Bacalaureat 2025. Sesiune specială pentru olimpicii și sportivii de performanță
Dimensiune font:
* elevii de clasa a XII-a care participă la olimpiade internaționale, competiții sportive sau artistice pot susține Bacalaureatul mai devreme, în perioada 22 mai – 6 iunie 2025, în cadrul unei sesiuni speciale organizate în județul Prahova * înscrierile sunt deschise între 19 și 21 mai
Ministerul Educației a anunțat organizarea unei sesiuni speciale a examenului de Bacalaureat dedicată elevilor din clasa a XII-a care urmează să participe la competiții internaționale - fie ele academice, sportive sau artistice - în perioada iunie-iulie, când are loc sesiunea obișnuită a examenului național.
Înscrierile pentru această sesiune vor avea loc între 19 și 21 mai 2025, urmând ca probele scrise să înceapă pe 22 mai. Elevii vor susține examenele în unități de învățământ și centre de examinare din județul Prahova, loc tradițional al organizării acestor sesiuni speciale.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 6 iunie, după soluționarea tuturor contestațiilor.
Această sesiune specială vine în sprijinul elevilor care reprezintă România la nivel internațional, dar și al celor care se pregătesc pentru admiterea în academii militare sau la universități din străinătate, unde procedurile de înscriere încep mai devreme decât în țară.
Ministerul încurajează astfel performanța și creează condiții echitabile pentru ca acești tineri să își poată continua parcursul educațional fără să fie nevoiți să aleagă între școală și pasiunea care i-a consacrat.
Teona SOARE
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau