Rezultatele cautarii pentru "cursuri"
Bulgaria și-a făcut academie pentru ciobani / Ce se învață în cele patru sezoane de cursuri

Prima Academie pentru ciobani din Bulgaria, Po Todorovi Koshari, şi-a deschis porţile in apropiere de satul Vlahi (sud-vestul Bulgariei), au anunţat marţi organizatorii. Academia intenţionează să reunească oameni care doresc să devină păstori ...

Cursuri de comunicare pentru viitorii medici

  Studentii Universitătii de Medicină si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti vor face, incepand din această toamnă, cursuri optionale de comunicare medic - pacient - apartinători, iar pe viitor, astfel de cursuri ar putea deveni ...

Studenții la Medicină vor face cursuri de comunicare medic-pacient

​Studentii Universitătii de Medicină si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti vor face, incepand din această toamnă, cursuri optionale de comunicare medic - pacient - apartinători, iar pe viitor, astfel de cursuri ar putea deveni ob ...

 Premii importante la două concursuri literare pentru trei studente din Suceava

Două studente de la Facultatea de Litere şi Stiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Stefan cel Mare” din Suceava au castigat premii importante la Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, derulat la I ...

Unul dintre cele mai mari concursuri de șah din lume se desfășoară astăzi, la Iași!

Peste 1.000 de copii şi adolescenţi din intreaga ţară vor participa in ziua de 1 iunie la unul dintre cele mai mari concursuri de şah din lume. Evenimentul constituie Finala Naţională a Proiectului ,,Şah in şcoală”. În Piaţa Uni ...

Cei mai mulți dintre șomerii ieșeni s-au înscris la cursurile de manichiurist

 În fiecare lună, Agentia Judeteană pentru Ocuparea Fortei de Muncă (AJOFM) Iasi organizează cursuri de formare profesională pentru persoanele care sunt in căutarea unui loc de muncă. Interesati de găsirea unui loc in care să-si desf ...

La USV Iași începe perioada cursurilor festive

  Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV) va da startul, săptămana viitoare, ceremoniilor de absolvire organizate pentru viitorii absolventi ai celor patru facultăti. Primul curs festiv la USV Ias ...

Transformă-ți pasiunea într-un business de succes cu ajutorul cursurilor de manichiură-pedichiură!

  Dacă esti o persoană creativă, iar ideea de a iti pune in aplicare indemanarea si pasiunea pentru artă prin manichiuri si pedichiuri impecabile iti surade, te poti inscrie la un curs de manichiură-pedichiură unde vei invăta secretele aces ...

Tot mai mulți elevi ieșeni urcă pe podumurile olimpiadelor şi concursurilor naţionale

  Cele două premii I au fost obţinute de elevele Ecaterina Andreea Drumea şi Alexia Maria Apetrei, ambele in clasa a X-a, sub coordonarea prof. dr. Genoveva Farcaş. Sub coordonarea aceleaşi profesoare, eleva Ilia Apăvăloaei, clasa a IX-a, a ...

Elevii ieșeni au de recuperate cursurile pierdute din cauza simulărilor naționale

Elevii din Iasi care au sustinut simularea Evaluării Nationale la clasa a VIII-a vor recupera, in format fizic, zilele de cursuri pierdute din cauza examenelor. Prevederea este valabilă si pentru clasele ale căror ore vor fi afectate săptămana viit ...

O ,,legendă” a şahului naţional vine la Festivalul ,,Suflet de Român”

Iaşul este o adevărată Capitală a şahului romanesc nu numai prin tradiţie şi prin rezultatele prezentului, dar şi prin atractivele concursuri cu participare naţională şi internaţională. Unul dintre acestea este Festivalul Internaţional ,,S ...

Oratorica vine cu cursuri de engleză în Constanța

 Constanta este un oras multicultural in care este esential să cunosti limba engleză atat pentru oportunitătile profesionale, cat si cele personale pe care le poti avea, dar si pentru a avea accesul la informatii pretioase care nu ar fi disponib ...

Cine a câștigat duelul discursurilor: Vladimir Putin sau Joe Biden?

Ultimele zile au fost dominate la nivel international de duelul discursurilor tinute de presedintele Rusiei, Vladimir Putin si de cel al presedintelui SUA, Joe Biden. Cei doi lideri mondiali au tinut să isi incordeze muschii prin discursuri cu care ...

Elevii ieşeni, cei mai buni la concursurile regionale de robotică

Membrii echipei Peppers şi colegii lor de CyLiis din Iaşi au marcat incă o dată istoria roboticii din Romania. Cele două echipe de robotică din Iaşi s-au aflat, zilele trecute, la Bucureşti, unde au avut loc etapele regionale a unui important co ...

Nou bilanţ al cutremurelor devastatoare de la începutul săptămânii: 28.000 de decese / Universităţile din Turcia, cursuri online până la vară.

Numărul deceselor inregistrate după cutremurele devastatoare de luni din Turcia şi Siria este acum de peste 28.000, conform unui nou bilanţ, notează CNN. În Turcia, s-au inregistrat 24.617 de decese, potrivit vicepreşedintelui Fuat Oktay. ...

Cursuri gratuite pentru studenți la Casa de Cultură a Studenților Iași

În perioada 1-20 februarie a.c., studentii din centrul universitar iesean se pot inscrie la cluburile artistice ale Casei de Cultură a Studentilor din Iasi. Institutia noastră oferă gratuit studentilor, masteranzilor si doctoranzilor cursuri de ...

 Noi provocări la Palas Ice – cursuri de hochei pentru pasionații sporturilor de iarnă Iaşi, 30 ianuarie 2023

Palas este intr-un proces continuu de upgrade, oferind iesenilor oportunităti de petrecere a timpului liber, dar si de dezvoltare a skill-urilor. De data aceasta, patinoarul Palas Ice vine cu o nouă provocare pentru tineri – cursuri de hochei. D ...

 Cauți cursuri de calificare autorizate ACN? Aprendis te ajută!

 Perfectionarea in orice domeniu de activitate vine odată cu investitia timpului in propria educare si dezvoltare. Indiferent care ar fi statutul tău actual pe plan profesional, există intotdeauna loc de extindere a cunostintelor si abilitătilo ...

Elevii vor intra de vineri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanţă. Cursurile vor reîncepe miercuri

 Elevii vor intra de vineri, după finalizarea cursurilor, intr-o minivacanţă prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Romane şi nu vor face cursuri luni şi marţi. Cursurile vor reincepe miercuri. Următoarea vacanţă, la decizia in ...

Bătaie generală între patru elevi, după terminarea cursurilor. Motivul încăierării ar fi fost o fată

 Patru elevi cu varste cuprinse intre 14 şi 16 ani din Caraş-Severin s-au luat la bătaie, după terminarea cursurilor, chiar in apropierea unei unităţi de invăţămant. Se pare că tinerii erau elevi in şcoli diferite, iar mot ...

Un elev din Craiova a fost bătut de un coleg de clasă în pauza dintre cursuri

 Un băiat, in varstă de 16 ani, a fost agresat fizic, in pauza dintre orele de curs. Cea care a sesizat autoritătile cu privire la acest incident este chiar mama copilului bătut. Agresorul minorului este un coleg de clasă, care are 15 ani.&nbs ...

​Elevii revin luni la cursuri

Ministerul Sănătătii a transmis, printr-o instructiune, ce măsuri care se instituie la nivelul unitătilor de invătămant. Astfel se va proceda la: * realizarea triajului zilnic in colectivitătile scolare; * informarea părintilor sau apartin ...

Elevii revin la cursuri pe 9 ianuarie

Elevii se vor intoarce luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată in perioada 6 – 26 februarie 202 ...

FOTO: Cursurile de prim ajutor l-au ajutat să salveze viaţa fetiţei prietenilor veniţi în vizită

  Întamplare cu final fericit in prima zi a noului an. Consecinţele puteau fi grave, dacă Vasile, un poliţist ieşean nu ar fi acţionat rapid, folosindu-şi cunoştinţele şi know-how-ul pentru acordarea primului ajutor. De Sfantul Va ...

Elevii intră în ultima săptămână de cursuri

Preşcolarii şi elevii intră, astăzi, in ultima săptămană de cursuri din 2022. Ei vor merge la ore doar pană joi, iar vineri vor intra in vacanţa de iarnă. Aceasta va dura două săptămani şi se va incheia duminică, 8 ianuarie 2023. Struct ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei