Fostul rector al UMF, prof. univ. dr. Cristian Dragomir, a fost condus pe ultimul drum
Dimensiune font:
Cristian Dragomir, fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, stins din viaţă la 81 de ani, este condus astăzi pe ultimul drum. Slujba are loc la biserica din curtea Spitalului „Sf. Spiridon”.
Slujba de înmormântare a fostului rector de la UMF, prof. Cristian Dragomir, a avut loc în biserica din curtea Spitalului Sf. Spiridon. Momentul a fost onorat de colegi de generație, studenți și colegi, al[turi de care s-a aflat rectorul UMF, prof.dr. Viorel Scripcariu.
Chirurg renumit, cu peste 25.000 de operații în întreaga carieră, medicul s-a stins după ce a pierdut lupta cu o boală cruntă. A fost mentor pentru generații întregi de specialiști. Fostul rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, profesorul universitar doctor Cristian Dragomir a murit sâmbătă, 5 februarie, la vârsta de 81 de ani. Medicul s-a confruntat cu mai multe probleme grave de sănătate și a fost răpus de o boală cruntă cu care s-a luptat în ultimele luni.
Născut la 28 aprilie 1940 la Bârlad, profesorul universitar doctor Cristian Dragomir a absolvit în anul 1962 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și a devenit doctor în medicină în anul 1974, cu teza intitulată „Osteosinteza extraarticulară de col femoral”.
Era specialist în chirurgia oncologică, esofagiană, hepatică, pancreatică, senologică, precum și în cea plastică și reconstructivă. Avea un palmares profesional impresionant. A efectuat de-a lungul carierei peste 25.000 de intervenții chirurgicale.
De asemenea este și autorul unor lucrări științifice apreciale în lumea medicală, precum „Chirurgie plastică și reparatorie”, vol. I (1980), „Tratamentul ulcerului gastroduodenal perforat” (1981), „Actualități în chirurgia cancerului gastric” (1999).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau