Imprudența a lăsat fără permis, la Iași, zeci de șoferi
Dimensiune font:
Chiar dacă la începutul anului noile modificări legislative pe linie rutieră au venit cu amenzi mai drastice pentru șoferi, aceștia continuă să încalce, cu nonșalanță, legea. În perioada 1 – 3 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene Iași au constatat și aplicat aproape 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.640 de lei. Mai mult de jumătate dintre ele au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice. „Spre exemplu, un bărbat a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe DE 583 în localitatea Lețcani, cu viteza de 125 km/h, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiind totodată dispusă reținerea permisul de conducere pentru 120 de zile”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt la IPJ Iași.
Lucrurile nu stau diferit nici la nivelul municipiului Iași. Doar într-o singură zi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.470 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare. „Un tânăr de 29 de ani a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 60 de zile, deoarece în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Iași, într-o intersecție, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, care circula pe drumul prioritar”, a mai transmis IPJ Iași. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau