosistem microbian diferit de cel al legumelor conservate în oțet.
Un studiu clinic realizat de cercetătorii Stanford pe 36 de adulți sănătoși, urmăriți timp de 10 săptămâni, a constatat la grupul care a consumat alimente fermentate o creștere a diversității microbiotei intestinale și reducerea nivelului unor proteine asociate inflamației. Studiul a inclus însă mai multe alimente fermentate, nu doar murături.
„Am ajuns să mâncăm mult prea multe produse ultraprocesate și să uităm alimentele simple. Fermentația tradițională este valoroasă tocmai prin ceea ce produce în mod natural și prin relația cu microbiota intestinală. Murăturile în saramură nu sunt același lucru cu o legumă pusă pur și simplu în oțet”, explică Nicolae Hulpoi, horticultor de meserie.
Pesticidele nu dispar toate printr-o simplă spălare
Specialistul atrage atenția și asupra provenienței legumelor. Pesticidele nu sunt folosite exclusiv în perioada în care planta crește. Comisia Europeană arată că astfel de produse pot fi utilizate și pentru protejarea produselor vegetale înainte sau după recoltare, inclusiv în perioada de păstrare, depozitare și transport.
„Sunt și substanțe folosite pentru conservarea produsului pe durata depozitării sau transportului. Consumatorul trebuie să fie atent de unde cumpără. Nu toate reziduurile dispar printr-o simplă spălare, iar ideea că putem mânca orice, oricât, pentru că spălăm leguma sub jet de apă este greșită”, adaugă horticultorul.
Pentru gospodăria obișnuită, ecuația rămâne simplă: 50 de lei pentru legumele din aproximativ 15 litri de murături, față de 10–13 lei pentru un singur borcan de circa 800 de grame. Murăturile făcute acasă nu sunt automat mai ieftine, dar au un avantaj greu de trecut într-un calcul: omul își alege legumele, sarea, condimentele și metoda de conservare.
Clara DIMA