Arhiva

Fotograme

 Cuibul lui Dumnezeu

  În varful muntelui, ca o ţintare albã pe o frunte de manz, la bune sute de metri de Horaiţa, este schitul Horãicior sau Horaiţa Micã. Þancul, Feriga pe numele sãu, e maiestuos şi seamãnã izbitor, privit de pe Ciungi, ad ...

Bucurii la curţile dorului

  În dedicaţia de pe pagina de gardã a cãrţii Frumuseţea femininã in pictura Renaşterii, Editura Dana Art, 2011, profesorul Mihai Pricop, mulţumindu-mi pentru botezarea (prefaţarea) opului sãu, adãuga cã apariţia acestu ...

Iaşi – cetate de scaun a spiritului

  Înãlţatã la rangul de cetate de scaun in domnia Lãpuşneanului, Iaşii au fost vreme de secole nu doar oraş princeps de ţarã, ci au devenit, printr-o osardioasã, necontenitã şi rodnicã lucrare, cetate de scaun a spiritu ...

Purtãtorul de drapel

  Într-un Iaşi in care pictura a fost mereu prima vioarã, unde au vieţuit şi pictat unii dintre monştrii sacri ai zugrãviturii de subţire, precum Constantin Stahi, Octav Bãncilã, ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Corneli ...

Omul potrivit la timpul potrivit

Nu intotdeauna alcãtuirea trupeascã tãlmãceşte cu fidelitate interioritatea sufleteascã, şi cele douã pãrţi ale fiinţei nu se cuprind intr-un tot. În cazul criticului şi istoricului literar, al omului cetãţii   Mihai Ci ...

Pâinea vieţii (II)

În 1951 Sonia Gurevich, cunoscutã in viaţa muzicalã sub numele de Sofia Cosma, a mai bãtut odatã la porţile destinului. S-a hotãrat sã vinã in Romania, deoarece nu putea concepe ca fiica ei sã creascã fãrã dragostea tatei. A cãl ...

Pâinea vieţii (II)

În 1951 Sonia Gurevich, cunoscutã in viaţa muzicalã sub numele de Sofia Cosma, a mai bãtut odatã la porţile destinului. S-a hotãrat sã vinã in Romania, deoarece nu putea concepe ca fiica ei sã creascã fãrã dragostea tatei. A cãl ...

Pâinea vieţii

Grigore Ilisei Sofia Cosma, pe numele ei de fatã Sonia Gurevich, copilul unei familii evreieşti din Letonia, a fost hãrãzitã de Dumnezeu cu alese daruri. Nu numai cã Eutherpe, zeiţa muzicii, presãrase in fiecare atom al fiinţei sale c ...

Florilegiu portretistic ieşean (II)

A  te consacra portretului e o intreprindere nu lipsitã de riscuri, existand la tot pasul primejdia epigonismului sau ratãrii. Zamfira Birzu şi tovarãşul ei de viaţã, Eugen Harasim, artist fotograf de certã inzestrare, au cutezat sã se ...

Descãlecatul unei statuii emblematice

Creatorii au eroii şi motivele lor preferate. O empatie ii duce intr-acolo şi aceastã chemare dezleagã energii nebãnuite şi roditoare, genereazã stãri de graţie. Astfel apare clipa sublimã a ivirii  fructului cel amirositor al operei ...

O pomenire

Era a doua zi dupã hramul Sfintei Marii, ce-a strans sub zidurile mãnãstirii suflare de mii şi mii de oameni, mulţi veniţi din partea instrãinatã a Bucovinei la Putna, in necropola muşatinã a lui ştefan, a fost, potrivit tradiţiei, zi de ...

Eternitatea Putnei

La Putna te afli parcã pe un acoperiş al lumii. Pajişti smaraldii, pãduri viguroase şi dese de brazi, pripoare, cline dulci, vãlurindu-se intr-o fugã de Bach, poieni ca nişte ochiuri de pãun. Imensitate, nesfarşire, dar şi intimitate dome ...

Hatmanu je t`aime! (II)

Cum s-a confesat, nu o datã, Dan Hatmanu, in oraşul de pe Sena e acasã la dansul. El este acela, cum remarca Georges Boudailles in 1965, dupã personala de la Galerie du Passeur, care „reinnoieşte imaginea Parisului pe care fiecare francez ...

Hatmanu je t`aime!

Titlul de mai sus parafrazeazã pe acela inscris pe afişul expoziţiei din 2011, de la Galeria „Dana” din Iaşi, „Paris je t'aime!”. Prin infãţişarea expoziţionalã de atunci şi titulatura sa, Dan Hatmanu işi marca ...

Mândru copac

Într-un portret de televiziune („Un preot de ţarã”), pe care l-am realizat in urmã cu caţiva ani, pãrintele Constantin C. Cojocaru, aşezat la masa sa de lucru, cu zidul de cãrţi in spate şi ochiul magic al calculatorului i ...

Coloana celestului târg

În toamna anului 1953 am devenit elev, in clasa-a IV-A, al şcolii Generale nr. 1 din Fãlticeni, fosta şcoalã Domneascã „Alexandru Ioan Cuza”, cel mai vechi aşezãmant de invãţãturã al urbei, ctitorit in anul 1842 de un cl ...

Împlinirea unui portret

La Editura Fundaţiei „Antares”, Vasile V. Popa, fiul cãrturarului fãlticenean Vasile Gh. Popa, işi continuã neabãtut programul de scoatere la luminã a scrierilor inedite al pãrintelui sãu şi, concomitent, publicã, din cand in ...

Fiinţã întru fiinţare

Dumitru Irimia era, in pofida aparentei fragilitãţi trupeşti, de lujer legãnat de vant, o fãpturã puternicã, de o darzenie ce este emblematicã seminţiei romaneşti a oamenilor care au dus pe umerii lor istoria  ţãrii. Traiectoria sa ...

Meşterul truditor

Mã aflam la Cluj sã impãrtãşesc bucuria colegilor care sãrbãtoreau 40 de ani de la intemeierea Radioului din capitala transilvanã, o instituţie ce-o socotesc la fel de importantã ca Universitatea, Episcopia sau Teatrul Naţional, toate cre ...

Frigurile fricii

Se vorbeşte adeseori de frigurile fricii pe care regimurile totalitare, indiferent de culoare, le strecoarã in om. Teama paralizantã işi face cuibar in mai fiecare. Puţini sunt cei care o inving ori mãcar işi pot striga in gura mare spaima. R ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei