Prins beat la volan, Cezărică s-a apărat cu o caracterizare de la primar

Dimensiune font:

| 12-08-2020 23:16

  * hârtia nu l-a ajutat, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare * prins la volan fără permis de conducere, acesta a petrecut 12 ore în arestul poliţiei * dosarul a ajuns în instanţă şi a fost judecat în timp record - doar 4 luni

Cezărică C. (32 de ani) stă într-un sat de lângă Podu Iloaie. În martie, el şi-a cumpărat un Volkswagen Luppo fără a mai face acte. A mers pe încredere, deoarece vânzătorul îi este prieten. Îşi luase maşina, dar n-are permis de conducere, iar starea de urgenţă l-a împiedicat să mai urmeze cursurile şi să dea examen. Aşa încât folosea autoturismul doar pentru deplasări foarte scurte, de la el din sat şi până-n Podu Iloaie. Drum puţin circulat, nu-şi făcea probleme că poate să intre în belea.

Pe 11 aprilie, la primele ore ale dimineţii, Cezărică a venit în oraş, ca să-şi ajute fratele să taie un porc. A terminat treaba pe la prânz, apoi s-a întâlnit cu prietenul care-i vânduse maşina şi s-au pus pe băut vin şi bere. Au ţinut-o în chef până seara, la ora 20.00, când Cezărică a zis că el pleacă acasă. Grijuliu, fostul proprietar al maşinii s-a urcat pe scaunul din dreapta, ca să-i dea sfaturi de pilotaj la pileală şoferului aflat în prag de comă alcoolică. Aveau de parcurs doar câteva sute de metri pe Şoseaua Naţională până când să ajungă la drumul către sat. Distanţă care i-a luat minute bune lui Cezărică până s-o parcurgă. Ambala de-aiurea motorul, mergea foarte încet şi sinuos.

Un cetăţean aflat în curtea casei a văzut traiectoria bizară a Volkswagen-ului, a intuit că şoferul e beat şi a sunat la poliţie. Patrula l-a interceptat pe Cezărică înainte de a face virajul la dreapta şi să intre pe drumul judeţean. Tânărul a coborât de la volan, a înmânat agenţilor doar cartea de identitate, recunoscând că n-are permis. Dar abia se putea ţine pe picioare, la etilotest ieşind o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii l-au urcat în autoutilitara lor şi l-au adus la Spitalul „Sf.Spiridon” din Iaşi pentru recoltarea probelor biologice. I-a ieşit o alcoolemie de 2 la mie în sânge. Era încă foarte beat şi nici nu avea cu ce să mai ajungă acasă la ora aia, aşa încât a preferat să doarmă în arestul poliţiei. S-a trezit mahmur, cu capul cât o baniţă, abia după 12 ore şi a fost lăsat să se întoarcă la el în sat.

Sfătuit de cel care-i vânduse maşina, Cezărică s-a dus la primar să-i ceară o caracterizare, în speranţa c-o să-l ajute la proces. Edilul l-a ajutat, scriind despre el că-i „cunoscut în comunitate ca un cetățean corect, onest, religios, respectuos, responsabil, apreciat de concetățeni”.

Poliţiştii s-au mişcat mult mai iute ca de obicei (procesele de felul ăsta durează chiar şi câţiva ani) şi au trimis dosarul în instanţă pe 22 mai.

Probele erau clare, Cezărică a mai venit şi cu actele de stare civilă, susţinând că este om onest, gospodar, că are trei copii minori în întreţinere şi nu vrea să meargă la puşcărie.

Sentinţa a fost dată luni. Judecătorii n-au luat în seamă caracterizarea făcută de primar, dar au ţinut cont de faptul că inculpatul nu are antecedente penale şi, pentru cele două infracţiuni („conducere sub influenţa alcoolului” şi „conducere fără permis”), l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare. I s-au scăzut cele 12 ore petrecute în arestul poliţiei, dar l-au pus la plata sumei de 2.500 lei. Cheltuieli judiciare. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Caz unic în țară: examinatorii ieșeni au eliminat din examenul auto 13.812 candidați!
10/05/2025 23:00

* record absolut la nivel national, inregistrat la Iasi - peste 13.800 de candidati din cei 18.309 prezenti au picat, anul trecut, examenul pentru permisul auto! * practic, mai putin de un sfert dintre cei care ...

Un magistrat ieșean încasează peste 2.000 de euro lunar doar din diurnă!
10/05/2025 21:45

 * „ordonanta trenulet” nu pare să fi fost luată in serios * printre multe altle si in ciuda măsurilor de austeritate impuse populatiei, Guvernul nu s-a atins de „diurna specială&rdqu ...

Cărțile care au schimbat viața. Cum citim altfel la 30, 40 sau 50 de ani
10/05/2025 11:24

Literatura nu e doar evadare, ci si oglindă, balsam si busolă. În acest reportaj emotionant, femei de 30, 40 si 50 de ani vorbesc despre cărtile care le-au schimbat viata, despre revelatiile pe care le ...

Sala Mașinilor prinde viață. Experiment artistic internațional la Palatul Culturii din Iași
10/05/2025 10:00

Palatul Culturii devine, pentru două săptămani, scena unui experiment artistic international, in cadrul proiectului european „REVIVE Historic Towns and Sites – sustainable and inclusive living ...

Cum vor circula autobuzele pe 10 mai
10/05/2025 08:27

Modificarea circulatiei mijloacelor de transport, sambătă, 10 mai 2025. CTP Iasi informează călătorii că, sambătă, 10 mai 2025, in intervalul orar 09:00 – 11:00, vor avea loc modificări temporar ...

 Cel mai mare festival studențesc din țară, la Iași!
09/05/2025 16:47

Cel mai mare festival studentesc din Romania găzduit de o universitate revine cu forte proaspete! Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) dă startul celei de-a V-a editii a Zile ...

Străzi închise, la Iași, de Ziua Victoriei
09/05/2025 16:46

 * Pentru buna desfăsurare a actiunilor circulatia rutieră va fi inchisă sambătă, 10 mai 2025, intre orele 9.00 si 11.00, pe bulevardul Independentei, tronsonul cuprins intre strada Nicolae Bălcescu ...

Se reia licitația pentru un tronson extrem de important din Autostrada Unirii
09/05/2025 16:46

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a respins joi contestatia depusă de Kido Consult Proiect Construct SRL Bucureşti asupra licitatiei la tronsonului Targu Neamt (Motca) – Targu Frumos di ...

Noua carte de identitate electronică, eliberată și la Iași
09/05/2025 16:46

  Noile cărti de identitate electronice se pot solicita, incepand de joi, si la Iasi. Judetul Iasi se află pe lista celor 6 noi judete unde se pot elibera noile variante ale cărtilor de identitate, c ...

14 noi magistrați, la Iași
09/05/2025 13:44

Presedintele interimar al Romaniei i-a primit miercuri, 7 mai, la Palatul Cotroceni pe cei 394 noi magistrati recent admisi in profesie, 14 dintre acestia urmand să asigure indeplinirea actului de justitie la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei