Olimpiada Națională de Matematică, în premieră la Huși!
Dimensiune font:
Două sute de elevi din întreaga țară și 80 de cadre didactice însoțltoare și membre ale Comisiei Centrale de organizare participă până la 7 aprilie la un important eveniment scolar: a 74 - a ediție a Olimpiadei Naționale de Matematică (clasele a VII-a și a VIII-a).
Participanții au desfăsurat în zona centrală a municipiului un Marș pentru Pace. Apoi, au luat parte la deschiderea primei Galerii de Artă din Huși, cu o expoziție de uleiuri si acuarelă a pictorilor Anatolie Gherasimov, din stânga Prutului, și Mădălin Țibichi, din dreapta râului de graniță.
Festivitatea de deschidere a avut loc în prezența P.S.Ignatie, episcopul Hușilor, a primarului Ioan Ciupilan, a reprezentanților autorităților județene. Organizată de Ministerul Educației, prin Inspectoratului Școlar Județean, în colaborare cu Primăria Huși și Consiliul Județean Vaslui.
Olimpiada va avea probele de concurs, dar și activități conexe. Elevii și profesorii vor cunoaște istoria locurilor, vor merge la Podu Înalt si la Curtea Domnească de la Vaslui, precum si la o seară de teatru la Bârlad. Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau