Franţa va închide 14 reactoare nucleare până în 2035

Dimensiune font:

| 21-01-2020 16:37

Franţa ar putea închide încă două reactoare în perioada 2025-2026, mai devreme decât se estima, dacă vor fi adecvate condiţiile de piaţă şi va merge mai departe cu planul de a închide 14 reactoare până în 2035, se arată într-un document guvernamental aflat în dezbatere publică, transmite Reuters potrivit Agerpres.

Activitatea celor două reactoare nucleare de la Fessenheim, cele mai vechi din Franţa, va fi oprită anul acesta, în februarie şi în iunie.

Franţa, dependentă de energia nucleară, vrea să-şi reducă procentul reprezentat de energia nucleară în producţia de electricitate de la 75% în prezent la 50% până în 2035.

"Dacă anumite condiţii legate de preţul electricităţii şi evoluţia pieţei europene de electricitate sunt îndeplinite, închiderea a încă două reactoare ar putea avea loc în perioada 2025-2026. Decizia va fi luată în 2023", se arată în document.

Grupul energetic francez EDF ia în considerare închiderea unor reactoare de la centralele din Blayais, Bugey, Chinon, Cruas, Dampierre, Gravelines şi Tricastin, ca parte a planurilor de reducere a energiei nucleare.

EDF, controlat de statul francez, operează 58 de reactoare nucleare şi este responsabil pentru aproximativ 75% din producţia de electricitate a Franţei. Însă în ultima vreme compania a fost afectată de desele opriri ale reactoarelor din motive de securitate şi în plus trebuie să facă investiţii de aproximativ 55 de miliarde euro pentru modernizarea centralelor nucleare. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Vladimir Putin anunță că vrea negocieri directe cu Ucraina / Propune data și locul: 15 mai, la Istanbul
11/05/2025 12:14

 Preşedintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” şi „fără condiţii prealabile” intre Rusia şi Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingand pană la aceste ...

Donald Trump, anunț de ultimă oră despre pacea ruso-ucraineană: „O săptămână MARE vine!
11/05/2025 11:44

 Se anuntă o „săptămană mare" pentru omenire, crede presedintele SUA, Donald Trump. Rusia si Ucraina sunt din ce in ce mai aproape de stabilirea unei păci, lasă de inteles liderul de la Wa ...

Auchan a dat drumul la concedieri. Peste 700 de angajați dați afară
11/05/2025 11:32

Retailerul francez Auchan inchide 25 de supermarketuri din Spania, in cadrul unui plan de restructurare care va duce la desfiinţarea a peste 700 de locuri de muncă, relatează AFP, preluat de news.ro.   ...

Vladimir Putin are termen până luni să accepte un armistițiu în Ucraina. Reacția Kremlinului Citeşte întreaga ştire: Vladimir Putin are termen până luni să accepte un armistițiu în Ucraina. Reacția Kremlinului
10/05/2025 21:50

 Ucraina şi liderii europeni reuniţi sambătă la Kiev au convenit sambătă asupra unei incetări necondiţionate a focului pentru cel putin 30 de zile incepand de luni, 12 mai, avertizandu-l pe liderul ...

Donald Trump propune migranţilor ilegali zboruri gratuite în străinătate
10/05/2025 12:04

Donald Trump a semnat un decret care propune migranţilor ilegali zboruri gratuite in străinătate.   Donald Trump, al cărui program de expulzări masive de imigranţi ilegali este contracarat de justi ...

Un nor toxic afectează o regiune în care locuiesc foarte mulți români - Peste 160.000 de persoane sunt îndemnate să rămână la adăpost
10/05/2025 11:59

  Peste 160.000 de persoane din cinci municipalităţi ale regiunii spaniole Catalonia au fost indemnate de autorităţi să nu iasă din locuinţele lor, din cauza unui nor toxic de c ...

Spania limitează drastic circulația banilor cash - Amenzi de până la 150.000 de euro
10/05/2025 11:52

  Într-o miscare de a-si consolida campania impotriva fraudei fiscale, spălării banilor si finantării terorismului, Spania a introdus noi măsuri prin care persoanele fizice trebuie să ...

Mai sunt doar două săptămâni pentru depunerea declarației unice. Cine trebuie să plătească la sănătate și pensii?
09/05/2025 17:07

Persoanele care au obtinut anul trecut venituri in afara salariului – din chirii, dobanzi, activităti independente, agricultură sau drepturi de autor – trebuie să depună la ANAF Declaratia Unic� ...

Ce a cerut Rusia la negocierile cu SUA privind Ucraina. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele american JD Vance
09/05/2025 14:42

 Vicepresedintele american JD Vance a declarat că Rusia a cerut teritorii pe care nu le-a cucerit incă in Ucraina. Cererea a fost formulată in cadrul negocierilor mediate de SUA pentru incheierea războ ...

Opt spații comerciale din centrul Iașului și aproape 200 de locuri de parcare, scoase la licitație
09/05/2025 12:10

 Primăria Iasi scoate la licitatie de inchiriere aproape 200 locuri de parcare si opt spatii comerciale din zona centrală. Procedurile vor fi organizate pe parcursul lunii mai si iunie.  Î ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei