A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Pogromului de la Iași

Leonard Zăicescu, considerat ultimul supraviețuitor cunoscut al Pogromului de la Iași din iunie 1941, a murit la vârsta de 98 de ani. A fost un martor direct al unuia dintre cele mai tragice episoade ale istoriei României și un reper viu al luptei pentru adevăr, memorie și justiție istorică.

La doar 14 ani, Leonard Zăicescu a fost arestat împreună cu tatăl său și dus la Chestura Poliției din Iași, unde a asistat la scene de violență extremă și execuții sumare. Ulterior, a fost urcat în Trenul Morții, un vagon de marfă supraaglomerat, fără aer și fără apă, unde mii de evrei și-au pierdut viața. Zăicescu a reușit să supraviețuiască transportului până la Podu Iloaiei, dar și-a pierdut tatăl, care a murit în drum spre Călărași.

După război, a devenit jurnalist și a ales să-și dedice viața mărturiei publice și combaterii uitării. În interviuri, conferințe și dezbateri, a vorbit cu luciditate și curaj despre Holocaustul din România și a cerut ca astfel de atrocități să nu mai fie posibile vreodată. A fost autorul volumului „Cu trenul expres spre moarte”, apărut la Editura Polirom, în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

În 2024, Leonard Zăicescu a fost parte într-un proces de răsunet la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a decis că statul român nu mai poate reabilita penal criminali de război implicați în Holocaust. A fost una dintre ultimele sale contribuții publice – o pledoarie pentru adevăr și responsabilitate.

Potrivit Raportului Final al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel”, în perioada 29 iunie – 6 iulie 1941, între 13.266 și 14.850 de evrei au fost uciși la Iași, în ceea ce reprezintă cel mai grav act antisemit petrecut pe teritoriul României. Comunitatea evreiască din oraș, care reprezenta atunci aproximativ o treime din populație, a fost practic decimată.

Moartea lui Leonard Zăicescu marchează nu doar sfârșitul unei vieți, ci închiderea unei etape în care memoria a fost transmisă direct, din ochii celui care a trăit-o. Ceea ce rămâne este datoria generațiilor următoare de a păstra această memorie vie – în muzee, în educație, în conștiința civică.