Un spectacol deosebit este pregãtit la Universitatea de Medicinã şi Farmacie „Gr.T. Popa” (UMF), pentru a marca deschiderea anului academic 2012-2013. Acesta va incepe duminicã, la ora 16.30, in Piaţa Naţiunii, pe espl ...
Reprezentanţii din cadrul Senatului Universitãţii „Al. I. Cuza” şi-au ales, in sfarşit, preşedintele. Acest fapt se produce la nu mai puţin de trei luni de la demisia lui Ovidiu Carjã – cel care a preferat sã opteze pentru ...
Botoşani -Consilierul local Florin Ghiorghiţã a cerut conducerii societãţii de termoficare sã prezinte o informare privind stadiul in care se aflã Modern Calor vizavi de pregãtirea pentru sezonul rece 2012-2013. Interpelarea a fost fãcutã ...
O parte din drumurile judeţului vor fi refãcute cu 150 milioane lei, din fondurile europene rãmase necheltuite la nivelul regiunii Moldova. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Florin Þurcanu care este şi preşedintele Agenţiei de Dezvolt ...
Joi, la ora 12.00, poliţiştii impreunã cu lucrãtori din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontierã Iaşi au identificat un autoturism marca Hyundai despre care existau date cã ar fi furat din Spania. În urma verificãril ...
Botoşani -Un tanãr din ştefãneşti a fost arestat, joi, dupã ce a provocat un accident rutier sãptãmana aceasta. Evenimentul s-a soldat cu vãtãmarea corporalã a unui alt localnic din oraşul ştefãeşti. Bãrbatul va sta 29 de zile dupã ...
Amenzi usturãtoare pentru botoşãnenii care dau foc vegetaţiei uscate fãrã acceptul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM). Rodica Zelincã, şefa Gãrzii de Mediu, a declarat cã in perioada urmãtoare se vor desfãşura controale tematice ...
Botoşani -Florin Þurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat cã 40% din fondul de salarii al Nova Apaserv SA, operatorul de apã al judeţului, mergeau la lefurile şefilor. Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, a spus cã numãrul ...
Secţiile externe ale Spitalului Judeţean de Urgenţã „Mavromati” vor avea noi şefi pe linie medicalã şi pe linie administrativã. Florin Þurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), şi Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ ...
* ieri a inceput impãrţirea camerelor de cãmin pentru studenţii de la „Cuza” * unii tineri au pãzit de cu noapte zidurile facultãţilor pentru a prinde bonuri de ordine Dorinţa de a obţine un loc cat mai bun in ...
Botoşani -Lipsa edilului şef Ovidiu Portariuc de la festivitatea de implinire a 100 de ani de cand s-a pus piatra de temelie a Teatrului „Mihai Eminescu” a starnit nnemulţumiri in randul consilierilor municipali. Corneliu Furtunã, co ...
Botoşani - Primarul Ovidiu Portariuc s-a declarat dezamãgit de acuzaţiile pe care fostul edil-şef Cãtãlin Flutur i le-a adus in ultima perioadã. Portariuc nu a vrut sã rãspundã acuzaţiilor potrivit cãrora şi-ar fi plãtit datoriile din ...
Esther Blythe, Adjunct de Misiune al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, insoţitã de Georgiana Gheaţã, din cadrul Secţiei Comerciale a ambasadei, au dat asigurãri in acest sens prefectului de Botoşani. În cadrul unei vizite efectuat ...
Botoşani - Sambãtã, 29 septembrie in Sala „Atelier” a Teatrului Mihai Eminescu va avea loc, incepand cu ora 19.00, spectacolul „Flori, filme, fete sau bãieţi”, de Mimi Brãnescu, regia Alexandru Tapciuc. Spectacolul in s ...
* o companie de credite de consum cu capital britanic şi-a inaugurat sucursala din Botoşani in prezenţa vice-ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii in Romania, Esther Blythe şi a primarului Ovidiu Portariuc * compania va avea la Botoşan ...
Botoşani - Corneliu Furtunã, consilierul municipal PNÞCD, contestã modul in care sunt aşezaţi consilierii locali in timpul intrunirii lunare a acestora. El şi-a arãtat nemulţumirea la inceputul şedinţei Consiliului Local de ieri, şi a ce ...
Botoşani -Consilierii locali au aprobat ieri, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotãrare privind acordarea titlului de „Cetãţean de Onoare al municipiului Botoşani” lui Bogdan Ota. „Incontestabil, unul dintre cei mai cel ...
Fostul prim-procuror al Parchetului de pe langã Tribunalul Botoşani, Cristian Popovici, a fost angajat de Consiliul Judeţean (CJ) sã reprezinte instituţia in procesele in care contestã corecţiile financiare impuse ca urmare a derulãrii unor ...
* criza forţei de muncã incepe sã capete proporţii inspãimantãtoare * crescãtorii de oi din judeţul Botoşani au inceput sã renunţe la oile de lapte in favoarea raselor de carne din cauza lipsei ciobanilor Ionicã Nechifor, pre ...
* pe 20 septembrie, primarul Ovidiu Portariuc, a efectuat o vizitã la sediul Ambasadei SUA din Bucureşti, la invitaţia Ambasadorului Mark Gittenstein * aici s-au discutat despre intenţia de a dezvolta relaţii de cooperare economice şi cultural ...