Cornel Nistorescu:Proiect de țară cu un singur punct

Dimensiune font:

| 03-06-2025 05:36

De reținut primul comunicat de la Cotroceni, ca semn de început al noului mandat:

„La initiativa Presedintelui României, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, sa fie elaborat un plan de masuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care sa fie asumat si pus in aplicare de viitorul Executiv. Pentru acest obiectiv, partidele mentionate si reprezentantii minoritatilor nationale vor constitui un grup de lucru tehnic, care isi va desfasura prima sedinta joi, 29 mai, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. La întalnirile acestui grup de lucru, din partea Administratiei Prezidentiale vor participa domnii Radu Burnete si Dragos Anastasiu”.

Abia instalat la Cotroceni, printre primele lucruri, poate chiar primul, președintele a anunțat formarea unui grup alcătuit din cîte doi reprezentanți ai așa-zisului patrulater pro-european care să lucreze la un program al reducerilor deficitului bugetar. Plus doi reprezentanți ai președintelui din care cel puțin unul este un urechist economic plimbat pe micile ecrane.

Ar fi vorba de un plan de reducere a cheltuielilor publice. Acesta a fost si cel mai important subiect pomenit în campania electorală de primarul de București. Altceva n-a mai contat. Pericolul rusesc nu mai este o temă favorită, înarmarea Europei a rămas ca la Bruxelles și ca la Paris, extremismul este subiect numai la G4 Media și la frații Muraru, iar implicarea președintelui în Justiție, după reacția nervoasă a lumii juridice, a devenit un subiect pentru altădată.

Așadar președintele, matematician cu experiență doar în primărit și într-un ONG de mediu și urbanism (la acest capitol, pe post de frînă), s-a aruncat pe reducerea deficitului bugetar. N-are competențe și nici experiență în materie, dar a înțeles pericolul și pare a fi concentrat pe el, cerînd cu insistență niște soluții și girînd elaborarea lor. Înainte de a numi consilieri și de a prelua cu adevărat conducerea administrației prezidențiale, proaspătul președinte Nicușor Dan a declanșat o inițiativă, urmînd ca în baza iluminării în mare grabă și a propunerilor făcute de grupul de lucru, partidele din viitoarea coaliție (prin intermediul guvernului desemnat) să purceadă la reduceri de cheltuieli. Este vorba de un fel de Program în materie.

„Nu sună rău! Uite un om practic și hotărît” vor fi exclamat susținătorii și contribuabilii îngroziți de starea finanțelor publice și de împovărătoarea datorie externă. Reducerea deficitului bugetar devine astfel pilonul de bază al unui Program de guvernare pentru un guvern pregătit de la Palatul Cotroceni, la cererea (comanda) președintelui Nicușor Dan. Ceea ce nu se prea potrivește nici cu Constituția României, nici cu experiența noastră democratică de pînă acum.

În articolul 103 din Constituția României (subintitulat „Învestitura”) scrie negru pe alb că președintele desemnează un candidat și că acesta va cere Parlamentului votul de încredere pe Program și pe întreaga listă a guvernului. Punct.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”.

Ulterior, Programul se dezbate în Camera Deputaților și în Senat în ședința comună și se acordă votul de încredere. Sau nu. Nicăieri în Constituția României nu scrie că programul se alcătuiește cu contribuția președintelui și că se pregătește la Palatul prezidențial de la Cotroceni.

Să fie vorba de o neînțelegere a rolului președintelui sau de un mic truc? Noul președinte al României își asumă la modul mascat reducerile de instituții și cheltuieli. Cam ce a făcut Traian Băsescu cu pensiile și salariile bugetare dar, de data aceasta, mascat într-o recomandare a unui grup de lucru format din amatori și din reprezentanții partidelor care vor participa la viitoarea Coaliție de guvernare.

Pentru că a repetat propunerile sale în problema deficitului bugetar (inutil și insistent întrebat în campania electorală de jurnaliștii care nu fac diferența între președinție și guvern!?), Nicușor Dan crede că este obligația sa să se arunce în luptă și să comande acțiunea de reducere a deficitului bugetar. Pentru el a devenit un fel de proiect de țară cu un singur punct.

Lui Nicușor Dan nu-i cere nimeni o viziune economică. N-are de unde. Nici o strategie financiară și fiscală. Nu este treaba lui. Culmea absurdului. În campania electorală, domeniul nu a fost abordat la modul serios. Și din cauza întrebărilor școlărești, și din cauza „minutului” avut la dispoziție, și, mai ales, din cauza nepriceperii candidaților și a moderatorilor. Iar direcționarea României pe baza unei ciorne rezultată la un mini-seminar de trei zile, cu opt participanți, cîte doi de la un partid, este riscantă. Poate fi greșită, poate duce Dumnezeu știe unde. Formula aceasta mai merge pe la o primărie. N-ar avea forță pentru aplicare nici la un minister. La un stat european cu oarece pretenții arată mai degrabă ca o improvizație.

Și încă un lucru, la fel de important. Pregătirea unui program prioritar pentru parlament și pentru guvern sub controlul președintelui României deschide porțile unei subordonări a Legislativului și a Executivului față de o instituție reprezentată de un singur om, apărat și copleșit de mulțimea voturilor obținute. Nu sigure, dar multe.

Ar fi vorba despre o cale sigură spre o catastrofă democratică.

Cornel Nistorescu cotidianul.ro

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licitatie comuna Filipeni, Cladire si teren. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipeni, cu sediul in comuna Filipeni, sat Filipeni, Str. Al. I. Cuza nr. 91, judetul Bacau, cod postal 607175, telefon 0234/285.500, fax 0234/285.867, e-mail: prfilipeni@yahoo.com, cod fiscal 4591589. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Cladire in suprafata de 67 mp si teren in suprafata de 649 mp, avand nr. cadastral 62350, CF 62350, situate in intravilanul comunei Filipeni, sat Filipeni, Str. Al. I. Cuza nr. 82, judetul Bacau, ce apartin domeniului privat al Comunei Filipeni, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipeni nr. 12/24.04.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Registru Agricol. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Registrul Agricol din cadrul Comunei Filipeni, comuna Filipeni, sat Filipeni, Str. Al. I. Cuza nr. 91, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.08.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.08.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipeni, comuna Filipeni, sat Filipeni, Str. Al. I. Cuza nr. 91, judetul Bacau, Compartiment Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: Intr-un singur exemplar in original, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 20.08.2025, ora 13.00, Comuna Filipeni, comuna Filipeni, sat Filipeni, Str. Al. I. Cuza nr. 91, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Bacau, Bacau, Str. Cuza Voda nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/207.604, fax 0234/207.606, e-mail: tr-bacau-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.07.2025.
Licitatii R-Agro Falciu SA, Utilaje agricole lista nr. 1. SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 12 -15.08.2025 inclusiv, intre orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 5.000 Lei -bunurile se vand individual. Pentru fiecare bun din lista se va organiza O SINGURA LICITATIE in perioada 12 -13.08.2025, termen-limita inscriere: 11.08.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 5.000 Lei -bunurile se vand individual. Pentru fiecare bun din lista se va organiza O SINGURA LICITATIE in perioada 14 -15.08.2025, termen-limita inscriere: 13.08.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, data si ora licitatiei, precum si pretul de pornire pentru fiecare bun se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administra torului judiciar, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administra torului judiciar. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 300 Lei +TVA pentru bunurile care au pret de pornire peste 5.000 Lei si de 100 Lei +TVA pentru bunurile care au pret de pornire sub 5.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro
Licitatie R-Agro Falciu SA, „Ferma Valea lui Marcu. FIVE Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare cu sediul in Sat Falciu, Comuna Falciu, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/229/2002, avand CUI: RO14812105, organizeaza O SINGURA LICITATIE publica cu strigare in data de 14.08.2025, de la ora 12:00, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei: -Proprietate imobiliara -„Ferma Valea lui Marcu” -Pachet bunuri imobile si mobile, compusa din teren extravilan in suprafata de 28.413 mp, impreuna cu cladiri si bunuri mobile, situate in extravilan Falciu, judetul Vaslui -Pret pornire: 200.000 Lei. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.000 Lei +TVA si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration SPRL din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta /video conferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro, pana cel tarziu in data de 13.08.2025, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele pot fi obtinute la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro
Două luni de Dan, o lună de Bolojan. Niciuna de miere
28/07/2025 22:44

  Dorian OBREJA Tocmai de la Salzburg, de unde, cu sigurantă, lucrurile se văd altfel decat sunt ele in realitate, săptămana trecută, in care se declansase deja scandalul ANAFstasiu (despre care, st ...

Cornel Nistorescu:Meandrele gîndirii lui Nicușor Dan
28/07/2025 06:36

Eliberat de presiunea internă si stimulat de prezenta Mirabelei Grădinaru pe catewalk-ul diplomatic si politic, in citeva momente de iluminare interioară in călătoria-vizită prin Austria, presedinte ...

AnastasiuGate: ori crăpa samarul, ori murea măgarul
27/07/2025 18:04

 Dorian OBREJA Am inceput a scrie aceste randuri sambătă, 26 iulie, după amiază, desi deznodămantului cazului la care mă refer nu se intrevedea la orizont decat cel mai devreme luni, 28, cand eddito ...

Cornel Nistorescu:Selly și invazia de agresiv și vulgaritate
21/07/2025 07:37

Pe neasteptate societatea a dat citeva semne de mirare cind vulgaritatea s-a suit si pe numele Romaniei. Cum se poate asa ceva? Simplu! Pas cu pas, vorba nepăsătorului de Klaus Iohannis. Toti au sărit cu gur ...

Doar inflația e mai mare ca perorația
20/07/2025 17:13

Dorian OBREJA Spre deosebire de regimul tăcutului Iohannis, politicienii aflati astăzi la putere, nu stiu dacă ati băgat de seamă, vorbesc foarte mult. Nu doar cu orice prilej si despre orice subiect, dar ...

Liderii social-democrați practică jocul de glezne
15/07/2025 13:56

Dorian OBREJA Din motive pe care nu le dezvolt acum, pe parcursul traiectoriei sale, PSD a reusit „performanta” de a se situa pe locul intai si la categoria celor mai votate partide – 37% in ...

Dreapta a-nceput cu stângul
13/07/2025 17:27

Dorian OBREJA Desigur, prin dreapta inteleg, punctual si acum, PNL. Partid care, ca si concubinul său din guvernările Ciucă-Ciolacu, are mari probleme. Generate de felul in care s-a votat la alegerile prezi ...

Bolojan G.R.L.
09/07/2025 06:24

 Dorian OBREJA As fi putut să dezvălui „misterul” titlului de mai sus abia in finalul acestor randuri, dar cred că e mai bine să o fac de la bun inceput, pentru a nu da nastere la confuzii ...

Vinovații se știu. Dar trebuie și pedepsiți. Acum!
06/07/2025 16:20

 Dorian OBREJA În istoria ultimilor 36 de ani ai Romaniei, au fost contabilizate, din nefericire, prea multe guvernări dezastruoase. Unele ăntr-o măsură atat de mare, incat executivele au fost & ...

Liderii politici de azi, tot mai derizorii
30/06/2025 16:38

Dorian OBREJA Fără indoială, trăim intr-o epocă in care schimbările din societate sunt nu doar profunde, ci si, mai ales, din ce in ce mai accelerate. Si din acest punct de vedere, dacă secolul XX a fos ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei