„ Poezia aduce tinerilor posibilitatea de a crește împreună cu ea și de a se exprima”

 * dialog cu scriitoarea Lena Chilari, unul dintre autorii invitați la ediția din 2024 a Festivalului Internațional pentru Literatură și Traduceri Iași - FILIT

 

- Ce te-a atras spre poezie? A existat un moment sau o experiență specifică în viața ta care te-a inspirat să scrii primele versuri?

 

- Primul poem l-am scris la 14 ani. A fost un poem despre plecarea mamei, eu am crescut fără ea. Când aveam 7 ani, a plecat la Viena, cu serviciul. Inspirată sau amintindu-mi de acea perioadă, am scris primul meu poem. Primul public și primul meu cititor a fost tata.  Era un poem foarte trist, ultimele versuri sunau cam așa – „Te-am cunoscut doar ca surse de finanțe”. Tatăl meu ascultat, mi-a zis că e un poem frumos, dar să nu mai scriu despre asta. Cumva în capul meu s-a făcut un declic și mi-am zis e posibil să am un talent.

- Cum s-a transformat vocea ta poetică de-a lungul anilor? Ce teme sau emoții simți că revin constant în scrisul tău?
- E posibil să am o capacitate de a spune chestii care nu pot fi spuse și e foarte posibil să pot să fac ceva cu această abilitate. Așa am decis să devin scriitoare. Nu știam că o să devin poetă. Credeam că voi fi autoare de science fiction, îmi plăcea mult să citesc mult SF. În 2020 am scris primele mele poeme, le-am publicat, am primit și un premiu important, „Regele dimineții”, echivalentul locului trei la Concursul de debut în poezie „Alexandru Mușina”.

- Ce teme sau emoție simți că revin constant în scrisul tău?

- Scrisul meu este confesional. Eu folosesc situații pe care le trăiesc, emoții pe care le am și le proiectez în scris, apoi pe scenă. Vocea mea poetică e ca un strigăt, este ca o cană din novicioc la bătrânețe, așa cum s-a numit și volumul meu de debut, e ca un țipăt în Piața Unirii al unui copil disperat să înțeleagă și să fie înțeles. După 4 ani de la debutul meu, am scos un alt volum – „Ludmila răstoarnă munții”. A apărut în acest an și se observă deja o primă etapă a unei maturizări umano-poetice. Deja nu mai este un strigăt, un țipăt strident care te asurzește urechea. Există deja o structură, o incisivitate, o asumare a faptului că eu ca persoană și ca poet sunt așa. Astea sunt temele care mă interesează, tema disfuncționalității, tema identității, tema „noi versus societate, societate versus noi”. Sunt atrasă să aflu cât de asemănători și diferiți suntem, care este constructorul social și care este constructul identitar care ne face pe noi și pe noi în societate. Sunt interesată de relațiile cu apropiații, relația cu sinele. În primul volum am vorbit mult despre planul socio-politic. În al doilea volum tot vorbesc despre socio-politic, dar este o chestie interesantă fiindcă eu combin tandrețea cu maturizarea. Pe măsură ce creștem descoperim tandrețea față de sine și față de ceilalți.

- Ce înseamnă pentru tine întâlnirea cu cititorii tăi la un festival de literatură precum FILIT? Cum influențează această interacțiune procesul tău creativ?

- Mă simt foarte norocoasă, privilegiată și onorată să știu că oamenii vin pentru mine, vin să mă vadă, vin la show-urile mele, îmi cer autografe pe cărțile mele.

Ei mă fac să cred că e posibil să fac un lucru bun, că este o cale bună pe care să continuu. În carieră vine un moment în care începi să te chestionezi pe tine – „ Oare mai am ceva de zis? Oare n-am zis tot ce puteam spune?” Vrei să fii sincer cu tine și onest, nu vrei să fii un grafoman care doar scoate cărți, dar care nu mai zice nimic. Îmi doresc să fii onestă și ca persoană, și ca poetă după. Datorită cititorilor, eu continuu să cred că e bine ceea ce fac și pot merge mai departe.

- Care este relația ta cu locurile din care provii? Se regăsesc ele în poeziile tale?

- Da, relația cu locurile din care provin se regăsesc în toate poeziile mele. Ori de câte ori ies pe scenă vorbesc de locurile mele natale. Mereu le spun tuturor că „sunt Lena Chilari, din satul Pepeni, raionul Sângerei, Republica Moldova”. Acestea sunt locurile care m-au făcut pe mine să fiu cine sunt, dar sunt foarte deschisă să cunosc orice loc care  îmi apare în viață. Fiecare dintre ele mă învață să devin, să preiau și să iau ceva pentru persoana care sunt acum și cea care voi deveni. E foarte important să-ți amintești de originea ta, să fii mândru de locul natal, de accentul și originile tale, ale mele fiind bulgare. Mama mea e bulgăroaică, iar eu vorbesc mult despre asta în poezia mea. Cred că e important, absolut important să ții minte de unde ai venit și unde te duci mai departe.

- Există poeți sau poezii care te-au marcat profund? Cum au influențat acele lecturi evoluția ta artistică?

- Mie mi-a plăcut întotdeauna să citesc, deci cumva proza m-a influențat foarte mult. Filmele m-au influențat foarte mult muzica, dar poeziile care mi-au plăcut întotdeauna au fost cele ale lui Grigore Vieru și ale tatălui meu. Tatăl meu scrie poezii, dar nu este scriitor consacrat. El este medic, părinții mei sunt medici amândoi, iar tatei îi place să cocheteze cu poezia. Țin minte că am fost profund influențată de un poem scris de el pentru fratele meu mai mare. Modul în care a transmis mesajul mi s-a părut absolut natural și superb. Sună așa: „Știu eu ca tine am fost, băiete/Știu, visezi mașini și fete/Da, cu timpul totul vine, tu nu mai învață bine. I-am apreciat naturalețea și autenticitatea, iar grija lui părintească m-a făcut să cred că e ușor, frumos și natural să scrii poeme. La fel scrie și Grigore Vieru, pe care îl apreciez enorm. Scrie foarte frumos despre patrie, despre mamă, despre pământ încât te faci să crezi că și tu poți foarte ușor să scrii despre asta. Poezia este adesea percepută ca un mod de a da glas unor emoții complexe

- Cum te ajută scrisul să înțelegi și să exprim lucrurile pe care le trăiești?

- De multe ori, eu sunt captiva propriului meu program, captiva unor situații, unor contexte în care trebuie să fiu responsabilă, în care trebuie să fiu matură, în care emoțiile mele nu au loc. Uneori, intensitatea emoțiilor mele nu se integrează în cadrul în care mă aflu, nu pot să-mi permit să le eliberez, deși sunt o persoană onestă. Dacă îmi vine să plâng, plâng. Și dacă îmi vine să râd, râd. Însă nu mereu ai oportunitatea de a fi liber precum e un copil care nu are măști și granițe. Situația se schimbă în momentul în care ești printre adulți și ai deja corpolența și alura unui om mare. Atunci poezia este locul în care ești sincer și ai oportunitatea de a fi sincer față de sine și față de lucrurile pe care le trăiești. Mie îmi ia foarte mult timp să procesez o situație. Datorită poeziei, eu îmi dau seama că trec prin ceva și de multe ori nu înțeleg asta decât în momentul în care scriu.

- Ce crezi că are de oferit poezia tinerilor cititori din zilele noastre? Cum pot versurile să răspundă frământărilor lor?

- Poezia este spațiu perfect în care să te desfășori, poate fi dusă frumos pe  scenă. Poezia, la fel ca și celelalte arte, a crescut atât de frumos, a împletit în ea atâta de multe forme ale artei care pot fi aduse împreună scenă, dar și scoase pe foaie. Poezia aduce tinerilor posibilitatea de a crește împreună cu ea și de a se exprima. Este foarte important să aibă un spațiu sigur în care să se exprime și în care să să se desfășoare așa cum consideră că e mai bine pentru ei.

- Cum arată o zi obișnuită în care scrii poezie? Ai vreun ritual sau moment special în care te simți inspirată să creezi?

- Nu mai am așa de mult timp ca înainte, pentru că poezia deja a devenit o muncă în sine. În momentul în care ajungi un poet publicat și ajungi să fii invitat la festivaluri, adică ești norocos să ai super-oportunitățile astea, devii propriul agent literar și atunci ai de-a face cu multă muncă administrativă. Însă eu am o tehnică pe care o folosesc dacă să întâmplă să nu am timp să o aștern pe foaie - repetiția obsesivă. Dacă am un vers, o imagine, o emoție care mi-a dat conceptul unui poem, le repet obsesiv  până în momentul în care am timp să-l notez. Folosesc și cărțile pe care le citesc, iar în spațiile lor goale, printre rânduri chiar, îmi notez poeziile. Acolo își creează prima lor formă.

- Cum reușești să rămâi autentică într-o lume în care poezia poate fi influențată de tendințele sociale și culturale?

- Cred că cred că ține foarte mult de om, cât ești tu de autentic și real față de sine. Cred că depinde foarte mult de a anturajul tău – dacă oamenii de lângă tine se bucură că ești sincer și real, și poezia ta va fi la fel. Noi, autorii, suntem practic instrumentele poeziilor lor. Știi, adică suntem vocea poeziei. Dar dacă anturajul tău și contextul și oamenii de lângă tine nu-ți permite să fii real și ești nevoit să te prefaci că ești altcineva, poezia ta nu mai este autentică…

- Dacă ar trebui să alegi o poezie din creația ta care te reprezintă cel mai bine, care ar fi aceea și de ce?
- În primul volum, „O cană de noviciok la bătrânețe”, este Poem ∞ care vorbește despre diferența dintre ce îmi doream să fiu când voi ajunge mare, ce am de venit și ce cred că va fi. Apoi, din al doilea volum este poezia care dă și titlul cărții și o încheie – „Ludmila răstoarnă munții”. Începe așa: „Știam că nu am voie să tac/Trebuia să spun ceva într-o lume incisivă și bâlbâită, unde Ludmila răstoarnă munții”. De acolo să începe toată povestea despre tot ce cred eu că înseamnă societatea și eu în societatea asta, dar și eu pe scenă și scena din mine. De ce? Fiindcă scena este o formă simbolică a societății așa cum este.

A consemnat Maura ANGHEL

 

Lena Chilari (n. 1995, Pepeni, raionul Sângerei, Rep. Moldova) a absolvit Facultatea de Litere la UBB Cluj. Câștigătoare a premiului „Regele dimineții” al Concursului de debut „Alexandru Mușina”, a debutat în 2020 cu volumul „O cană de noviciok la bătrânețe”.

 

* * * 

„În Ludmila răstoarnă munții, Lena Chilari articulează, prin ironie amară și sarcasm, alteori printr-o delicatețe dezarmantă, nevralgiile lumii și rănile unui subiect poetic prins în malaxorul traumelor familiale și al unui erotism adeseori disfuncțional. În ciuda discursului care țâșnește în toate părțile, ca șampania, Lena Chilari e o poetă stăpână pe mijloacele sale, care știe cum să gradeze intensitatea și să mixeze registrele, reunind în același construct fragilitatea și forța, exclamațiile pline de patos și observațiile glaciale, plasându-se, la fel ca în volumul ei de debut, în răspărul modelor și modelelor literare prizate de tinerii poeți. O voce pe care inteligența artificială n-ar putea-o reproduce” - Anastasia Gavrilovici

„Încerc să spun asta în cuvinte cât mai simple, care să meargă drept la inimă: aici sunt toate îndoielile legate de dragoste, abandon, singurătate, vindecare, desprindere, uneori la limita sunetelor dezarticulate, alteori a duioșiei insuportabile. Aici e toată îndoiala și haosul trăite plenar de poetă ca să nu fii nevoit să le trăiești tu. Aici e toată viața tumultoasă a Lenei Chilari. Purtați-vă frumos cu ea, ca într-un poem dedicat de Salinger lui Keats” - Andrei Dósa

* * * 

Despre Volumul „O cană de noviciok la bătrânețe”

"Pe principiul confesiunii ca denunț de sine (și de lume) se bizuie poezia Lenei Chilari, a cărei bunică adevărată nu e cea evocată cu pietate și candoare, ci Angela Marinescu. De-acolo i se trage confesiunea scrisă cu smirghel și rulajul de traume expus mai degrabă provocator decât compasional. O scriitură „rea”, neiertătoare și vag masochistă practică și Lena, dar numai pentru a putea ascunde reversul de inocența strivită și de empatie dureroasă. Firește că pe acest fond scrisul nu e „un deliciu”, ci mai curând o traumă el însuși, unghii înfipte în suflet. Când tandrețea vine întotdeauna după violență („ce drăguță ești când ești vânătă și plânsă”) și într-o lume în care „fiecare duce o cocoașă și un viol în spate”), poezia nu poate fi decât denunâ. Dar un denunț care ține locul compasiunii, căci nu e Lena fata care să dea cuiva o cană de noviciok la bătrânețe” - Al. Cistelecan