7 persoane aflate intr-un autobuz care transporta credinciosi evrei la Ierusalim au fost rănite, duminică dimineată, de un bărbat inarmat care a reusit apoi să fugă. Presa israeliană cataloghează incidentul drept un presupus atac palestinian, ...
Victimele atrocităţilor comise in urmă cu 81 de ani la Iaşi au fost comemorate de autorităţile locale şi oficialităţi centrale, cat şi de reprezentanţi ai ambasadei Israelului, Republicii Moldova şi Germaniei. Aşa cum e tradiţia de opt an ...
Peste 100 de orfani evrei salvaţi din oraşul ucrainean Jitomir au fost intampinaţi de către autorităţi israeliene la frontiera cu Romania, potrivit serviciilor diplomatice israeliene, transmite miercuri DPA. Potrivit unei postări pe Twitter a mi ...
Timp de opt zile, incepand din seara de 28 noiembrie, evreii din intreaga lume celebrează Hanuca, numită si „Sărbătoarea Luminilor”. Hanuca este sărbătoarea prin care se aminteste an de an miracolul intamplat acum peste 2200 de ani ...
Evreii au numeroase legi (unele scrise, altele nescrise) de care trebuie să tină cont, mai ales atunci cand implinesc o anumită varstă. Una dintre ele este specificată in Tora (Biblia ebraică). Aceasta interzice unui evreu să imprumute sau să fi ...
Cea mai nouă sinagogă construită in Europa şi una dintre cele mai mari din Europa de Est va fi inaugurată vineri, la Sighetu Marmaţiei, iar la eveniment vor fi prezenţi rabini din New York, Paris, Londra şi Frankfurt, scrie Sighet247.ro. Sute ...
A murit Aurel Vainer, fost presedinte al Federatiei Comunitătilor Evreiesti din Romania. Vainer a fost deputat in Parlamentul Romaniei intre 2004 si 2016 era presedinte de onoare al Federatiei Comunitătilor Evreiesti din Romania (FCER) din noiemb ...
Evreii ortodocsi care trăiesc ghidandu-se după o interpretare strictă a Legii evreiestii, sunt numiti evrei ultra-ortodocsi. Comunităti de evrei ultra-ortodocsi trăiesc in Israel, dar si in afara granitelor Israelului, in tări cu un număr mare ...
Maine, pe 16 septembrie, evreii vor sărbători Yom Kipur sau Ziua ispăsirii, este cea mai insemnată dintre cele trei mari Sărbători evreiesti. Este o sărbătoare deosebit de sobră si austeră, care cuprinde un post absolut de 25 de ore care march ...
În perioada 25-30 iunie 2021, va avea loc prima editie a Festivalului Filmului Evreiesc la Iasi, organizat cu ocazia comemorării a 80 de ani de la Pogromul de la Iaşi. În cele sase zile, in Piata Unirii din Iasi si la Cinema Ateneu ...
Romania avea la inceputul anului 1940 peste 800.000 de evrei, o populatie destul de numeroasa, care a fost nevoita sa treaca prin catstrofa numita holocaust. Supravietuitorii celei mai mari orori a omenirii provocata de nazisti erau hotarati sa-si ince ...
Două muzee dedicate promovării memoriei victimelor Holocaustului vor fi operationalizate in Romania, in perioada următoare, cu finantare prin Planul National de Redresare si Rezilientă. Este vorba de Muzeul National de Istorie a Evreilor si Holocaus ...
Deputatul iesean Alexandru Muraru, delegat din partea grupului parlamentar PNL, a sustinut astăzi o declaratie in plenul Camerei Deputatilor prin care isi exprimă ingrijorarea fată de amplificarea si escaladarea tendintelor x ...
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia sărbătorii Pesah, subliniind că niciodată şi niciunde nu trebuie să mai fim martorii antisemitismului şi "purtăm in spate o istorie grea, o greşeala uriaşă ca ...
Guvernul israelian a decis duminică seara să prelungească cu cinci zile măsurile de izolare care urmau să se incheie la miezul nopţii, potrivit unei declaraţii comune a premierului şi a ministerului sănătăţii, transmite luni AFP, citată de ...
Mai multe persoane au fost ranite luni seara, 2 noiembrie, intr-un schimb de focuri in centrul Vienei, a anuntat politia austriaca pe Twitter, dupa ce o publicatie a scris despre un atac la o sinagoga, transmite Reuters. UPDATE 0.05 E ...
O clădire incadrată in categoria monument istoric, situată pe strada Iulian Barasch, s-a prăbuşit miercuri seara in Cartierul Evreiesc din Bucureşti Din fericire, in corpul de clădire prăbuşit nu locuia nimeni şi nu au fost pe ...