Piața Bârnova va purta numele apicultorului Cătălin Maxim
* Piața Metropolitană revine la Bârnova pe 22 și 23 august, la Crama GRAMMA * ediția din acest an va purta numele apicultorului Cătălin Maxim * ieșeanul a fost unul dintre promotorii produselor locale și ai identității apicole a comunei Bârnova
Două zile cu producători locali, mici antreprenori și oameni ai comunității vor avea loc, în acest weekend, la Crama GRAMMA. Din acest an, organizatorii vor ca ediția de la Bârnova a Pieței Metropolitane să poarte numele apicultorului Cătălin Maxim, ca omagiu pentru implicarea sa în comunitate și pentru proiectele prin care a promovat zona.
Piața Metropolitană revine pe 22 și 23 august
ADI Zona Metropolitană Iași, Crama GRAMMA și Casa Alma organizează, în zilele de 22 și 23 august, o nouă ediție a Pieței Metropolitane Bârnova. Evenimentul va avea loc la Crama GRAMMA și va reuni producători locali, mici antreprenori și vizitatori din Iași și din comunele metropolitane. Ediția din acest an vine însă cu o schimbare importantă. Piața de la Bârnova va purta numele lui Cătălin Maxim, iar organizatorii își propun ca această denumire să fie păstrată și în anii următori. „Ne dorim ca ediția de la Bârnova să îi poarte numele lui Cătălin Maxim, ca semn de recunoștință pentru sprijinul, prietenia și apropierea sa față de comunitatea noastră”, au transmis organizatorii.
Cătălin Maxim, unul dintre promotorii apiculturii din Bârnova
Cătălin Maxim a fost inginer de formație, specialist în marketing și, ulterior, apicultor. În ultimii ani, numele său a fost legat tot mai mult de Bârnova, de producția locală de miere și de promovarea apiculturii ca resursă economică și identitară pentru comună.
A dezvoltat propria stupină și a participat constant la târguri, întâlniri și evenimente dedicate produselor apicole. În aparițiile sale publice vorbea despre potențialul pădurilor Bârnova-Dobrovăț, despre mierea de tei produsă în zonă și despre avantajul unei comunități în care apicultorii pot lucra împreună și își pot promova produsele direct către consumatori.
Cătălin Maxim s-a implicat și în promovarea Bârnovei drept „comună apicolă”, într-o zonă în care funcționează numeroase stupine și în care apicultura are deja o prezență economică importantă.
Activitatea sa nu s-a limitat însă la producția de miere. Era preocupat de apiterapie și de utilizarea produselor stupului în alimentație și în terapii complementare. La Bârnova a dezvoltat și proiectul Svarga Loka, în jurul unei stupine terapeutice și al unei grădini senzoriale.
A susținut legătura directă dintre producător și cumpărător
Una dintre ideile pe care Cătălin Maxim le-a susținut constant a fost cumpărarea directă de la producători. Încuraja consumatorii să cunoască oamenii din spatele produselor, să viziteze stupinele și fermele și să înțeleagă ce înseamnă, pentru economia unei comunități, banii cheltuiți local. Este și principiul pe care funcționează Piața Metropolitană: producători din apropierea Iașului își aduc produsele direct în fața cumpărătorilor, fără ca evenimentul să fie redus la formula clasică a unui târg comercial.
Dan DIMA