De teama unui război, femeile din Finlanda au început antrenamentele militare
Dimensiune font:
Mulți finlandezi se tem de eventualitatea unui război cu Rusia, țară aflată la graniță cu Finlanda. Din cauza unei posibile escaladări a conflictului, mai multe femei au început să ia cursuri de formare, în cadrul cărora sunt învățate să folosească arme, să trăiască fără electricitate, să facă focul și să acorde primul ajutor, informează The Guardian. Un grup de femei îmbrăcate în uniforme de camuflaj, cu pălării asortate, discută despre cum s-au schimbat perspectivele de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. „Nu credeam că este o amenințare reală ca Rusia să ne atace”, spune Sari, în vârstă de 42 de ani, care lucrează în vânzări și locuiește într-un oraș din apropiere. Dar apoi, ea adaugă: „Au atacat Ucraina. Este posibil să fim următorii.”
Mama a doi copii, care se descrie drept „realistă”, a fost emoționată să se înscrie la acest curs din weekend de „supraviețuire fără electricitate” și a fost motivată de valorile ei patriotice, dar își dorește și să fie mai pregătită cu abilități practice pentru viața de zi cu zi. Ea este una dintre cele 75 de femei care participă. În timp ce o întrerupere a curentului este o situație care ar putea fi provocată de o furtună, așa cum s-a întâmplat pentru zeci de mii de persoane în Finlanda săptămâna trecută, această situație poate fi, de asemenea, folositoare în cazul unei invazii ruse sau a unui atac hibrid. Cursul de formare, cunoscut sub numele de „Nasta”, este unul dintre cele 40 organizate de Asociația Națională de Pregătire a Femeilor pentru Situații de Urgență din Finlanda. Altele includ securitatea cibernetică, rezistența mentală, abilitățile în sălbăticie, conducerea cu snowmobilul și influențarea informațiilor. După invazia Rusiei în Ucraina, cererile pentru cursuri au crescut. Finlanda nu numai că are o istorie de război cu Rusia, dar are și o graniță terestră uriașa cu aceasta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau