Iașul intră în noul sistem de trenuri cadențate. Cum s-ar putea schimba naveta în Moldova
România pregătește una dintre cele mai importante schimbări din transportul feroviar din ultimii ani, iar Iașul se află chiar pe lista orașelor care ar putea beneficia de noul sistem. Trenurile ar urma să circule după un program mult mai simplu și mai previzibil, la intervale regulate, astfel încât călătorii să nu mai fie obligați să verifice de fiecare dată mersul trenurilor.
Conceptul se numește mers de tren cadențat și poate transforma radical modul în care se face naveta în jurul marilor orașe. Practic, trenul ar putea deveni o opțiune pe care oamenii să se bazeze zilnic, nu doar un mijloc de transport folosit atunci când programul se potrivește.
A fost lansat un amplu chestionar național de mobilitate
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) face însă mai întâi un pas esențial: vrea să afle cum se deplasează românii. A fost lansat un amplu chestionar național de mobilitate, adresat tuturor, indiferent dacă folosesc trenul, mașina, avionul sau alte mijloace de transport.
Răspunsurile vor fi folosite pentru a calcula nevoile reale de deplasare și pentru a stabili cât de des ar trebui să circule trenurile și ce capacitate ar trebui să aibă. Studiul se desfășoară în două etape, între august și septembrie 2026 și, ulterior, din octombrie 2026 până în februarie 2027.
Iașul se află printre cele 41 de centre urbane incluse în proiectul pentru introducerea mersului cadențat. Lista cuprinde București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Bacău, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Vaslui și alte mari orașe din țară.
Pentru Iași, un asemenea sistem ar putea însemna o schimbare majoră pentru navetiștii din localitățile din jur. Ideea este ca transportul feroviar pe distanțe scurte să fie integrat cu legăturile pe distanțe medii și lungi, astfel încât trenul să funcționeze ca parte a unei rețele, nu ca o serie de curse izolate.
Investiția, de peste 10 milioane de lei, cofinanțată de UE
Proiectul este realizat de ARF împreună cu asocierea TTL Planning SRL – Systra SA, iar contractul pentru serviciul de mers cadențat a fost semnat în luna iulie. Investiția depășește 10 milioane de lei, este cofinanțată de Uniunea Europeană și are o perioadă de implementare de 24 de luni.
Dacă planul va fi pus în practică, imaginea transportului feroviar din jurul Iașului s-ar putea schimba spectaculos: trenuri mai dese, ore de plecare previzibile și conexiuni gândite în funcție de fluxurile reale de călători.
Până atunci, autoritățile încearcă să afle un lucru esențial: unde vor românii să ajungă și cât de des au nevoie să ajungă acolo. Iar răspunsurile din acest studiu ar putea decide cum va arăta transportul feroviar al Iașului în următorii ani. Daniel BACIU