În vechime, ţãranii spuneau cã doar calendarul le rostuieşte timpul şi le dã rinduialã vremii. şi aveau dreptate pentru cã rostuind lucrul şi viaţa, calendarul devine un fel de ştiinţã, cea de a şti cind sã faci sau cind sã ...
În tradiţia popularã, busuiocul ocupã un loc foarte important, fiind considerat o plantã magicã. De fapt, acest atribut ii este conferit in toate culturile şi religiile. Busuiocul este originar din India, unde existã credinţa cã ace ...
În fiecare an, pe 14 septembrie, creştinii ortodocşi sãrbãtoresc Înãlţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, cum i se mai spune in popor. Situatã in perioada opusã Alexiilor (17 martie), la Ziua Crucii se inchide pãmintul, luin ...
Prima mare sãrbãtoare din noul an bisericesc, inceput la 1 septembrie, este dedicatã Sfintei Maria. Pe 8 septembrie, creştinii ortodocşi prãznuiesc Naşterea Maicii Domnului sau Sfinta Maria Micã. Potrivit Bibliei, in aceastã zi, la Nazare ...
Potrivit calendarului ortodox, in ziua de 29 august este prãznuitã Tãierea Capului Sfintului Ioan Botezãtorul, sau Sfintul Ioan de Toamnã, dupã cum mai este cunoscutã sãrbãtoarea in tradiţia popularã. Mulţi cunosc semnificaţia religioas ...
Imediat ce calendarul trece de Ispas, adicã de sãrbãtoarea Înãlţarea Domnului, moldovenii au prilej de petrecere. Conform unei tradiţii pãstrate de sute de ani, dupã Ispas incepe perioada tirgurilor sau a iarmaroacelor, aşa cum erau cu ...
În fiecare an, pe 15 august, creştinii comemoreazã Adormirea Maicii Domnului. În popor, ziua poartã şi numele de Sintãmãria Mare sau, mai simplu, Sintãmãria. Fecioara Maria ocupã un loc aparte in cultul creştin şi in tradi ...
În cultura popularã, Luna este asociatã principiului feminin, fertilitãţii, morţii şi renaşterii naturii. Încã mai existã credinţa cã ziua patronatã de astrul nopţii, Luni, este aducãtoare de noroc şi favorabilã pentru inc ...
Chiar dacã e greu de crezut, toamna incepe in luna august, aşa spune calendarul popular, iar prima sãrbãtoare a anotimpului cu frunze ruginii e Schimbarea la Faţã (6 august). La Obrejenie sau Probojenie, aşa cum este cunoscutã in popor s ...
Ultima sãrbãtoare a lunii iulie este dedicatã Sfintului Pantelimon, cunoscut ca protector al bolnavilor şi al celor sãraci. Legenda spune cã el şi-a impãrţit averea celor flãminzi şi i-a ajutat pe bolnavi fãrã a aştepta nici o rãs ...
Ajunşi in mijlocul verii, se cuvine a-l aminti şi cinsti şi pe Sfintul Ilie (sau Sintilie), patronul arşiţei şi al frãmintãrilor norilor. Rãzboinic vrednic impotriva rãului, Sfintul Ilie poate fi şi duşmanul oamenilor, dacã ii necin ...
În meteorologia agrarã, iulie este foarte importantã, temperaturile ei ridicate fiind propice coacerii griului. De fapt, intreaga lunã stã sub semnul bobului de griu, care, odatã ajuns la finalul maturitãţii sale, dã şi semnalul p ...
În tradiţia popularã, luna iulie este cunoscutã drept "cuptor", datoritã şi vipiei, dar şi pentru cã in aceastã perioadã se coace şi se secerã griul. Se mai spune cã toţi sfinţii prãznuiţi in aceastã lunã au put ...
Se spune in popor cã la solstiţiul de varã cucul amuţeşte. Pasãrea fãrã cuib işi pierde glasul de Sinziene sau de Sinpetru de Varã, cind, zice tradiţia, cucului ii vine de hac un bob de orz. Cintecul cucului, orologiu pentru mãsurar ...
În fiecare an, pe 24 iunie, creştinii ortodocşi sãrbãtoresc Sinzienele, un moment in care se impletesc practicile magice-vindecãtoare şi ritualurile de dragoste. A rãmas pinã astãzi credinţa veche cã de Sinziene ies in lume zine ...
Potrivit tradiţiei populare, şi ploile au stãpinii lor, unul dintre ei fiind Sfintul Vartolomeu, prãznuit astãzi. Cunoscutã şi ca Vartolomeul griului, este o sãrbãtoare de miez de varã. Se spune cã din acest moment, ziua incepe sã sc ...
Grupul de patru sfinţi celebraţi in zilele de 10 (Sfintul Mucenic Timofte), 11 (Sfintul Apostol Vartolomei), 12 (Preacuviosul Onufrie) şi 14 iunie (Sfintul Prooroc Elisei) este cunoscut drept Sfinţii Mãrunţi. La inceput, ei au avut o impo ...
În fiecare zi de joi din a şasea sãptãminã de dupã Paşte se sãrbãtoreşte Înãlţarea Domnului, cind sufletul lui Isus Hristos se ridicã la cer. Se spune cã la Înãlţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilo ...
La 21 mai, Biserica Ortodoxã ii cinsteşte pe Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena, cunoscuţi drept cei care au dat libertate creştinismului. Prin Edictul de la Milano, Împãratul Constantin a devenit un adevãrat protector a ...
Unul dintre cele mai vechi şi cunoscute meşteşuguri romaneşti este olãritul, adus la rang de artã de cãtre foarte mulţi artizani. Munca la roata olarului este foarte grea, necesitã indeminare, cunoştinţe şi atenţie pentru cã o gre ...