Col. (rez) dr. Florin Șinca: După primul tur al alegerilor prezidențiale - mostenirea lui Johannis si viitorul nostru

13_11zon

Dimensiune font:

| 26-11-2024 13:37

Am avut duminică, 24 brumar, primul tur la alegerile prezidențiale. Am văzut cum poporul a spulberat năimiții. România a înviat sau a reînviat ! Puteam fi arpacaș. Suntem grâu.

Creat în 1875, PNL a rezistat războaielor dar a căzut acum lovit de Mojicia Sa, de Diprețuitorul românilor, de acest trântor Iohannis și de șleahta uriașă de lingăi incapabilă să vadă dincolo de vârful pantofului de firmă! PNL a fost asasinat o dată, sub rangă bolșevică, în biata țară ajunsă - prin complicitatea Estului cu Vestul - sub cumplită cizmă muscălească. PNL a renăscut ca Phoenix în 1990. Îmi amintesc cum alergam să votez și ca mine mulți.

A venit lovitura: infractorul încă nepedepsit de la Cotroceni, latifundiarul de case, a fost pus prin manevre în fruntea unui partid care merita un oștean, nu o jagardea mincinoasă și îngâmfată. Practic, în afară de subminarea României, boul plenar, țâfnosul cu palton și un băț de ski sub bărbie, iar altul în șira spinării, care doarme pe un purcoi de bani fără să-i pese de popor, a avut ca obiectiv distrugerea acestui partid istoric și șubrezirea întregii țări, inclusiv a Statului Român. Moștenirea lui e cumplită.

Și poate nu aș fi suferit ca prostul de grija altuia, dar acest partid a murit având acum în ierarhie un militar, dolofeiul obedient și gângavul Ciucă, sumă de vulnerabilități și de pofte. Iar eu când vorbesc de Armată, nu pot decât să mă ridic în picioare.

Azi, unii dintre acești liberali de conjunctură valorează fix cât o bășină a croitoresei peee-see-dee, în vreme ce Bratienii și cei pieriți în temnițe și în gulagul bolșevic se răsucesc în morminte !

Educația precară (pe model Iohannis PNL), bombardamentul cu știri/informații (căruia omul greu îi rezistă), perioada experimentului covid 19, propaganda antipatriotică, contra istoriei românilor, contra Bisericii Ortodoxe, împotriva militarilor de carieră (nu a acelora care au ars etapele), a eroilor și martirilor, ideile defetiste rostogolite zi de zi, mass-media cumpărată de Sistem, purcoiul de bani de la Soros și AEP Banca partidelor, prostia cu două diplome universitare, toate – și altele pe deasupra – au creat deranj mare în mintea unora. De ieri, primesc tot soiul de comentarii și mesaje tâmpite. Voi bloca orice cretinism emis de cineva, chiar de rudele mele, de genul: putinism, antioccidental, cu Rusia, antiamerican, anti UE, contra democrației, pentru că sunt minciuni.

Nu aș fi zis de ele dacă aseară, în fața Teatrului Național ,,Ion Luca Caragiale” din București nu s-ar fi adunat o mână de studenți ,,spontani”, cu pancarte care mai de care mai idioate, contra evidenței și a democrației. Mai mereu, unde a fost minte multă, a fost și naivitate pe măsură. Pe patent LGBT - REPER - USR (USSR, de fapt), dar made in Soros, s-au alăturat și alți „studenți” „ANTIFA”... Printre rânduri, și unii de la Mișcarea SENS, socialiști. Se vorbește despre permanentizarea prezenței la Universitate, despre făcături și manevre de victimizare, inclusiv violență ! Se bagă cărbuni, că Mafia se lasă cu greu dusă

Miros de cadavru se simte la sediile imense din Kisseliov și Modrogan. Zecile de mii de euro tocați pe panouri cu cărți încă nescrise, căciula de bani băgată în ghiftuiți găunoși gen Ciolacu și Ciucă, scoaterea în față a unei Lasconi total nepregătită, nepotrivită și cu păreri fluide, perspectiva pierderii banilor, privilegiilor și putorii de putere, falimentul politicienilor de cafenea, au dus la această situație. O gașcă de profitori însetați de privilegii, de putere și avere, înconjurată de grupe de consilieri în nimic, de specialiști în de toate, se va da greu dusă de la ciolan.

Iar situația Țării Românești nu e bună. Trăim pe datorie, militarii sunt insultați și umiliți, industria de apărare e la pământ, suntem dezbinați, resursele sunt în mâna străinilor, banii se scurg afară, iar în palatul de la MAI dănțuiește o liotă de habarniști cu ștaif și pretenții de general cu patru stele. Toți aceștia au impresia că o plimbare la Monaco sau Dubai te face mai deștept. Ferească-ne Dumnezeu de un cutremur sau un război !

Ce ar fi de făcut? În primul rând pus ordine, legalitate, respectarea regulilor democrației. Fiecare mădular al statului să-și îndeplinească misiunea. Ne vom așeza la masa dialogului, că suntem fiii aceleiași patrii. Scoatem microbul din trup. Acest popor are resurse nebănuite și doar cine cunoaște istorie a văzut de câte ori s-a ridicat când i se cânta prohodul. Oamenii puși pe căprării, fiecare în domeniul său. Muncă susținută, informare temeinică despre lumea în care trăim. Iubirea de țară nu a fost, nu este și nu va fi infracțiune !

Și nu în ultimul rând, mergeți la vot ! E un drept recâștigat prin jertfă de sânge și este momentul când în ștampila dvs aveți puterea. Este și o obligație.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Cum ajută Bucureștiul Tiraspolul. Gazul autorităților separatiste din Transnistria este ținut și în România, în conductele Transgaz
11/01/2025 21:49

Regiunea transnistreană, deconectată de la livrările Gazprom, după ce Ucraina a hotărat să oprească trecerea gazului rusesc spre Europa pe teritoriul ei, mai are gaze pentru 24 de zile, potrivit datelor ...

Funeriu îl 'înțeapă' pe Crin Antonescu: 'Ar fi bine să aibă vorbele şi în alte limbi de circulaţie internaţională'
11/01/2025 20:05

Daniel Funeriu, care a anunţat că va candida independent la alegerile prezidenţiale din luna mai, a exclus sambătă posibilitatea de a se retrage din cursa electorală şi şi-a exprimat dorinţa ca in turu ...

Olaf Scholz îl pune la punct pe Donald Trump: Nicio ţară nu este curtea din spate a alteia
11/01/2025 19:52

Cancelarul german Olaf Scholz a făcut din nou apel sambătă la „toate ţările, fie ele din Est sau din Vest”, să respecte frontierele internaţionale, subliniind că „nicio ţară nu este curtea din s ...

Adrian Năstase: Principalul agent electoral al lui Călin Georgescu va fi Guvernul României
11/01/2025 14:49

Adrian Năstase, fostul premier al Romaniei, a analizat situatia politică din Romania. Cele mai noi evolutii politice au fost analizate de Adrian Năstase. Năstase spune că principalul agent de propaganda a ...

Bogdan Chirieac avertizează coaliția care ne conduce: ”Va exploda”. Strigăt disperat la ”protestul lui Georgescu”
11/01/2025 12:04

Vineri, sustinătorii lui Călin Georgescu au organizat un protest in fata Parlamentului, unde isi are sediul Curtea Constitutională, cerand reluarea organizării turului doi al alegerilor prezidentiale. Mitin ...

”Ce măsură îi aplici lui Călin Georgescu trebuie să aplici și PNL-ului”. Bogdan Chirieac arată situația încurcată în care s-au băgat liberalii
11/01/2025 11:52

Ce se va intampla cu independentul Călin Georgescu se va intampla si cu PNL? Sunt mai multe probleme esentiale politic după ce chiar ANAF a arătat implicarea liberarilor in campania de pe TikTok a lui Călin ...

Ce decizii imediate ar lua Andrei Caramitru dacă ar fi numit premierul României
11/01/2025 11:40

Andrei Caramitru si E.S. Adrian Zuckerman Zuckerman au fost prezenti in studiourile DC News, unde au discutat despre actualitatea politică internă si externă, mai ales in contextul in care e o chestiune de z ...

Donald Trump desconsideră UE, în favoarea Chinei și Braziliei? Ursula von der Leyen nu a primit invitație la ceremonia de învestire
11/01/2025 00:08

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit incă o invitaţie de a participa pe 20 ianuarie la Washington la inaugurarea preşedintelui SUA, Donald Trump, a declarat vineri o purtătoare d ...

Breaking - ÎCCJ a decis: judecă de urgență cererea lui Georgescu de reluare a turul 2
10/01/2025 21:03

Fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii avocatul Adrian Toni Neacşu afirmă, vineri seară, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respectat procedura, dar şi ”aşteptarea pub ...

Kremlinul anunță că Putin nu pune 'condiţii prealabile' pentru întâlnirea cu Trump
10/01/2025 17:48

Kremlinul a anuntat vineri că presedintele rus Vladimir Putin nu pune condiţii prealabile pentru o intalnire cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre o soluţionare paşnică a conflictului din Ucra ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei