Răzbunare de tată: a incendiat acoperişul, canapeaua şi a dărâmat un perete al casei fiului
Dimensiune font:
* fiul n-a mai suportat şi i-a făcut plângere penală, avându-i drept martori pe ceilalţi membri ai familiei, precum şi pe câţiva vecini * ca atare, piromanului i s-a deschis dosar pentru „distrugere în formă continuată”
Sunt aproape doi ani de când păşcăneanul Eusebiu C. vrea să-şi vadă tatăl pedepsit, după ce acesta din urmă a fost la un pas de a-i distruge complet casa încă netermnată. Astfel, pe 23 august 2022, pe la miezul nopţii, beat fiind, Dorel C. a distrus prin incendiere astreala acoperişului dintr-una din camerele de la mansarda locuinţei aflată în construcţie. Pentru asta, el s-a folosit de un chbrit şi o cârpă înmuiată în benzină. Pompierii au intervenit la timp, împiedicând dezastrul.
Bătrânul tată nu s-a potolit, ci a recidivat o săptămână mai târziu. Tot la beţie. De data asta, un pic mai evoluat. A renunţat la chibrituri în favoarea unei brichete, incendiind o canapea veche, depozitată la parterul casei. Tot în acea zi, ajutându-se de un ciocan zdravăn, a demolat un perete din BCA, precum şi un balcon din cărămidă de la aceeaşi casă.
Fiul n-a mai suportat şi i-a făcut plângere penală, avându-i drept martori pe ceilalţi membri ai familiei, precum şi pe câţiva vecini. Ca atare, lui Dorel i s-a deschis dosar pentru „distrugere în formă continuată”.
Rechizitoriul a fost finalizat pe 16 ianuarie a.c., pe 13 martie a trecut de camera preliminară, dar încheierea finală de atunci a fost desfiinţată de Judecătoria Paşcani pe 28 mai, magistraţii de aici dispunând refacerea dosarului. Care, miercuri, 7 august, a trecut pentru a doua oară de camera preliminară. Încă n-a început procesul propriu-zis, deşi cazul e banal.
Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau