"După cum vedem şi evoluţia, suntem pe un platou. Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă", a declarat ministrul Sănătăţii intr-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres. Nelu Tătaru a precizat ...
Fondurile speculative au continuat si miercuri să se retragă de pe pietele de la marginea zonei euro, provocand deprecierea monedelor. Presiunea pe leu este amplificată de miscările electorale din Parlament, unde se fortează majorarea pensiilor cu ...
Medicii de familie din Iaşi sunt ingrijoraţi de modul in care se va face intoarcerea elevilor in unităţile de invăţămant, in actualele condiţii de pandemie. Aceştia spun că deşi au rămas cateva zile pană la inceperea şcolii, a ...
După ce au studiat documentele referitoare la evidenta persoanelor cu drept de vot din zona Burdujeni, oficialitătile locale au observat că in unele garsoniere din oras sunt luati in evidente si cate 249 de persoane, in special pe strada Jean Bart, d ...
Conform deciziei primei instanţe, Marius Caraşol trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune şi să presteze muncă neremunerată in folosul comunităţii in cadrul Primăriei Comunei Clinceni ...
41.002 pacienti au fost declarati vindecati si 12.557 de pacienti asimptomatici au fost externati la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel national, fată de ultima raportare, au fost inregistrate 1.271 de cazuri noi ...
Astăzi, 7 septembrie 2020, toate directiile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti vor informa Inspectoratele Scolare Judetene/al Municipiului Bucuresti, respectiv senatele universitare ale institutiilor de invătăma ...
Pană astăzi, 7 septembrie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 95.897 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 40.454 de pacienti au fost declarati vindecati si 12.339 de pacienti asimptomatici au fos ...
Următoarea noastră destinatie gastronomică este RUSIA! Redescoperă alături de Mamma Mia Restaurant & Catering la Seara Rusească preparate noi si atmosfera rusească. Cheamă toti prietenii intr-o călătorie culinară unică! Se vor pr ...
Un italian care a murit in martie 2020 la varsta de 66 de ani a lasat mostenire suma de 1 milion de euro pentru doua romance. Barbatul nu a uitat ca a fost ingrijit de cele doua femei, iar in urma cu doi ani a chemat un notar, caruia i-au cerut ...
Întinderile de gheaţă din Marea Bering au atins in timpul iernilor din 2018 şi 2019 noi minime record, ce nu au mai fost intalnite de mii de ani, au anunţat oamenii de ştiinţă , ceea ce creşte ingrijorarea cu privire la impactul accelerat ...
Casa din Florida Keys in care a locuit scriitorul american Ernest Hemingway a fost nevoită să-şi concedieze aproape toţi angajaţii din cauza scăderii dramatice a numărului de turişti in contextul pandemiei, insă pisicile sale cu şase degete at ...
Pană astăzi, 3 septembrie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 91.256 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 39.275 de pacienti au fost declarati vindecati si 11.619 pacienti asimptomatici au ...
Presa britanica sustine ca Leo Messi si-a negociat deja salariul pe care il va lua la Manchester City, daca transferul de la Barcelona va fi finalizat. In timp ce la Barcelona se poarta discutii intense intre sefii clubului catal ...
Pană astăzi, 2 septembrie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 89.891 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 38.701 pacienti au fost declarati vindecati si 11.392 de pacienti asimptomatici au ...
Un fotbalist a fost amendat pentru a sărutat mingea, după un meci disputat pe teren propriu, ce s-a incheiat cu scorul de 1-0. Argentinianul Sergio Lopez, fotbalist in prima ligă din Ecuador, a primit o amendă de 1.200 de dolari, echivalentul a 1.0 ...
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Bogdan Despescu a anuntat, marti, infiintarea unei noi structuri in cadrul Politiei Romane - Politia Siguranta Scolara" - care se va ocupa de prevenirea si combaterea delincventei si ...
Chestorul Liviu Vasilescu a anuntat marti seara că demisionează din functia de sef al Politiei Romane. Vasilescu a declarat la finalul unei conferinte de presă că se retrage din functie, acuzand un atac la adresa Poliţiei Romane din partea celor c ...
Pană astăzi, 1 septembrie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 88.593 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 38.454 de pacienti au fost declarati vindecati si 11.175 de pacienti asimptomatici ...
Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, este in spital din cauza unei bronsite acute si a explicat că nu va ajunge să voteze motiunea de cenzură. UPDATE: Surse din PNL sustin că acesta si-ar fi negociat Locul 2 pe lista PNL pentru alegerile parlamenta ...
Pană astăzi, 31 august, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 87.540 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 37.869 de pacienti au fost declarati vindecati si 10.833 de pacienti asimptomatici au ...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben, prima de caniculă, urmată de instabilitate atmosferică. Pentru 31 august, in capitală si 29 de judete ale tării din regiunile sudice, estice, local in cele vestice si ...
Bucurestiul si 35 de judete ale tării sunt luni sub cod galben de caniculă, pentru a treia zi consecutiv. Administratia Natională de Meteorologie a prognozat temperaturi de pană la 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăsi pragu ...
La fiecare inceput de săptămană Mamma Mia Restaurant & Catering invită toti iesenii intr-o călătorie culinară unică! O nouă oprire in itinerariul nostru culinar este fascinanta si misterioasa CHINA, o destinatie asiatică plină de gusturi ...
Numarul persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns sambata, 29 august, la 85.833, dupa ce in ultimele 24 de ore au fost anuntate 1.365 de noi cazuri. Alti 32 de pacienti cu Covid-19 si-au pierdut viata in urma infectarii, duca ...