Palatul Culturii intră sub Înaltul Patronaj al Casei Regale
Dimensiune font:
* „De la Regele Ferdinand şi Regina Maria, care inaugurau, în urmă cu 100 de ani, Palatul Culturii, Majestatea Sa Margareta preia din nou, dacă putem spune, în grijă simbolică, Palatul Culturii, ca simbol al unităţii naţionale”, a transmis Andrei Apreotesei, managerul Palatului Culturii din Iaşi
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, a acceptat propunerea de a acorda Înaltul Patronaj Palatului Culturii din Iaşi. Anunţul a fost făcut public chiar de managerul instituţiei culturale ieşene. „Sunt bucuroasă să vă aduc la cunoştinţă că Majestatea Sa Margareta va acorda Palatului Culturii din Iaşi Înaltul Patronaj. Menţionez că certificatul de Înalt Patronaj va fi remis în cadrul unei ceremonii, la o dată care va fi comunicată ulterior”, se menţionează într-o scrisoare trimisă de Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei managerului Palatului Culturii, Andrei Apreotesei.
Înaltul Patronaj este oferit Palatului Culturii chiar în care se celebrează centenarul clădirii. Pe 11 octombrie se împlinesc 100 de ani de când Regele Ferdinand şi Regina Maria au inaugurat clădirea în care iniţial a funcţionat Palatul Justiţiei şi Administraţiei, clădire care a devenit un simbol al Iaşiului şi Palat al Culturii. „Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, a fost de acord să acorde Înaltul Patronaj Palatului Culturii din Iaşi, şi, implicit, Complexului Muzeal Naţional Moldova. E o mare bucurie pentru noi, e o mare onoare. Totodată, putem spune că de la Regele Ferdinand şi Regina Maria care inaugurau în urmă cu 100 de ani Palatul Culturii, Majestatea Sa Margareta preia din nou, dacă putem spune, în grijă simbolică, Palatul Culturii, ca simbol al unităţii naţionale”, ne-a spus Andrei Apreotesei, managerul Palatului Culturii din Iaşi.
Proiectul clădirii în care acum funcţionează Palatul Culturii a fost conceput în 1906 de arhitectul I.D. Berindei iar lucrările propriu zise au început un an mai târziu. Clădirea a fost inaugurată pe 11 octombrie 1925, ca Palat al Justiţiei şi Administraţiei, în prezenţa regelui Ferdinand şi familiei regale. În 1955, clădirea încetat să fie folosită de Justiţie pentru a găzdui mai multe instituţii culturale. Astfel a devenit Palatul Culturii. În prezent, aici funcţionează patru dintre muzele Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau