După 4 ani de anchetă: două asistente ATI, trimise în judecată în cazul incendiului de la Piatra Neamţ

Dimensiune font:

| 06-02-2025 14:56

Două asistente de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, împreună cu unitatea medicală, au fost trimiși în judecată de Parchetul General în dosarul incendiului izbucnit în noiembrie 2020 în Secţia de Terapie Intensivă (ATI).

Ancheta a fost condusă de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul incendiilor de la Colectiv și de la Maternitatea Giuleşti.

Un incendiu violent a izbucnit în seara zilei de 14 noiembrie 2020, la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi. În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave.

În dosar au fost audiate 23 de persoane din cadrul personalului medical, 29 de persoane aparţinând personalului tehnic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi ISU Neamţ, 3 persoane vătămate, 59 aparţinători ai persoanelor decedate în incendiu, precum şi alte peste 20 de persoane lucrători la societăţi comerciale şi întreprinderi individuale.

Filmul prezentat de procurori

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cele două asistente sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Potrivit procurorilor, în 14 noiembrie 2020, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de asistente medicale în cadrul Secției de ATI, în salonul nr. 240, în care acordau îngrijiri bolnavilor pozitivi Covid-19, cărora li se administra oxigenoterapie, în intervalul orar aproximativ 16:40-18:40, inculpatele nu au luat măsurile necesare pentru îndepărtarea din salon sau stingerea lumânării tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient aflat în agonie. Astfel, inculpatele au încălcat mai multe prevederi legale și infralegale ce au ca scop asigurarea securității și sănătății în muncă, siguranței la incendiu și bunelor practici în exercitarea actului medical.

„Pe fondul neatenţiei şi al concentrației de oxigen peste limita maximă prevăzută în fișa cu date de securitate pentru oxigen (peste 23,5%) din salon, la contactul lumânării (sursă de foc deschis) cu îmbrăcămintea uneia dintre inculpate, halatul pe care aceasta îl purta s-a aprins și a izbucnit astfel un incendiu soldat cu decesul, prin intoxicație cu monoxid de carbon, arsuri și insuficiență cardio respiratorie acută, a 9 dintre pacienții internați (în saloanele 240 și 242), vătămarea corporală a unui medic și a celor două asistente medicale. O altă consecință a constat în degradarea salonului nr. 240, a spațiilor din componența acestuia și distrugerea/degradarea mai multor lucrări, instalații, echipamente și componente ale acestora”, se arată în comunicat.

În rechizitoriu, procurorul a reținut că inculpatele nu au respectat obligațiile și măsurile specifice de securitate și sănătate în muncă aplicabile domeniului în care își desfășurau activitatea și au tolerat existența timp de aproximativ 2 ore și nu au procedat la stingerea ori îndepărtarea din salon a unei lumânări tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient.

„Prin încălcarea deliberată a standardelor minimale de prevenție în materia sănătății și securității în muncă s-a creat un pericol iminent de producere a unui accident de muncă care s-a și concretizat prin izbucnirea incendiului soldat cu propria vătămare corporală, precum și cu vătămarea corporală a unui medic (arsuri de grad II-III pe 70-75% suprafață corporală care au necesitat 160-170 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, care au pus în primejdie viața victimei și care au generat un prejudiciu estetic grav și permanent)”, mai spun procurorii.

Unde ar fi greșit spitalul

Cu referire la persoana juridică trimisă în judecată, respectiv Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, procurorul a reținut omisiunea persoanei juridice de a lua măsuri pentru instruirea corespunzătoare, adaptată evoluției riscurilor sau apariției unor noi riscuri, suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, a personalului S.J.U. Piatra Neamț, respectiv a personalului secției A.T.I, revizuirea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională la secția A.T.I., ca urmare a schimbării condițiilor de muncă care s-au produs odată cu nominalizarea S.J.U. Piatra Neamț ca spital suport COVID 19 pentru Spitalul Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași și adoptarea unei terapii care implică creșterea cantității de oxigen administrată pacienților pozitiv COVID 19 și astfel creșterea concentrației de oxigen în atmosfera saloanelor unde sunt tratați acești pacienți. asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, pentru prevenirea riscurilor profesionale, pentru informarea şi instruirea lucrătorilor și pentru asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, respectarea cerințelor ca în saloanele de terapie intensivă să existe o ventilație cu înoirea aerului de cel puțin 6 volume pe oră, o temperatură ambientală între 22-26 C cu o umiditate de 30%-60% și o rezervă pentru izolare.

Astfel, reiese din rechizitoriu, s-au creat premisele izbucnirii și propagării cu extremă rapiditate a incendiului din data de 14 noiembrie 2020, în jurul orei 18:40, în salonul nr. 240 al secției A.T.I., și producerii tuturor consecințelor derivate din acesta: decesul, prin intoxicație cu monoxid de carbon, arsuri și insuficiență cardio respiratorie acută, a 9 dintre pacienți internați, vătămarea corporală a unui medic și a celor două asistente medicale inculpate, degradarea salonului nr. 240, a spațiilor din componența acestuia și cu distrugerea/degradarea mai multor lucrări, instalații, echipamente și componente ale acestora.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Piatra Neamț.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, satul Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt, telefon 0233/266.250, fax 0233/266.025, e-mail: primaria@ poianateiului.ro, cod fiscal 2614074. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -trupul de pasune Livezi, in suprafata totala 64,86 ha: identificat prin CF nr. 51086, nr. cadastral 51086, in suprafata de 47,68 ha si CF 51102, nr. cadastral 51102, in suprafata de 17,18 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Poiana Largului, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 32/04.05.2025; -trupul de pasune Hasca, in suprafata totala de 50,75 ha: identificat prin CF nr. 51138, numar cadastral 51138, in suprafata de 22,00 ha si CF 51139, numar cadastral 51139, in suprafata de 10,00 ha, CF 51140, numar cadastral 51140, in suprafata de 14,00 ha, CF nr. 51166, numar cadastral 51166, in suprafata de 4,75 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 33/04.05.2025; -trupul de pasune Ciungat, in suprafata de 20,4 ha, identificat prin CF 52864, numar cadastral 52864, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 34/04.05.2025; -trupul de pasune Preluca, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 8,43 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 35/04.05.2025; -trupul de pasune Parlituri, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 16,55 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 36/04.05.2025; Trupurile de pasune apartin domeniului public al Comunei Poiana Teiului, iar inchirierea se organizeaza conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si caietului de sarcini. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Poiana Teiului. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.05.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariat -Registratura Comunei Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.05.2025, ora 09.00, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, str. Teilor nr. 61, judetul Neamt -sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra Neamt, B-dul Republicii nr. 16, judetul Neamt, telefon 0233/212.294, fax 0233/2356.557, e-mail: tr-neamt-scomerciala@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2025.
Studenții agronomi, în vizită la baronul Michael de Styrcea
06/05/2025 20:05

Un parc cu rădăcini adanci in biodiversitate şi in istoria locului prinde din nou viaţă la Văleni, judeţul Neamţ, unde studenţii de la USV Iaşi, alături de specialişti şi parteneri locali, au dat s ...

Cinci echipe TUIASI au intrat în finala NXP Cup
06/05/2025 20:03

Rezultate remarcabile pentru studenţii Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) la ediţia din acest an a NXP Cup, region ...

Microbuzele electrice destinate școlilor rurale au ajuns la Iași!
06/05/2025 20:02

* acestea vor fi distribuite scolilor din 26 de comune: Alexandru Ioan Cuza, Andrieseni, Ciortesti, Costesti, Costuleni, Cotnari, Cozmesti, Dagata, Dobrovăt, Erbiceni, Gorban, Gropnita, Lespezi, Lungani, Miros ...

Cine montează o barieră? Tragedie evitată ca prin minune, la Lunca Cetățuii
06/05/2025 18:34

O tanără de 22 de ani a scăpat ca prin minune, cu răni usoare, după ce a fost implicată intr-un accident feroviar. La o trecere la nivel cu calea ferată din Lunca Cetătuii, tanăra nu s-a asigurat corec ...

Intervenţie ortopedică extrem de dificilă, la Spitalul de Recuperare
06/05/2025 18:01

Un caz medical deosebit de complex a fost tratat cu succes de echipa de specialişti de la Spitalul de Recuperare din Iasi. Este vorba despre o pacientă in varstă de 72 de ani, care prezenta deformări severe ...

Cum îți lansezi un business în Iași, când orașul pare să te respingă
06/05/2025 17:34

Desi este cel mai mare oras din Regiunea Nord-Est, cu universităti de prestigiu si un potential creativ imens, Iasul poate deveni un loc dificil pentru tinerii care pornesc un business de la zero. Lipsa de spr ...

De 1 Iunie, oferă o poveste mai departe
06/05/2025 17:26

Există locuri unde curiozitatea are chip de copil, iar linistea unei biblioteci devine tăramul celor mai indrăznete intrebări. Comuna Mironeasa este un astfel de loc. Aici, copiii caută nu doar răspunsuri ...

„La margine de Copou”, un spectacol despre memorie, oraș și emoție, semnat Mihai Mălaimare
06/05/2025 17:18

La marginea unui oras incărcat de istorie si poezie, in locul unde pasii lui Eminescu incă par să tresară printre copaci, teatrul isi caută din nou vocea. O voce care nu răsună doar de pe scenă, ci din ...

Microbuzele electrice pentru școlile rurale au ajuns la Iași!
06/05/2025 17:09

* acestea vor fi distribuite scolilor din 26 de comune: Alexandru Ioan Cuza, Andrieseni, Ciortesti, Costesti, Costuleni, Cotnari, Cozmesti, Dagata, Dobrovăt, Erbiceni, Gorban, Gropnita, Lespezi, Lungani, Miros ...

Loc special de oprire pentru mașinile părinților, în fața Școlii „Ion Ghica” din Iași
06/05/2025 14:49

Un nou spatiu de oprire rapidă pentru părinti care aduc copiii la cursuri a fost amenajat de Primăria Municipiului Iasi pe Bulevardul Primăverii, in dreptul Scolii Gimnaziale „Ion Ghica”. Initia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei