Alegeri în România, alegeri în Republica Moldova... Zeci de politicieni s-au grăbit să se pozeze cu utilajele de la noul pod peste Prut

Dimensiune font:

| 27-04-2025 16:38

Moment istoric la Ungheni, Republica Moldova, acolo unde au început lucrările la Podul peste Prut, parte a Autostrăzii A8. Este pentru prima dată în ultimii 60 de ani când peste Prut va fi construit un pod care să lege Moldova de ţara mamă. Alte patru poduri vor fi construite în următorii ani, peste râul care desparte România de Republica Moldova.

Câteva sute de ieşeni au urcat, sâmbătă, în trenul de Ungheni şi au traversat Prutul. În tren s-au aflat oficialităţi din Iaşi şi din alte judeţe. Printre călătorii de ocazie s-au aflat şi vicepremierul Marian Neacşu, Ionel Scrioşteanu, secretar de stat  la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, şi Crin Antonescu, candidat la preşedinţia României din partea Alianţei Electorale România Înainte.

În gara din Ungheni, Republica Moldova, românii au fost aşteptaţi cu pâine şi sare, în acordurile unei fanfare militare. Pe peron au fost prezente oficialităţi din Republica Moldova, printre care şi preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, Vladimir Bolea, vicepremierul Republicii Moldova, dar şi reprezentanţii ambasadelor mai multor ţări europene.

Delegaţia din România a fost condusă în Piaţa Independenţei din oraşul Ungheni, unde autorităţile din Ungheni au organizat un adevărat festival al "Podului de Flori" din dorinţa de a face un arc peste timp şi de a reaminti de momentul de acum 35 ani. Acolo, oficialităţilor din România li s-au alăturat ministrul Transporturilor din România, Sorin Grindeanu, şi parlamentarul european român Adina Vălean, fost comisar european pentru Transporturi.

Ulterior, delegaţiile celor două ţări şi reprezentanţi ai Uniunii Europene s-au deplasat în localitatea Zagarancea, unde urmează să fie construit podul care va lega ambele maluri ale Prutului.

Aşa cum era de aşteptat, înainte de începerea lucrărilor nu au lipsit discursurile oficialităţilor de pe ambele maluri ale Prutului. „Mă simt onorat să fiu martor la acest eveniment istoric, în adevăratul sens al cuvântului, pentru că, dacă cu 35 de ani în urmă înaintaşii noştri au făcut un pod de flori, plin de emoţii, au dat jos sârma ghimpată de pe Prut, generaţiei noastre îi revine obligaţia, dar şi onoarea să construim poduri de piatră. Asta trebuie să facem din respect, ca omagiu pentru cei care au făcut acel pod de flori”, a spus preşedintele Parlamentului Republicii Moldova.

 

Sunt 60 de ani de când nu s-a mai construit niciun pod, ceea ce cu siguranţă trebuie să îndreptăm”

 

Vicepremierul român Marian Neacşu a spus că după podurile de flori din anii '90 a venit şi rândul construcţiei de poduri din fier şi beton construite trainic. „Podul reprezintă nu numai o destinaţie, ci şi un destin. Un pod reprezintă o cale. Acest pod este în regim de autostradă, este calea Moldovei, prin România, spre Europa”, a spus viceprim-ministrul Marian Neacşu.

Acest pod este prima construcţie din ultimii 60 de ani peste Prut şi va trebui să fie finalizat într-un termen de 18 luni. „Sunt 60 de ani de când nu s-a mai construit niciun pod, ceea ce cu siguranţă trebuie să îndreptăm. Aceste lucruri se întâmplă cu bani europeni, cu bani de la Uniunea Europeană, nu cu bani din alte părţi. E un proiect pe CEF, pe Connecting European Facility, care a fost gestionat şi care a fost impulsionat, în urmă cu un an, în urmă cu doi ani, în urmă cu trei ani, de doamna comisar Adina Vălean şi care a făcut posibil ca acest proiect să fie astăzi în stadiul acesta şi să aibă finanţare", a spus ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Fostul comisar european pentru Transporturi, eurodeputatul român Adina Vălean a spus că Prutul este mai mult decât o frontieră, este locul care poarte să fie un loc de întâlnire. „A fost un proiect de suflet al meu. Am fost comisar pentru Transporturi al UE. Am lucrat cu mult drag şi îndârjire şi consistent şi pentru Republica Moldova. Din punct de vedere al transporturilor, Moldova face deja parte din UE. Am reuşit să extindem hărţile de infrastructură a UE incluzând Republica Moldova”, a spus europarlamentarul român Adina Vălean. 

Vicepremierul Republicii Moldova Vladimir Bolea a spus că guvernele celor două ţări de pe malurile Prutului, susţinute cu ajutorul şi finanţarea europeană, repun R Moldova în centrul circuitelor economice. „Munca este cuvântul care poate caracteriza ceea ce avem noi aici. Tot ce se face cu dragoste şi cu muncă stă la baza dezvoltării. Noi dezvoltăm Moldova, dezvoltăm România, dezvoltăm relaţiile bilaterale de sânge de pe ambele maluri. Podul uneşte ambele maluri” a spus Vladimir Bolea.

Podul va uni localitatea Zagarancea din raionul Ungheni şi comuna Golăeşti din judeţul Iaşi, fiind parte a Autostrăzii Unirii (A8), cu rol major în interconectarea celor două reţele rutiere naţionale, respectiv autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni şi viitoarea autostradă Ungheni - Chişinău, ambele cu termen de finalizare estimat pentru anul 2030.

Podul va avea două benzi pe sens, o lungime de 261 metri şi o valoare totală de 32,9 milioane de euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de 16,4 milioane de euro, şi urmează să fie finalizat la finalul anului viitor. Laura RADU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Caz unic în țară: examinatorii ieșeni au eliminat din examenul auto 13.812 candidați!
10/05/2025 23:00

* record absolut la nivel national, inregistrat la Iasi - peste 13.800 de candidati din cei 18.309 prezenti au picat, anul trecut, examenul pentru permisul auto! * practic, mai putin de un sfert dintre cei care ...

Un magistrat ieșean încasează peste 2.000 de euro lunar doar din diurnă!
10/05/2025 21:45

 * „ordonanta trenulet” nu pare să fi fost luată in serios * printre multe altle si in ciuda măsurilor de austeritate impuse populatiei, Guvernul nu s-a atins de „diurna specială&rdqu ...

Cărțile care au schimbat viața. Cum citim altfel la 30, 40 sau 50 de ani
10/05/2025 11:24

Literatura nu e doar evadare, ci si oglindă, balsam si busolă. În acest reportaj emotionant, femei de 30, 40 si 50 de ani vorbesc despre cărtile care le-au schimbat viata, despre revelatiile pe care le ...

Sala Mașinilor prinde viață. Experiment artistic internațional la Palatul Culturii din Iași
10/05/2025 10:00

Palatul Culturii devine, pentru două săptămani, scena unui experiment artistic international, in cadrul proiectului european „REVIVE Historic Towns and Sites – sustainable and inclusive living ...

Cum vor circula autobuzele pe 10 mai
10/05/2025 08:27

Modificarea circulatiei mijloacelor de transport, sambătă, 10 mai 2025. CTP Iasi informează călătorii că, sambătă, 10 mai 2025, in intervalul orar 09:00 – 11:00, vor avea loc modificări temporar ...

 Cel mai mare festival studențesc din țară, la Iași!
09/05/2025 16:47

Cel mai mare festival studentesc din Romania găzduit de o universitate revine cu forte proaspete! Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) dă startul celei de-a V-a editii a Zile ...

Străzi închise, la Iași, de Ziua Victoriei
09/05/2025 16:46

 * Pentru buna desfăsurare a actiunilor circulatia rutieră va fi inchisă sambătă, 10 mai 2025, intre orele 9.00 si 11.00, pe bulevardul Independentei, tronsonul cuprins intre strada Nicolae Bălcescu ...

Se reia licitația pentru un tronson extrem de important din Autostrada Unirii
09/05/2025 16:46

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a respins joi contestatia depusă de Kido Consult Proiect Construct SRL Bucureşti asupra licitatiei la tronsonului Targu Neamt (Motca) – Targu Frumos di ...

Noua carte de identitate electronică, eliberată și la Iași
09/05/2025 16:46

  Noile cărti de identitate electronice se pot solicita, incepand de joi, si la Iasi. Judetul Iasi se află pe lista celor 6 noi judete unde se pot elibera noile variante ale cărtilor de identitate, c ...

14 noi magistrați, la Iași
09/05/2025 13:44

Presedintele interimar al Romaniei i-a primit miercuri, 7 mai, la Palatul Cotroceni pe cei 394 noi magistrati recent admisi in profesie, 14 dintre acestia urmand să asigure indeplinirea actului de justitie la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei