Actorul Emil Coșeru debutează în dramaturgie cu o piesă tulburătoare despre sfârșit și speranță
Dimensiune font:
* societar al Teatrului Național din Iași, marele actor debutează în dramaturgie cu piesa „Hârjoana”, un text profund și sensibil ce va fi prezentat în premieră duminică, 27 aprilie, la Teatrul³ * spectacolul-lectură, regizat de Irina Popescu-Boieru, marchează un moment remarcabil în cariera unui artist dedicat scenei și educației teatrale de peste 50 de ani
După o carieră impresionantă de peste cincizeci de ani, trăită cu o dăruire rară pentru scenă și catedră, actorul Emil Coșeru, societar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, pășește cu aceeași naturalețe în lumea dramaturgiei. Piesa sa de debut, „Hârjoana”, a fost desemnată câștigătoarea lunii în cadrul proiectului „Lecturi³” și va fi prezentată publicului în premieră absolută duminică, 27 aprilie, ora 19:00, pe scena Teatrului³.
Textul, plin de emoție și luciditate, este o meditație sinceră și poetică asupra sfârșitului vieții – o temă abordată cu umor, finețe și profunzime. Montarea spectacolului-lectură poartă semnătura regizoarei Irina Popescu-Boieru, iar pe scenă vor evolua chiar autorul, Emil Coșeru, și actrița Tatiana Ionesi. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Un text despre curajul de a juca, până la capăt
„Așteptarea morții pentru cei trecuți în senectute e un eveniment important, cum sunt și nașterea, nunta sau o sărbătoare majoră. O emoție maximă. Nu știi cum se va termina. Cu o victorie? Cu o amânare? Cu o înfrângere?”, mărturisește Emil Coșeru, explicând resorturile profunde ale piesei. „Eu am vrut să scriu pentru cei care sunt împăcați cu ei înșiși. Fie ce-o fi! Tot acolo ajungem. Dar putem să ne jucăm chiar și cu sfârșitul nostru. De ce nu? E o provocare. Totul e ca un joc de zaruri sau ruletă rusească. Nu ne-așteaptă îngerii. Dar ascultăm, poate, un imn. Poate Requiemul – Lacrimosa lui Mozart”, adaugă autorul.
O recunoaștere meritată, în dramaturgie și dincolo de ea
Prin desemnarea piesei „Hârjoana” drept câștigătoare a lunii în cadrul proiectului „Lecturi³”, debutul dramaturgic al lui Emil Coșeru primește o recunoaștere artistică importantă, completând parcursul său exemplar în artele spectacolului. Succesul piesei vine și în contextul în care, în luna mai, Uniunea Teatrală din România (UNITER) îi va acorda Premiul pentru întreaga activitate, în cadrul galei anuale.
Proiectul „Lecturi³”, inițiat de Teatrul Național Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și revista Alecart, oferă lunar publicului ocazia de a descoperi texte dramatice noi, într-un cadru viu, intim și deschis dialogului.
Maura ANGHEL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau