(BOR): Biserica nu intră în carantină; coronavirusul nu se ia prin rugăciune

Dimensiune font:

| 08-03-2020 20:44

 „Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, într-o declarație pentru Realitatea PLUS, după ce mai multe voci au cerut închiderea bisericilor pentru a limita răspândirea cazurilor de coronavirus.

„E înțelept să ne îngrijorăm în limitele rațiunii, dar devine periculos să ne panicăm, debitând enormități pe Facebook, precum aceea a închiderii bisericilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR 
pentru postul Realitatea PLUS.

„Coronavirusul nu se ia prin rugăciune, ci în primul rând prin ignorarea normelor de igienă elementară, așa cum spun și autoritățile medicale. Cei declarați bolnavi stau oricum acasă sau în carantină. Biserica nu intră în carantină pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”, a mai spus Vasile Bănescu.

Francisc Doboș: „Știm că Dumnezeu ne salvează, dar nu îl ispitim. Vom respecta legile țării”


În schimb, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București, Francisc Doboș, a declarat duminică, într-o intervenție telefonică la Digi24, că Biserica Catolică din România va respecta legile și recomandările autorităților cu privire la evitarea răspândirii coronavirusului.

„Vom ține legătura întotdeauna cu autoritățile. Vom respecta legile țării. Trebuie să fim prudenți, știm că Dumnezeu ne salvează, dar nu îl ispitim pe Dumnezeu. Asta nu înseamnă că nu respectăm toate măsurile de igienă, ceea ce am și comunicat încă de la început, încă din primele zile. Deja în bisericile noastre evităm să atingem aghiasmatarele, evităm să ne dăruim semnul păcii... Asta nu înseamnă că ne lipsim de credință, ci că suntem prudenți unii cu alții”, a spus preotul Francisc Doboș la postul Digi24.

„Noi folosim atât credința, știm că Dumnezeu este cel care ne mântuiește, dar iarăși tot Dumnezeu ne-a dat și rațiune, să fim prudenți și responsabili față de viața semenilor noștri, fără să intrăm în această pandemie a fricii. Îi invităm pe credincioși la calm. În perioada următoare vom vedea cum va evolua toată această situație și vom lua toate măsurile necesare. Asta nu înseamnă că vom închide bisericile. Vom vedea care va fi situația, sperăm să nu ajungem la acest moment”, a mai spus Doboș.


Reacțiile vin în contextul în care autoritățile din țara noastră au interzis, începând de astăzi, activitățile care implică participarea a mai mult de 1.000 de persoane. Este vorba de evenimente care se desfășoară fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, conform șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:48

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Papa Leon al XIV-lea a vizitat mormântul Papei Francisc de la Bazilica Santa Maria Maggiore, înainte de prima sa rugăciune la Vatican
12/05/2025 07:01

Papa Leon al XIV-lea merge pe drumul bătătorit, cu discernămant şi profunzime, de Papa Francisc. Noul suveran pontif a cerut marilor lideri să facă pace şi să evite Al Treilea Război Mondial, la prima ...

HOROSCOPUL ZILEI
12/05/2025 05:02

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Horoscop 12 mai, Lună Plină în Scorpion. Berbeci - eliberare, Tauri - adevăr, Raci - inspirație
11/05/2025 20:56

 Horoscop 12 mai, Lună Plină in Scorpion. Berbeci - eliberare, Tauri - adevăr, Raci - inspiratie. Este un timp al finalurilor necesare si al inceputurilor care se nasc din cenusa vechilor temeri.   ...

Horoscop 11 mai, zi a transformării. Gemeni - ordine, Raci - inspirație, Balanțe - stabilitate
10/05/2025 22:01

 Atmosfera devine densă, stranie, cu o atractie greu de ocolit, iar emotiile cresc ca valurile unei mări intunecate. Secretele ies la lumină, dorinta de schimbare prinde rădăcini in suflet, iar nevoi ...

Apar primele acuzații la adresa Papei Leon - Ce s-ar fi întâmplat la Chicago și în Peru
10/05/2025 11:56

  Cu sase săptămani inainte ca cardinalul american Robert Prevost să devină Papa Leon al XIV-lea, grupul activist Survivors Network of those Abused by Priests (SNAP) a depus o plangere impotriva ...

Când va avea loc Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea
10/05/2025 09:30

Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunţat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegaţii şi şefi de stat din intreaga lume. Noul papă, ale ...

Calendar ortodox, 10 mai. Sfântul Calistrat de la Timișeni și Sfântul Simion Zilotul
10/05/2025 08:45

Sfantul Cuvios Calistrat de la Timiseni si Vasiova (1900-1975) a fost un vestit preot misionar in Banat. Era de loc din Burdujeni (Suceava), iar cu metania din Mănăstirea Sihăstria. În anul 1942 a fos ...

Horoscop săptămâna 5–11 mai: Scorpionul face ordine în haos, Taurul învață să spună ce simte
09/05/2025 20:54

 Săptămana 5–11 mai 2025 aduce un climat astrologic dens, in care introspectia si clarificarea devin esentiale. Luna tranzitează Scorpionul si Săgetătorul, favorizand transformarea si setarea u ...

Horoscop 10 mai. Luna în Balanță aduce dezamăgiri Săgetătorilor. Capricornii, induși în eroare
09/05/2025 17:17

 Horoscop 10 mai. Luna in Balantă aduce dezamăgiri Săgetătorilor. Capricornii, indusi in eroare.      Horoscop 10 mai. Alertă lunară: Aveti grijă la cumpărături si la ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2025 05:37

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. TAUR Sentimenta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei