Cutremur puternic în nord-estul Chinei: peste 100 de clădiri s-au prăbuşit / Bilanțul victimelor
Dimensiune font:
Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter a lovit nord-estul Chinei duminică, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS), autorităţile raportând că cel puţin 21 de persoane au fost rănite şi cel puțin 100 de clădiri s-au prăbuşit, transmite AFP, citat de Agerpres.
Locuitorii din zona afectată de seism au postat videoclipuri pe reţelele de socializare cu lămpi care se mişcă pe tavan, podele care tremură sau oameni care părăsesc clădiri, inclusiv o înregistrare în care mai multe persoane păşesc peste cărămizi împrăştiate pe sol.
Cutremurul a avut loc la ora locală 2:33 a.m. (6:33 p.m. GMT sâmbătă), la 26 de kilometri sud de oraşul Dezhou din provincia Shandong, la o adâncime de zece kilometri, conform USGS.
Postul de stat CCTV, citând autorităţi provinciale, a menţionat cel puţin zece răniţi şi 74 de case sau clădiri prăbuşite din cauza cutremurului care a fost urmat de 52 de replici.
Seismul a fost resimţit până în oraşele Beijing şi Shanghai, la aproximativ 800 de kilometri de epicentru.
Cutremurele nu sunt un fenomen neobişnuit în China, dar ele afectează rareori estul ţării, unde se află cea mai mare parte a populaţiei şi a marilor oraşe.
Conform opiniei unui membru al Biroului de Seismologie din Shandong preluată de presa locală, probabilitatea unui cutremur mai violent este una "foarte slabă".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau