Mii de români rămân fără locuri de muncă
Dimensiune font:
Anul debutează cu concedieri masive în fabricile din România. Mii de români au fost deja lăsați fără locuri de muncă, iar alte câteva sute vor fi concediați în cursul acestei luni.
Semnalele sunt îngrijorătoare și indică faptul că tot mai multe sectoare și industrii suferă din cauza scăderii vânzărilor și a diminuării exporturilor. Printre cele mai afectate se numără industria auto, sectorul confecțiilor textile, dar și industria IT.
Vor avea loc concedieri și în Maramureș, unde 379 de angajați ai unui producător de mobilă vor rămâne fără loc de muncă. Este vorba despre Taparo, companie specializată în fabricarea mobilierului, care a intrat în insolvență în luna noiembrie.
Cea mai mare unitate de producție de lactate din Transilvania, Lactalis, își suspendă activitatea la fabrica din Miercurea Ciuc, iar angajații vor fi concediați. Totuși, produsele vor continua să fie disponibile pe piață, urmând să fie fabricate în alte locații din țară. Lactalis deține branduri renumite, precum Zuzu, Albalact, Covalact de Țară și La Dorna.
Angajatorii din județul Olt au informat Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt despre disponibilizarea colectivă a 88 de angajați din sectorul confecțiilor textile, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al instituției, Elena Iordache.
De asemenea, în județul Olt, în domeniul confecțiilor textile, au avut loc disponibilizări și în luna decembrie 2024, când o companie a anunțat și implementat concedierea colectivă a 12 angajați. Din păcate și anul acesta sunt preconizate noi concedieri.
Compania americană Amazon a decis să închidă o parte din activitățile sale de inteligență artificială din România, ceea ce va afecta 400 de angajați ai subsidiarei locale, care vor fi concediați începând cu 1 ianuarie 2025.
Amazon deține în România mai multe entități, printre care se numără Amazon Development Center România, care a avut în 2023 un număr mediu de 3.770 de angajați. De asemenea, Amazon Data Services Romania, Amazon Kuiper Services Europe SARL Luxemburg Sucursala București, înființată în 2024, Amazon Web Services EMEA SARL Luxemburg Sucursala București a avut 19 angajați în 2023, iar Amazon MLS Romania a raportat 486 de angajați în același an.
Forvia, al șaptelea cel mai mare producător de componente auto la nivel mondial, va efectua zeci de mii de concedieri. Directorul general al companiei a anunțat această decizie în octombrie 2024, dar nu a specificat câți angajați din România vor fi afectați.
Forvia deține mai multe unități de producție în România, incluzând cinci fabrici Faurecia situate în Tălmaciu, Craiova, Mioveni, Râmnicu Vâlcea și Cățeasca. De asemenea, compania are cinci centre de proiectare și dezvoltare, un centru administrativ și trei unități de producție HELLA în orașele Timișoara, Arad, Lugoj, Craiova, Oradea și Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau