Papagalul Micul Alexander și pinul de Himalaya, atracțiile parcurilor din Iași
Dimensiune font:
* cele două specii sunt incluse în două trasee dedicate ecologiei umane și biodiversității urbane
Asociația Mai bine, în colaborare cu Convivia, Iași Travel și SOR Iași, lansează în acest weekend două trasee ghidate speciale, ca parte a proiectului Iașul Sustenabil. Aceste trasee vor avea loc pe 26 și 27 octombrie 2024 și își propun să aducă în atenția publicului frumusețea naturală a orașului Iași, dar și impactul pe care activitatea umană îl are asupra mediului.
Primul eveniment, intitulat Traseul Eco al Iașului. Perspective, va avea loc sâmbătă, 26 octombrie. Participanții vor începe călătoria la Teiul lui Eminescu din Parcul Copou și vor fi ghidați de Ștefan Prepeliță, ghid turistic acreditat. Turul va oferi ocazia de a explora realizările ecologice ale comunității locale, dar și provocările orașului în eforturile sale de a deveni mai sustenabil. Pe parcursul traseului, se vor discuta măsurile implementate pentru reducerea impactului negativ al omului asupra naturii, precum și inițiativele care pot ajuta la transformarea Iașului într-un oraș mai verde și mai responsabil. Participanții vor fi încurajați să înțeleagă cum pot contribui personal la protejarea mediului și să devină parte dintr-o comunitate activă dedicată acțiunii climatice.
Duminică, 27 octombrie, are loc Traseul Biodiversității Urbane, un tur ghidat prin parcurile orașului, care va dezvălui diversitatea ecologică a Iașului. Corina Forăscu, membră a Societății Ornitologice Române (SOR) Iași, va ghida participanții în descoperirea speciilor de păsări, insecte și arbori care trăiesc în zona Copoului. Printre speciile observate se va număra și papagalul Micul Alexander, dar și arbori rari precum Pinul de Himalaya. De asemenea, vor fi discutate efectele speciilor invazive asupra ecosistemelor locale, iar participanții vor învăța despre inițiativele care sprijină fauna urbană, cum ar fi micile căsuțe pentru insecte și păsări. Traseul va include și vizite la locuri istorice, cum ar fi casa-muzeu Mihail Kogălniceanu, integrând astfel natura și cultura într-o experiență unică.
Proiectul Iașul Sustenabil este co-finanțat de Primăria Municipiului Iași și urmărește să răspundă nevoii urgente de educație pentru climă și biodiversitate. Prin acest demers, se dorește promovarea unor comportamente sustenabile la nivel individual și comunitar, dar și o mai bună înțelegere a impactului negativ al activităților umane asupra mediului. Proiectul încurajează respectul față de biodiversitate și subliniază legătura esențială dintre bunăstarea planetară și cea umană.
Managerul de proiect a subliniat că aceste inițiative reprezintă mai mult decât activități educaționale, fiind o invitație de a privi orașul printr-o perspectivă ecologică și de a crea legături mai puternice între oameni și natură.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau