Ai călcat pe iarbă? Ia cu spray!
Dimensiune font:
Un paznic a fost concediat, după ce a pulverizat miercuri spray lacrimogen în ochii unui elev al Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu, deranjat că băiatul a călcat pe iarbă, au declarat joi, pentru AGERPRES, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), Cosmin Roşu şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Constantin Dincă.
Elevul a călcat pe o porţiune de gazon, în timp ce portarul păzea un sediu al AJOFM Sibiu, aflat în curtea liceului.
„Am vorbit cu domnul director, pe elev l-au pişcat puţin ochii, a mers la cabinetul medical al şcolii şi pe urmă a fost în regulă. Acei copii erau în faţa corpului şcolii, nu a AJOFM”, a precizat reprezentantul IŞJ, Constantin Dincă.
Patronul paznicului i-a comunicat directorului AJOFM că a decis să-l concedieze după incident.
„Firma de pază ne-a transmis azi de dimineaţă (joi n.r.), că ieri a fost un incident între angajatul lor şi elevi, undeva în faţa liceului. În curtea liceului, noi avem un sediu într-o clădire separată, unde avem un centru de formare. Firma a zis că a fost un incident, că au cercetat cazul şi că l-au sancţionat disciplinar, că îl dau afară”, a explicat directorul AJOFM Sibiu, Cosmin Roşu.
Portarul a fost filmat în timp ce a folosit spray-ul lacrimogen şi imaginile au fost difuzate în presa locală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau