SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Rachetele sunt evaluate la aproximativ 70 de milioane de dolari americani
Dimensiune font:
Statele Unite ale Americii urmează să vândă României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, evaluate la aproximativ 70 de milioane de dolari americani, vânzarea fiind parte a unui efort de modernizare mai mare și pe termen lung pe care SUA îl sprijină în beneficiul Forțelor Aeriene Române, anunță Ambasada SUA în România
Astfel, SUA au aprobat vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România pentru a oferi capabilități aer-aer avansate pentru avioanele F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române.
Block II conține cea mai avansată tehnologie a rachetei AIM-9X Sidewinder de până acum și se află în prezent în serviciul armatei americane.
„Accesul Forțelor Aeriene Române la capabilități aer-aer de ultimă generație contribuie semnificativ la creșterea siguranței spațiului aerian național și aliat și asigură un înalt grad de interoperabilitate cu structurile similare ale Armatei SUA”, a declarat Angel Tîlvăr.
Programul de înzestrare include și pachetul de suport logistic, respectiv capete de ghidare de rezervă, rachete de instruire, instruire personal, asistență tehnică, documentație tehnică și servicii de transport, astfel încât să fie asigurată o capabilitate completă pentru Forțele Aeriene Române.
„Statele Unite rămân angajate în mod esențial în consolidarea posturii de apărare și descurajare a oricărei agresiuni în zona Mării Negre. Armata României va continua să acționeze pentru consolidarea dimensiunii de apărare și securitate a parteneriatului strategic comun”, a mai arătat Angel Tîlvăr.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau