Romii din Vadu Moldovei, la un pas de a fi linșați
Dimensiune font:
Un viol petrecut în satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei (județul Suceava) a pus pe picior de război localnicii, care le-au declarat război romilor. O bătrână a fost violată şi supusă la chinuri groaznice de doi fraţi de etnie romă, faptă care a stârnit mânia oamenilor din sat, chiar dacă agresorii au ajuns în arest. La finalul săptămânii trecute, un grup de vreo 60 de oameni s-a adunat în fața Primăriei și au cerut dreptate. „Aceşti oameni, care nu se pot numi oameni, ci animale, şi-au bătut joc într-un hal fără de hal de biata bătrână. Medicii i-au pus un tub de plastic în loc de intestinul gros, bestia i-a băgat un băţ în anus, a desfăcut-o toată, a mutilat-o şi pe urmă i-a cerut banii. Avea numai 150 de lei, i-au spus cum, numai atât ai”, a spus, printre lacrimi, Maria Grigoraş. Cele două bestii nu sunt la prima fărădelege, ceea ce i-a determinat pe protestari să-i reproşeze primarului Maricel Iacob că le-a permis romilor să se instaleze în sat cu câţiva ani în urmă, moment din care au început şi infracţiunile. „Problemele cu romii sunt de mai mulţi ani, dar poliţia nu prea a făcut nimic. Am văzut cum se urcau pe maşina poliţiei ca curcanii, i-am văzut cum se urinau pe maşina poliţiei. Poliţistul era înăuntru, iar unul bătea cu cotul în geam”, a relatat Gheorghiţă Maftei. Oamenii susţin că dacă poliţia nu intervine, îşi vor face dreptate singuri.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau