USLIP Iaşi nu înțelege „raționamentul” Ministerului Educației
Dimensiune font:
Sindicaliştii din învățământul preuniversitar sunt nemulţumiţi de planurile cadru scoase spre dezbatere publică de Ministerul Educaţiei. Noul plan-cadru, care se află în dezbatere publică, prevede că liceele, indiferent de profil, ar putea avea materii comune în trunchiul comun care vor scădea treptat. Astfel, în primii ani de liceu vor reprezenta 65% din programă, pentru ca în ultimii doi ani proporţia să scadă la 35 la sută.
Prin noile planuri-cadru, se doreşte şi ca elevii care sunt în primii doi ani de liceu vor aprofunda materiile de bază la care vor fi susţinute probe obligatorii la Bacalaureat, urmând ca în ultimii doi ani de şcoală să se specializeze.
Tot prin planurile cadru sunt prevăzute mai multe cursuri opţionale, cu elemente de antreprenoriat şi stil de viaţă sănătos.
Cei de la USLIP Iaşi consideră a fi total ilogic raționamentul Ministerului Educației cu noile propuneri de planuri-cadru pentru liceu. „Vorbim de o abordare simplistă care se limitează la reducerea numărului de ore la foarte multe discipline. Impactul pe resursa umană este devastator. Tot în acest context nu ar trebui să ne mire că o bună parte din absolvenții noștri vor avea convingerea că aurul este monoatomic, că Pământul are forma plată sau că strămoșii noștri daci au fost primii oameni din Univers”, transmite Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.
Ministrul Educaţiei este criticat pentru faptul că sindicaliştii nu au fost consultaţi în ceea ce priveşte ultimele reforme în învăţământul preuniversitar. „Sindicatele nu au fost consultate când s-au gândit aceste reforme curriculare. Personal nu înțeleg de ce actualul ministru al Educației simte nevoia unei tensionări a unui segment social greu încercat în ultimii 30 de ani într-un context politic atât de sensibil”, transmite Lăcustă.
Sindicaliştii promit că vor face o analiză aprofundată în zilele următoare. „Cred că trebuie să rămânem calmi, deoarece sunt convins că vom putea schimba substanțial aceste propuneri”, spune Lăcustă. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau