Profețiile babei Vanga - în România va veni cel promis lumii
Dimensiune font:
Baba Vanga, clarvăzătoare bulgăroaică a vorbit cândva despre țara noastră. Profeția spune că în România va veni cel promis lumii, lucru care va face ca acest popor să devină o adevărată pildă.
„Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui.
Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal din fier, pe care singur îl va mânui”, a spus aceasta.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau