Arhiva

Exclusiv

"Votãm orice, numai uninominal sã fie"

• dialog cu deputatul de Vaslui Cristian Rãdulescu, vicepreşedinte al PD, liderul grupului parlamentar democrat din Camera Deputaţilor  – Domnule deputat, in ciuda anunţului PNL privind asumarea rãspunderii pe votul uninominal, pre ...

"Prin asumarea rãspunderii guvernamentale, Traian Bãsescu intrã în corzi"

• dialog cu deputatul de Iaşi Relu Fenechiu, membru in Biroul Politic Central al PNL  – Domnule deputat, PNL s-a pronunţat astãzi (ieri, n.r.) pentru asumarea rãspunderii guvernamentale pe proiectul privind votul uninominal. Iese PNL ...

"Din punct de vedere constituţional, votul uninominal nu existã"

• dialog cu deputatul PRM Lucian Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor  – Domnule deputat, la nivelul PNL se discutã tot mai insistent despre posibilitatea asumãrii rãspunderii pe votul uninominal. Dacã nu va fi moţiune d ...

"Prin referendum, preşedintele vrea sã se implice în campania electoralã"

• dialog cu deputatul PSD de Iaşi Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor  – Domnule deputat, premierul tãriceanu a propus partidelor parlamentare consultãri pe marginea votului uninominal, la pachet cu seria de consul ...

"Atitudinea PSD în privinţa proiectului de buget e nejustificatã"

• considerã deputatul PNL de Iaşi Traian Dobre  – Domnule deputat, cu doar o zi inainte de consultãrile premierului cu partidele parlamentare pe tema bugetului, mai mulţi lideri PSD anunţã deja cã aceastã formaţiune nu va vota p ...

"Guvernul nu are curajul pentru asumarea rãspunderii pe votul uninominal"

• dialog cu deputatul PSD de Neamţ Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor – Domnule deputat, cum aţi cataloga acest nou ultimatum al preşedintelui Bãsescu, referitor la introducerea votului uninominal? Este posibilã adoptarea p ...

"O nouã moţiune de cenzurã va separa apele în politica româneascã"

• dialog cu preşedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, senator de Suceava  – Nici bine nu s-au stins ecourile moţiunii de cenzurã iniţiate de PSD, cã formaţiunea dumneavoastrã şi-a anunţat intenţia de a iniţia o alta. Cred ...

"Politica româneascã e fãcutã de rebuturile societãţii"

• dialog cu scriitorul şi publicistul Mircea Mihãieş, vicepreşedinte al Institutului Cultural Roman  – În vechiul regim, cultura autenticã era un element de refugiu, de rezistenţã. Ce rol mai joacã cultura in societatea act ...

"PNL n-a ştiut sã numeascã oameni competenţi la conducerea ministerelor"

• dialog cu deputatul PD Valeriu Tabãrã, fost ministru al agriculturii  – Domnule deputat, cum putem comenta acest ultimatum dat de Comisia Europeanã Romaniei in ceea ce priveşte agricultura şi in cit timp s-ar putea remedia problem ...

"Electoratul român trebuie lãsat sã discearnã"

• dialog cu deputatul PSD de Neamţ Ioan Bivolaru, preşedintele comisiei pentru regulament  – Domnule deputat, in ultimele zile, la nivelul clasei politice se vehiculeazã ideea organizãrii alegerilor parlamentare de anul viitor concom ...

"România are nevoie de un program integrat în agriculturã"

• dialog cu senatorul de Iaşi Neculai Apostol (independent), fost prefect al judeţului  – Domnule senator, in ultima perioadã aţi preferat o anumitã stare de anonimat in ceea ce priveşte activitatea politicã, pe motiv cã lucraţi ...

"Am speranţa cã PSD se va opune cu vehemenţã bugetului pe 2008"

• dialog cu deputatul PD de Neamţ Marius Rogin, secretar executiv al partidului  – Moţiunea de cenzurã a PSD a picat. Cum comentaţi acest eşec al opoziţiei?  – Dacã vorbim de eşec, am putea spune cã moţiunea, chiar d ...

"Sînt un social-democrat autentic, iar în alt partid nu mã înscriu"

• dialog cu senatorul de Iaşi Ion Solcanu, rãmas fãrã sprijin politic din partea PSD  – Domnule senator, conducerea PSD a decis sancţionarea celor care au votat impotriva moţiunii de cenzurã. Ce aveţi sã rãspundeţi acestei ini ...

"Valoarea ar trebui sã stabileascã ierarhia în societate"

• dialog cu dna Maria Grapini, vicepreşedinte al PC, prima pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare  – Sinteţi in topul femeilor de succes din Romania, conduceţi o uniune patronalã, ocupaţi o funcţie importantã in PC, ...

"Pînã la urmã, se va ajunge la o remaniere guvernamentalã"

• crede senatorul Gheorghe Funar, secretar general al PRM, pe marginea propunerilor de formare a unui nou guvern  – Domnule senator, preşedintele Bãsescu a avansat, in ultimele apariţii televizate, ideea unui guvern "de largã co ...

"Indiferent de soarta moţiunii, PSD va obţine importante dividende politice"

• dialog cu deputatul PSD de Vaslui Dumitru Bentu – Domnule deputat, ce efect va avea moţiunea de cenzurã, indiferent de rezultat, asupra formaţiunii dumneavoastrã? – Trebuie sã recunoaştem cã de la anunţarea intenţiei de a d ...

"PSD rãmîne ferm faţã de promisiunile fãcute agricultorilor"

• dialog cu deputatul de Suceava, Ioan Stan, membru in Comisia pentru agriculturã, silviculturã, industrie alimentarã şi servicii specifice  – Aţi criticat in repetate rinduri poziţia adoptatã de unii lideri PD, inclusiv pe fostul ...

"Sondajele au menirea de a minţi cu precizie"

• dialog cu preşedintele Organizaţiei Judeţene Vaslui a PRM, Corneliu Bichineţ, preşedinte al CJ  – Subiectul cel mai discutat in aceste zile este moţiunea de cenzurã a PSD. Ce finalitate vedeţi acestui act politic?  – ...

"PSD nu are o strategie pentru alegerile europarlamentare"

• dialog cu deputatul Radu Podgoreanu, europarlamentar din partea PSD  – Domnule deputat, v-aţi anunţat retragerea de pe lista PSD pentru europarlamentare, in condiţiile in care, cu doar o zi inainte, au procedat similar dnii Vasile P ...

"Numai ştiind cu precizie unde ne aflãm, putem stabili prioritãţile"

• dialog cu fostul director al Direcţiei de Statisticã Vaslui, dl Constantin Pencu (preşedintele Organizaţiei Municipale a PNG), pe marginea recentei sale cãrţi, "Judeţul Vaslui, de la promisiuni la realitate 1990–2007"   ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei