Giurgiu: Cercetările pentru găsirea a doi bărbaţi dispăruţi în Dunăre au fost reluate
Dimensiune font:
Cercetările au fost reluate luni dimineaţă în zona kilometrului 495 pe Dunăre după ce doi bărbaţi au dispărut când barca în care se aflau împreună cu alte opt persoane s-a răsturnat duminică.
'Am reluat căutările în zonă în această dimineaţă, avem la faţa locului două bărci pneumatice cu echipaje, căutările se desfăşoară cu bărcile fără a se interveni deocamdată cu scafandri', a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Gabriela Olexiuc.
Duminică, o barcă pescărească în care se aflau zece bărbaţi care se întorceau de la vânătoare s-a răsturnat pe Dunăre, în zona localităţii Slobozia, dintre aceştia, şapte persoane reuşind să ajungă la mal, unul fiind găsit decedat, iar alţi doi fiind daţi dispăruţi. Căutările au încetat în timpul nopţii urmând şi au fost reluate luni.
Din primele cercetări a reieşit faptul că barca pescărească în care se aflau zece persoane şi care s-a răsturnat în Dunăre, la kilometrul 495, este o barcă din aluminiu cu motor, iar incidentul s-a produs din cauza valurilor şi a supraîncărcării.
Trupul bărbatului decedat în urma acestui incident a fost depus la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă în vederea efectuării necropsiei.
Bărbatul decedat este un agent de poliţie din cadrul Serviciului Arme şi Muniţii, în vârstă de 45 de ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau