VIDEO Imagini din dronă: cum arată traseul Leghin-Moțca

Dimensiune font:

| 13-05-2025 11:51

 

 O nouă filmare din dronă a fost publicată de Asociația Moldova vrea autostradă (MVA), de data aceasta cu traseul primului segment din autostrada A8 care a intrat efectiv în lucru: Leghin – Moțca (30 km), porțiune care este capătul estic al sectorului montan și care cuprinde lucrări inclusiv pe raza județului Iași.

  Lucrările efective au început în luna februarie 2025, dar imaginile din teren nu arată un progres semnificativ

UMB este constructorul acestui segment, companie care are semnate sau în curs de semnare contracte pentru cel puțin 150 km din autostrada A8, în condițiile în care grupul de firme al lui Dorinel Umbrărescu este antreprenorul general pe cea mai mare parte a autostrăzii A7. Contractul pentru Leghin – Moțca a fost semnat în toamna anului 2023.

  •  

„În această etapă, se observă o abordare diferită a constructorului UMB față de alte șantiere precum cele de pe A7. Lucrările au debutat cu forarea piloților necesari structurilor de tip pasaj, în locul decopertării generale a întregului traseu, așa cum s-a întâmplat pe majoritatea loturilor de pe A7. Cu toate acestea, în ultimele zile, activitatea pare să fi încetinit, aspect care va necesita monitorizare atentă în perioada următoare, mai ales în contextul general incert din domeniul construcțiilor”, a declarat Ștefan Liviu Stanciu, autor al filmării și reprezentant al MVA.

 

Lucrările pe cei 30 km ai căpătului estic al sectorului montan trebuie finalizate până la finalul anului 2026, fiind unul dintre sectoarele finanțate cu bani europeni nerambursabili (PNRR). Pe raza județului Iași, vor fi construiți 672 metri pe raza comunei Moțca, la care se adaugă cei 534 metri ai podului peste râul Moldova, râu care delimitează județele Neamț și Iași. zona pod peste rau moldova a8

În această zonă va fi construit podul de 500 metri de peste râul Moldova

  •  

Segmentul Leghin – Moțca are o lungime de 29,9 km şi se desfăşoară pe raza judeţelor Neamţ şi Iaşi. Secţiunea reprezintă capătul estic al sectorului montan (Tg Mureş – Tg Neamţ) şi traversează teritoriul următoarelor localităţi: Vânători, Agapia, Grumăzeşti, Petricani, Urecheni, Timişeşti, Păstrăveni (toate din Neamţ) şi Moţca (Iaşi). Proiectul cuprinde amenajarea a 13 poduri, 2 viaducte, 8 pasaje și un centru de întreținere și coordonare (lângă Tg Neamț).

Consultă stadiul autostrăzii A8 pe fiecare segment în parte.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licitatie com. Scanteia, teren 21,968 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Scanteia, comuna Scanteia, sat Scanteia, Str. Principala F.N., judetul Iasi, telefon 0232/229.260, fax 0232/229.260, e-mail: achizitii@comunascanteia.ro, cod fiscal 4540313. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren apartinand domeniului privat al Comunei Scanteia in suprafata totala de 21.968 mp, format din 1.733 mp teren livada, 18.267 mp ape statatoare, 1.968 mp dig de pamant, situat in extravilanul comunei Scanteia, sat Scanteia, judetul Iasi, avand nr.cadastral 61464, CF 61464, conform H.C.L. Scanteia nr. 44/12.06.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Se poate descarca de pe site-ul Comunei Scanteia. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Documentatia de atribuire se poate descarca de pe adresa website: www.comuna scanteia.ro. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 11.09.2025, ora 11.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oferta va fi depusa la Registratura Comunei Scanteia, comuna Scanteia, sat Scanteia, Str. Principala F.N., judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 11.09.2025, ora 11.30 la sediul Comuna Scanteia, comuna Scanteia, sat Scanteia, Str. Principala F.N., judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Sectia de Contencios administrativ a Tribunalului Iasi, municipiul Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.642, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.08.2025.
Licitatie com. Mihai Eminescu. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Mihai Eminescu, cu sediul in comuna Mihai Eminescu, sat Ipotesti, Str. Mihai Eminescu nr. 33, judetul Botosani, telefon 0231/512.183, fax 0231/506.201, e-mail: primaria_me@yahoo.com, cod fiscal 3503600. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare, si H.C.L. Comuna Mihai Eminescu nr. 29/20.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 100.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Ghidul solicitantului privind acordarea unui sprijin financiar in anul 2025 unitatilor de cult religios din Comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani, aprobat prin H.C.L. Comuna Mihai Eminescu nr. 46/11.04.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Mihai Eminescu: www.comunamihai eminescu.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.comuna mihaieminescu.ro sau se poate procura de la sediul Comunei Mihai Eminescu, comuna Mihai Eminescu, sat Ipotesti, Str. Mihai Eminescu nr. 33, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 08.09.2025, ora 14.00, Comuna Mihai Eminescu, comuna Mihai Eminescu, sat Ipotesti, Str. Mihai Eminescu nr. 33, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 09.09.2025 -11.09.2025.
Licitatie com. Todiresti, 5 parcele teren. 1 Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, nr. 174, comuna Todiresti, judetul Suceava, telefon 0230/539.535, fax 0230/539.543, e-mail: primaria todiresti@yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 5 parcele de teren, in suprafata totala de 3.600 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43499, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr.cadastral 43503, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 997 mp, avand nr.cadastral 43231, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 850 mp, avand nr.cadastral 43256, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 253 mp, avand nr. cadastral 43476, sat Todiresti, F.N.; conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial local -hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, nr. 174, comuna Todiresti, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.09.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19.09.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, nr. 174, comuna Todiresti, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 22.09.2025, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, nr. 174, comuna Todiresti, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230/214.948, fax 0230/522.296, e-mail: trsv-arhcont@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 19.08.2025.
Mihai Chirica anunță că va demara procedurile de suspendare a înfrățirii orașelor Iași și Chișinău, din cauza interzicerii dreptului primarului Ceban de a intra în Spațiul Schengen
21/08/2025 21:19

 Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi, a anuntat intr-o emisiune la TVR Moldova că va demara procedurile de suspendare a infrătirii oraselor Iasi si Chisinău, din cauza interzicerii dreptului prima ...

Ați văzut-o? O femeie de 83 de ani din Iași a dispărut. Persoanele care dețin și pot oferi informații sunt rugate să sune la 112
21/08/2025 14:53

O femeie in varstă de 83 de ani a fost dată dispărută. Persoanele care au zărit-o sau detin informatii despre locul unde s-ar afla, sunt rugate să sune la numărul unic de urgentă 112. „La data de ...

Bogdan Cojocaru, deputat PSD Iaşi: Solicit intervenţia Corpului de Control al premierului în cazul achiziţiilor dubioase derulate de Consiliul Judeţean Iaşi pentru microbuze electrice şi mobilier şcolar
21/08/2025 13:51

 Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, ii cere premierului Ilie Bolojan să trimită Corpul de Control la Consiliul Judeţean Iaşi pentru a verifica modul cum s-au făcut achiziţiile de mobilier ...

PUZ pentru extinderea infrastructurii de tramvai prin Piața Unirii, pus în dezbatere publică / Prelungire cu aproximativ 0,9 km a liniei 32 (Dealul Mitropoliei) și conectare cu linia 21 (Strada Sfânta Vineri)
20/08/2025 18:31

 Primăria Municipiului Bucuresti a anuntat, miercuri, lansarea procedurii de transparentă decizională pentru proiectul de hotărare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – Extinderea i ...

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru: PSD nu poate guverna alături de un partid pro-rus precum AUR
19/08/2025 12:11

Şeful social-democraţilor ieşeni, deputatul Bogdan Cojocaru, respinge varianta unui guvern PSD-AUR, el precizand că AUR face ”zgomot” şi creează ”dezbinare”, fără a veni cu sol ...

Contestații și negocieri pentru A8! Când se vor afla câștigătorii și sursa finanțării
18/08/2025 11:37

Toamna aceasta se anuntă una crucială pentru sectorul iesean al autostrăzii A8 Tg. Mures – Ungheni. În următoarele luni, autoritătile asteaptă deschiderea ofertelor pentru mai multe tronsoane, ...

Fostul primar al Iașului, Ionel Onofraș, a fost condamnat la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală
18/08/2025 11:27

Judecătoria Iasi a pronuntat luni, 18 august 2025, o condamnare in cazul lui Ionel Onofras, inculpat acuzat de viol si agresiuni sexuale repetate asupra mai multor minori.Iasi restaurant guide Instanta a cont ...

S-au găsit bani pentru Umbrărescu. Antreprenorul redeschide șantierele de pe A7
17/08/2025 14:04

 Premierul Ilie Bolojan a găsit bani pentru a plăti lucrările executate de către firmele lui Dorinel Umbrărescu. Antreprenorul roman isi trimisese in concediu fortat lucrătorii de pe Autostrada Moldo ...

Moarte tragică pentru o fetiță de trei ani din Iași
17/08/2025 11:20

 Moarte tragică pentru o fetită de trei ani din Iasi. Tragedia a avut loc in satul Cilibiu, unde o familie trece printr-o adevărată dramă. Copila si-a pierdut viata in timp ce se juca in fata casei. S ...

Tudorel Toader explică ce se va întâmpla cu proiectul privind pensiile magistraților
16/08/2025 22:13

  Tudorel Toader este convins că proiectul privind pensiile magistratilor va trece fără probleme de  Curtea Constitutională. Guvernul isi doreste ca modificările să fie adoptate pană ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei