Iaşul a atras 133 de milioane de euro prin PNRR. Ce proiecte au fost finalizate
Municipiul Iaşi a atras prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă fonduri de peste 700 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 133 de milioane de euro. Proiectele vizează transportul public, locuinţele pentru tineri, modernizarea şcolilor, eficienţa energetică a blocurilor şi digitalizarea sistemului de colectare a deşeurilor.
Primarul Mihai Chirica a spus într-o conferinţă de presă că portofoliul cuprinde 25 de proiecte, multe dintre acestea fiind deja finalizate, în timp ce câteva investiţii sunt încă în execuţie. Valoarea totală a contractelor este de 700.012.011,99 lei, suma depăşind 140 de milioane de euro la momentul contractării. „Fondurile europene obţinute prin PNRR sunt o oportunitate extraordinară pentru a face noi investiţii în modernizarea transportului public, în proiecte de reabilitare termică şi eficientizare energetică la unităţi de învăţământ preuniversitar şi la blocuri de locuinţe, pentru extinderi şi dotări pentru şcoli şi grădiniţe, pentru construirea de locuinţe pentru tineri, pentru modernizarea spitalelor, precum şi pentru continuarea programului de modernizare a sistemului de colectare separată a deşeurilor”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Cea mai mare parte a finanţării, peste 304 milioane de lei, este alocată prin Componenta 10 - Fondul Local, pentru transport public şi digitalizare. Investiţiile au inclus achiziţia a 18 tramvaie noi, în valoare de 210,8 milioane de lei, precum şi a 25 de autobuze electrice, împreună cu staţiile de încărcare, pentru care au fost alocate peste 71 de milioane de lei. Alte aproape 22 de milioane de lei au fost investite în sisteme de avertizare şi asistenţă anti-coliziune pentru tramvaie. Toate aceste proiecte sunt finalizate.
Tot prin PNRR au fost construite 188 de locuinţe pentru tineri aflaţi în situaţii de risc, în zona Grădinari - Metalurgie. Cele 10 tronsoane de bloc au fost realizate la standard nZEB plus şi sunt însoţite de 45 de staţii de încărcare pentru vehicule electrice. Investiţia s-a ridicat la peste 73 de milioane de lei şi este finalizată.
Un capitol important îl reprezintă şcolile. Pentru reabilitarea termică a 21 de clădiri aparţinând unităţilor de învăţământ au fost alocate peste 129,5 milioane de lei. Printre clădirile modernizate se numără cele ale Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiului Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Liceului cu Program Sportiv, Şcolii Gimnaziale „Ionel Teodoreanu”, Colegiului Tehnic „Ion C. Ştefănescu”, Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza”, Colegiului Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Şcolii Gimnaziale „George Coşbuc”, Liceului Tehnologic „Petru Poni” şi Şcolii Gimnaziale „Alexandru Vlahuţă”.
Cele mai multe dintre aceste lucrări sunt finalizate. La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, gradul de execuţie este de 85%.
Alţi 88,7 milioane de lei au fost investiţi în dotarea a 63 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale. Proiectul a inclus 45 de laboratoare de informatică în şcoli şi licee, alte şase în grădiniţe, 1.150 de săli de clasă şi grupe dotate cu mobilier şi 1.386 de săli echipate cu tehnologie TIC.
De asemenea, au fost dotate laboratoare de ştiinţe, cabinete şcolare, cabinete de asistenţă psihopedagogică şi săli de sport. Proiectul este finalizat.
Prin componenta „Şcoli Verzi” au fost alocate peste 43,2 milioane de lei pentru trei investiţii. Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” beneficiază de lucrări de eficientizare energetică, proiect finalizat, în timp ce extinderea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” este realizată în proporţie de 86%. Extinderea Liceului Teoretic „Miron Costin” este, de asemenea, finalizată.
PNRR a adus finanţări şi pentru reabilitarea energetică a blocurilor de locuinţe din municipiu. Peste 36,9 milioane de lei au fost alocate pentru lucrări la mai multe imobile, printre care blocurile S4 din strada Ciurchi, "Carmen" de pe bulevardul Independenţei, Z4 de pe bulevardul Nicolae Iorga, D2 din strada Oancea şi B3 de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Investiţiile pentru blocurile de locuinţe sociale de pe bulevardul Tudor Vladimirescu şi strada Canta sunt, de asemenea, finalizate.
Un alt proiect important este cel privind modernizarea sistemului de colectare separată a deşeurilor. Cele 150 de insule ecologice digitalizate au fost realizate cu o finanţare de peste 24,2 milioane de lei, proiectul fiind finalizat. Laura RADU