Poliţist, în vârstă de 38 de ani, găsit împuşcat în cap. Suferea de o boală necruțătoare
Dimensiune font:
Polițiștii au fost sesizați duminică dimineața cu privire la faptul că într-o localitate din județul Iași a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului.
S-a constatat faptul că victima este un polițist activ al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Acesta a fost găsit mort în comuna Dumești, din județul Iași.
„Astăzi, 1 decembrie, în jurul orei 07.00, polițiștii din Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Dumești, a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului. În urma deplasării la fața locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei, în persoana unui bărbat, de 38 de ani. Totodată, s-a constatat faptul că acesta este polițist activ al Inspectoratului de Poliție Județean Iași”, transmite IPJ Iași.
„Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au mai precizat reprezentanții IPJ Iași.
Surse judiciare au precizat că agentul suferea de o boală necruțătoare, având cancer la esofag.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau