Stângaci sau dreptaci? Ce spune despre tine mâna cu care scrii
Dimensiune font:
Aproximativ 10% dintre locuitorii Pământului sunt stângaci. Odinioară, această particularitate era privită aşa cum erau privite mai toate abaterile de la „normă” - cu suspiciune, teamă şi antipatie -, stângacii devenind adesea victime ale discriminărilor şi persecuţiilor. Azi, marea majoritate a oamenilor nu mai vede astfel lucrurile, iar opoziţia dreptaci-stângaci este tot mai puţin un criteriu de discriminare şi tot mai mult un fascinant obiect de studiu pentru neurologi, fiziologi, psihologi, sociologi, medici…
Preferinţa pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate – tendinţa fiinţelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală (cum sunt toate vertebratele, prin urmare şi omul) de a utiliza predominant o parte sau alta – stânga ori dreapta – a corpului. Deşi manifestarea cea mai evidentă este preferinţa pentru o mână sau alta, tendinţa se manifestă şi în alte aspecte, chiar şi în utilizarea, pentru diferite sarcini, a uneia sau alteia dintre emisferele cerebrale.
Totuşi, cel mai bine studiat rămâne aspectul lateralităţii în utilizarea mâinilor, aceste minunate unelte naturale cu care ne-a înzestrat evoluţia şi care, spun mulţi savanţi, au jucat un rol crucial în devenirea noastră ca oameni.
Unii recunosc existenţa mai multor tipuri:
• stângaci
• dreptaci
• ambidecştri, care folosesc cu aceeaşi uşurinţă oricare dintre mâini, pentru orice activitate; ambidextria înnăscută este foarte rară, frecvenţa ei fiind estimată la 1% din populaţia lumii, dar o definţie mai largă îi include şi pe cei care au învăţat să îşi folosească la fel de eficient ambele mâini. Cel mai adesea este vorba despre stângaci din naştere care, în viaţa de toate zilele, au fost îndemnaţi ori obligaţi să îşi folosească mâna non-dominantă (cazul tipic fiind cel al copiilor stângaci cărora Ii se pretinde, totuşi, să înveţe să scrie cu mâna dreaptă).
• un tip „amestecat” (mixed-handed sau cross-dominant, în engleză) – oameni care folosesc în mod natural mâna dreaptă pentru anumite activităţi şi pe cea stângă pentru altele.
Mai multe studii din secolul XX arătau că 70-90% din populaţia lumii ar fi alcătuită din dreptaci. O estimare mai precisă a fost făcută în urmă cu câţiva ani: o cercetare realizată în anul 2008, bazată pe analiza a 144 de studii separate, sugerează că, la nivel global, aproximativ 10% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi ar fi stângaci.
De ce sunt unii oameni stângaci?
O teorie mult vehiculată este cea legată de o aşa-numită diviziune a muncii la nivelul emisferelor cerebrale. Vorbirea şi munca manuală impllică existenţa unor capacităţii motorii de mare fineţe, aşa că o serie de specialişti au presupus că, pentru creier, ar fi mai eficient să se ocupe de amândouă aceste activităţi o singură emisferă cerebrală, însărcinată cu coordonarea motorie fină, decât ambele. La marea majoritate a oamenilor, emisfera stângă controlează vorbirea şi tot ea controlează şi funcţionarea motorie a părţii drepte a corpului, ceea ce ar explica de ce majoritatea oamenilor sunt dreptaci. Conform acestei teorii, stângacii ar avea un model inversat al diviziunii muncii la nivelul emisferelor. Însă teoria este infirmată în bună măsură de descoperirile din ultimii ani, care arată că nu la toţi stângacii există un astfel de model inversat al coordonării motorii. În ceea ce priveşte organizarea creierului sub aspectul lateralizării, stângacii sunt de o mare diversitate: unii au aceeaşi organizare ca şi dreptacii, alţii au, într-adevăr, o organizare inversă, iar la alţii, ambele emisfere cerebrale sunt implicate în vorbire.
E avantajos să fii stângaci?
Dreptaci ori stângaci, important e să fie sănătos, cum se zice, şi nu există niciun motiv pentru care un om stângaci, în sensul strict fiziologic al termenului, să nu se descurce în viaţă la fel de bine ca şi dreptacii, cu condiţia să fie lăsat să-şi urmeze calea lui, în ceea ce priveşte lateralitatea.
Deşi studii publicate în 1989 şi 1991 sugeraseră că stângacii ar avea, în medie, o speranţă de viaţă mai mică decât dreptacii, cercetări mai noi au infirmat aceste rezultate: preferinţa pentru utilizarea uneia sau alteia dintre mâini nu are nicio influenţă asupra duratei vieţii.
Alţi cercetători susţin că, dimpotrivă, stângacii ar fi diferiţi într-un sens bun: organizarea diferită a creierului lor le-ar conferi o gamă mai largă de abilităţi, iar stângacii ar fi, istoric vorbind, un grup în care se găseşte un număr peste medie de indivizi care au reuşit performanţe deosebite şi au obţinut mari succese în viaţă. (Pintre argumentele frecvent citate se numără acela că Leonardo da Vinci a fost stângaci şi acela că, dintre ultimii 7 preşedinţi ai SUA, patru – inclusiv actualul preşedinte, Barack Obama – erau stângaci.)
Stângaci în universul dreptacilor
Din fericire, multe dintre culturile lumii au depăşit faza în care stângacii erau stigmatizaţi, fiind consideraţi aducători de nenoroc, blestemaţi ori răuvoitori. (Urmele acestor concepţii sunt vizibile în multe limbi ale lumii, inclusiv în română: „stângaci” nu înseamnă doar un om care are ca mână dominantă mâna stângă, ci înseamnă şi „neîndemânatic” sau lipsit de capacitatea de a se comporta cu uşurinţă firească în societate, iar „drept” are şi sensul de „corect”, „just”, „cinstit”. În numeroase limbi, de pe diverse continente, „stânga” şi „stângăcia” poartă tot felul de conotaţii negative, dovezi ale discriminării de care au avut parte, în trecut, acei 10% dintre locuitorii lumii care, fără voia lor, se abăteau de la norma fiziologică a dominanţei mâinii drepte.
Dar, chiar dacă aceste discriminări pălesc încet-încet în lumea contemporană, ele încă mai pot fi observate în difetrite culturi. În multe ţări ale Asiei şi Africii, unde este considerat necivilizat (un adevărat tabu) să mănânci cu mâna stângă, persoanele stângace din naştere au probleme, comportamentul care le-ar fi lor firesc nefiind acceptat de normele culturale ale societăţii în care trăiesc. Adesea, aceste persoane suportă, încă de mici, o presiune imensă, prin faptul că sunt obligate să se adapteze normelor, să treacă de la folosirea stângii la utilizarea predominantă a mâinii drepte. Părinţii le silesc să mănânce cu dreapta, interzicând folosirea mâinii stângi pentru acest act atât de firesc.
Pe alţi copii, profesorii îi silesc, uneori prin pedepse fizice, să scrie cu mâna dreaptă. De multe ori, aceste încercări de „reprogramare” forţată provoacă probleme precum apariţia bâlbâielii şi a altor tulburări de limbaj sau a unor dificultăţi de învăţare.
Chiar şi fără asemenea intervenţii dăunătoare (din ce în ce mai puţin prezente în ţările dezvoltate, dar încă răspândite în alte ţări), stângacii pot avea probleme în lumea în care trăim, pentru că aceasta este, practic, o „lume a dreptacilor”. În această lume proiectată pentru cei cu mâna dreaptă dominantă, ce alcătuiesc 90% din populaţia lumii, un stângaci poate adesea să se simtă inadaptat, căci nenumărate aspecte ale vieţii de zi cu zi pun îi pun probleme: folosirea diverselor unelte şi dispozitive, mai toate gândite pentru dreptaci (de la banalele foarfeci la periculoasele fierăstraie electrice, de la aparatele de fotografiat până la mouse-ul computerului, de la instrumente muzicale la echipamente sportive), utilizarea mobilierul existent în unele şcoli sau săli de conferinţe, cu pupitre care sunt ataşate de scaun în partea dreaptă, confortabile pentru dreptaci, dar nu şi pentru stângaci, şi multe altele.
Şi totuşi, cei mai mulţi dintre ei se adaptează acestei lumi, poate cu dificultate, dar cu succes – o dovadă a plasticităţii fiziologice şi comportamentale a organismului nostru, poate cea mai impresionantă trăsătură a fiinţei umane.
Asta nu înseamnă că nu trebuie făcute eforturi din partea tuturor; nu e cazul să considerăm că e doar problema stângacilor şi să tranşăm chestiunea cu un „Lasă, că se descurcă ei!”.
Una dintre multele enigme ale corpului omenesc, lateralitatea manifestată la nivelul mâinilor, prin existenţa stângacilor şi a dreptacilor, este unul dintre numeroasele şi fascinantele aspecte ale diversităţii umane: suntem 7 miliarde de oameni, identici prin apartenenţa la aceeaşi specie şi totuşi diferiţi în mii de feluri – o variabilitate care îmbogăţeşte lumea şi face mai pasionantă cercetarea rădăcinilor ei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau