Politicieni formați pe trotuar ne duc, desigur, pe centură...

Dorian OBREJA

În zgomotul asurzitor și haotic al acestor zile, e necesară o pauză aflată sub beneficul semn al liniștii. Zgomotul este produs, dacă mai trebuie explicat, de o generală stare de nemulțumire. Unii sunt nemulțumiți de partidele-sistem, alții – de cele extremiste, unii – de candidatul pro-european, alții – de cel suveranist. România a devenit extrem de vulnerabilă, fiind divizată în ”hălci” sângerânde, la dispoziția hienelor – indiferent că acestea își au sălașurile la Washington, Bruxelles, Moscova sau Beijing.

Și toate acestea se întâmplă din pricina faptului că avem o clasă politică atât de slabă, încât ar trebui declarată repetentă și trimisă la activități mai potrivite însușirilor ei, precum culesul de căpșuni. Nu cele câteva milioane de români care constituie diaspora ar trebui să se chinuie prin străinătățuri, ci acele câteva mii/zeci de mii de politicieni care n-au făcut nimic (sau au făcut ”totul”, dar doar pentru ei) pentru ca să nu se ajungă și rămână în asemenea situație. Numărul parlamentarilor este tot 465, deși, din 2009, s-a consemnat opțiunea a 7.765.573 de români ca acest număr să scadă la 300. Politicienii, alunecoși și versatili, se descurcă și cad mereu în picioare; în loc de a fi lăsați repetenți și exmatriculați din postura de paraziți, prosperă. Estimp, România (și românii) trage ponoasele, fiind declarată corijentă la diferite capitole, de la cele economice până la cele de imagine, și sancționată în consecință.

Întrebare legitimă: unde sunt politicienii de clasă internațională pe care i-am avut în prima jumătate a secolului trecut? Unde să fie, în istorie. Cei de azi sunt jalnici și malefici epigoni. Pentru că ajung în politică nu pe baza unor calități și merite, ci prin cotizații, slugărnicie, coterii, pile și relații. A transforma lipitorii de afișe de pe trotuare sau purtătorii de vorbe de prin consilii județene în politicieni (de la parlamentari la consilieri de stat) reprezintă o ”politică” specifică zonei de centură.

În Franța (da, mai sunt și exemple ce pot fi urmate!), în 1945, lua ființă Școala Națională de Administrație (devenită, în 2022, Institutul Național al Serviciului Public). Mulți dintre absolvenții acestei prestigioase școli cu profil politic și economic, au ocupat posturi-cheie în administrația publică. Ca să înțelegeți mai bine fenomenul, aflați că, dintre ultimii 8 președinți, 4 sunt absolvenți ai ENA: Valery Giscard dEstaing, Jacques Chirac, Francois Hollande, Emmanuel Macron! Există și vreo 30 de români absolvenți, niciunul ajuns într-o funcție de top...

În România, coincidență, tot în 1945, se înființa Universitatea Muncitorească a  PCR – mai apoi denumită și ”Ștefan Gheorghiu” și devenită, în 1966, Academie! Intrată în comă în ianuarie 1990, dar parcă reînviată, în mod miraculos, în martie 1991, sub titulatura Școala Națională de Studii Politice și Administrative (cu destule cadre didactice care predaseră și la anterioara instituție). Vorba cuiva, ”Jeana nu e moartă, Jeana se transformă...”.

Mai aproape de zilele noastre, în 2016, s-a înființat ceva și mai aproape de ENA/INSP, anume Institutul Național de Administrație.

Teoretic, avem și noi ce au francezii, dar nu am cunoștință ca, dintre președinții/premierii sau politicienii de top din ultima vreme să figureze absolvenți (nu participanți la cursuri post-universitare!) ai instituțiilor menționate.    

Explicația? În cel al treilea paragraf de mai sus...