Cele mai ciudate 25 de superstiții din România. Ce trebuie să faci ca să ai mereu bani în casă?

Dimensiune font:

| 27-04-2025 20:17

Românii au multe superstiții, chiar dacă nu toți recunosc față de alții că acestea le influențează comportamentul sau starea de spirit. Din noianul de astfel de credințe populare, am extras 25 dintre cele mai ciudate, inclusiv câteva cu ajutorul cărora se spune că putem face bani

 

 


Există o culegere întreagă de superstiții în România. Unele sunt binecunoscute, de altele, poate, nici n-ați auzit încă. Deși nu par decât simple legende inventate în popor, se întâmplă uneori să ne gândim de două ori înainte de a face un anumit gest. Sau să ne folosim de una dintre superstiții, sperând în beneficiul promis de aceasta.

Cele mai ciudate 25 de superstiții din România. Ce trebuie să faci ca să ai mereu bani în casă?
Toată lumea știe despre pisica neagră care-ți taie calea sau de bătutul în lemn ori de interdicțiile populare legate de anumite sărbători bisericești.

 


Și, cu toate că trăim într-o eră a tehnologiei, încă există mulți oameni care cred în superstiții, chiar dacă, de obicei, evită să recunoască acest lucru în mod public.

 

Însă, dacă din întâmplare li se zbate ochiul drept, devin îngrijorați că ceva rău s-ar putea întâmpla - așa cum și, eventual, își fac rapid trei cruci în dreptul acestuia când nu-i vede nimeni.

Din multitudinea de superstiții existente în popor, am ales 25 dintre cele mai ciudate, așa cum au fost ele prezentate pe blogul deieri-deazi.blogspot.com.

Cele mai ciudate 25 de superstiții
1) Alunițele sunt semn de mare noroc și de aceea, dacă tai părul de pe ele, îți pierzi norocul.

2) Cine visează bani mărunți, va fi bârfit de cineva.

3) Dacă te visezi cu barbă și cu mustăți, vei primi oaspeți.

4) Dacă îți transpiră palmele, vei lua bătaie.

5) Dacă bei alcool cu mâna stângă – te îmbeți.

6) Dacă un om tânăr visează albine zburând îi va merge foarte bine; dar dacă un om bătrân visează albine zburând, îi va arde casa.

 

7) Dacă îți intră o broască în casă e semn că cineva ți-a trimis farmece sau ți-a făcut vrăji.

8) Când varsă cineva cafea din greșeală, în ziua aceea va câștiga ceva.

9) Când pleacă cineva la drum lung, presară-i înainte făină pe prag ca să-i meargă bine.

Citește și: De unde vine expresia „a bate în lemn”? Ce semnifică gestul respectiv, de fapt?

10) Să nu te îmbraci cu cămașa pe dos ca să nu te urască nevasta. Să nu porți cămașa pe dos fiindcă ți se întoarce norocul în rău.

Ad
11) Dacă visezi câini ai dușmani mulți.

12) Dacă te mușcă un câine să nu-l omori fiindcă nu se va vindeca rana.

Mai multe superstiții se referă la posibilitatea de a avea bani
13) Când tai castravetele, să tai vârful din partea în care a fost floarea și să-l pui pe fruntea unui copil: nu îl va durea niciodată capul.

14) Dacă femeile poartă cercei desperecheați (unul de la o pereche și unul de la altă pereche) își va schimba și bărbatul.

15) Dacă visează cineva că se scaldă într-o apă curată, atunci va fi sănătos și cu voie bună, însă dacă visează apă tulbure, se va îmbolnăvi.

16) Să nu vinzi lucruri pe care le-ai primit de pomană căci îți va merge rău.

17) Pe cine-l apucă soarele în prima zi dintr-o lună în pat, nu va face avere.

18) Dacă te mănâncă palma stângă, o sa primești bani; dacă te mănâncă palma dreaptă, dai bani.

19) Lunea nu e bine să dai bani, fiindcă vei da bani toată săptămâna. Dacă primești bani luni e semn bun.

 

20) Ca să ai întotdeauna bani în casă e bine să bați un cui în pragul casei.

21) Ca să fii bănos, spală-te cu apă de pe bani la cele trei sărbători mari: Crăciun, Paște și Rusalii.

22) Când e lună plină, să îi arăți bani dacă vrei să ai bani toată luna.

23) Dacă strănuți de trei ori la rând e semn de mare chef.

24) Nu citi atunci când mănânci, că vei uita ce-ai citit.

 
25) Dacă, din întâmplare, te îmbraci cu cămașa pe dos, se va înrăutăți vremea. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Horoscop 11 mai, zi a transformării. Gemeni - ordine, Raci - inspirație, Balanțe - stabilitate
10/05/2025 22:01

 Atmosfera devine densă, stranie, cu o atractie greu de ocolit, iar emotiile cresc ca valurile unei mări intunecate. Secretele ies la lumină, dorinta de schimbare prinde rădăcini in suflet, iar nevoi ...

Apar primele acuzații la adresa Papei Leon - Ce s-ar fi întâmplat la Chicago și în Peru
10/05/2025 11:56

  Cu sase săptămani inainte ca cardinalul american Robert Prevost să devină Papa Leon al XIV-lea, grupul activist Survivors Network of those Abused by Priests (SNAP) a depus o plangere impotriva ...

Când va avea loc Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea
10/05/2025 09:30

Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunţat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegaţii şi şefi de stat din intreaga lume. Noul papă, ale ...

Calendar ortodox, 10 mai. Sfântul Calistrat de la Timișeni și Sfântul Simion Zilotul
10/05/2025 08:45

Sfantul Cuvios Calistrat de la Timiseni si Vasiova (1900-1975) a fost un vestit preot misionar in Banat. Era de loc din Burdujeni (Suceava), iar cu metania din Mănăstirea Sihăstria. În anul 1942 a fos ...

Horoscop săptămâna 5–11 mai: Scorpionul face ordine în haos, Taurul învață să spună ce simte
09/05/2025 20:54

 Săptămana 5–11 mai 2025 aduce un climat astrologic dens, in care introspectia si clarificarea devin esentiale. Luna tranzitează Scorpionul si Săgetătorul, favorizand transformarea si setarea u ...

Horoscop 10 mai. Luna în Balanță aduce dezamăgiri Săgetătorilor. Capricornii, induși în eroare
09/05/2025 17:17

 Horoscop 10 mai. Luna in Balantă aduce dezamăgiri Săgetătorilor. Capricornii, indusi in eroare.      Horoscop 10 mai. Alertă lunară: Aveti grijă la cumpărături si la ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2025 05:37

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. TAUR Sentimenta ...

Cine sunt cardinalii care îl aleg pe noul Papă
08/05/2025 12:25

133 sunt cardinalii electori care il vor alege pe cel de-al 267-lea pontif al Bisericii catolice, in conclavul care va incepe miercuri, 7 mai a.c. Provin din 71 de natiuni diferite si de pe toate continentele ...

Fum roz la Vatican - Femeile intervin în alegerea noului Papă
07/05/2025 19:59

Un grup de femei din mişcarea The Women’s Ordination Conference a aprins fumigene roz pe un deal in apropiere de de Vatican, miercuri, in semn de protest faţă de o Biserică Catolică dominată de ...

S-a închis Capela Sixtină! Conclav istoric la Vatican: cine va fi noul Papă?
07/05/2025 15:37

La Vatican a inceput astăzi Conclavul istoric pentru alegerea succesorului Papei Francisc. 133 de cardinali s-au inchis in Capela Sixtină – cel mai numeros Conclav din istorie – pentru a vota noul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei