S-a aflat unde ar fi fugit primarul Cătălin Cherecheș
Dimensiune font:
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, dar fix în ziua sentinței a fugit din România. Autoritățile au emis mandat european de arestare pe numele său.
Conform surselor citate de Adevărul, Cătălin Cherecheș, ar fi fugit în Italia, acolo unde se ascunde pe insula Pantelleria, la 100 de kilometri sud de Sicilia, în mijlocul Mării Mediterane, aproape de coasta Tunisiei, destinație unde acesta și-ar fi manifestat intenția de a cumpăra un imobil. În plus, Cherecheş, care are rezidență în Italia și Austria, ar avea rude apropiate în regiunea Milano.
Destinația era una de așteptat, dat fiind că familia Cherecheș are afaceri în Italia.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare, a ieşit din ţară vineri la ora 7.49, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Acesta a ajuns în vamă cu un taxi. Primarul a folosit cartea de identitate a unui văr, cu care seamănă foarte bine.
A fost declanşată cercetarea faţă de agentul de poliţie de fontieră care a verificat documentele lui Cherecheş, fără a sesiza că aceasta are documente false.
Responsabilii Poliţiei de Frontieră au declarat că edilul a ieşit cu un taxi şi că se afla pe locul din dreapta şoferului. De asemenea, au precizat că documentul prezentat la control a fost unul real, nu falsificat şi că asemănarea dintre Cherecheş şi cel al cărui document l-a utilizat este foarte mare.
În cazul fostului edil, infracțiunile sunt: trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea.
Cherecheș este dat în urmărire după ce a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru luare de mită.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau