Secretele dimineților în pădurile Iașului. Aventuri, surprize și lecții din inima naturii

 * drumețiile de week-end în pădurile din jurul Iașului sunt o invitație la redescoperirea naturii și a unei liniști pe care rar o mai întâlnim în tumultul cotidian * sunt o aventură ce combină efortul fizic cu revelația spirituală, oferind o priveliște de neuitat și un moment de introspecție adâncă * pentru a trăi această experiență din plin, este nevoie de un strop de curaj și de dorința de a porni la drum devreme, când orașul încă mai doarme

Micile excursii de week-end în pădurile din jurul Iașului oferă o experiență care se împletește armonios între provocare și revelație, între descoperiri curioase și clipe de contemplare profundă. Poveștile călătorilor matinali care pornesc la drum când încă noaptea își întinde umbrele sunt rare, dar surprind farmecul tainic al acestor incursiuni. Așa am pornit și noi, într-o dimineață de noiembrie, luând trenul spre Bârnova la ora 4:50. Trenul părea să poarte somnul răzleț al orașului, dar la 5:30, noi și alți doi bărbați coborâsem deja, pregătiți de drumul care ne aștepta.

„ Întunericul era adânc, iar lumina difuză a stației de tren părea să accentueze liniștea din jur. La coborâre, la ora 5:30, aerul proaspăt al dimineții ne-a îmbrățișat și am pornit pe traseu cu entuziasmul celor care știu că urmează să descopere ceva unic. Lângă noi, alți doi bărbați își pregăteau rucsacurile, probabil având același scop – explorarea naturii în tăcerea aurorală a pădurii”, a povestit pe contul ei de social media Ioana, o ieșeancă pasionată de ieșirile în natură.

Tainele răsăritului

Deși se pregătise cu frontale pentru a lumina calea, întunericul dens al pădurii a determinat-o să aleagă un drum forestier și o bucată generoasă de asfalt, unde lumina era mai ușor de gestionat. Pădurea la acea oră avea ceva mistic; umbrele aruncate de copaci și sunetele discrete ale vieții nocturne i-au făcut pe drumeți să pășească atent și fiecare foșnet părea o poveste care aștepta să fie ascultată. Timpul părea că se dilată, iar drumul familiar părea să își schimbe trăsăturile sub mantia întunericului.

„Însoțiți de două suflete canine care s-au alăturat grupului nostru fără invitație, am pornit mai departe, surprinși de loialitatea lor spontană. Ne lipsisem de mâncare elaborată, dar prezența câinilor ne-a făcut să ne gândim serios la a ne limita la hrană sigilată pentru viitoarele expediții. Prezența lor a fost un amestec de bucurie și provocare, căci au gonit orice vietate care îndrăznea să se apropie. Deși am putut auzi chemarea fazanilor din tufișuri și am zărit câteva păsări curajoase precum corvidele și ciocănitorile, restul pădurii părea să se ascundă de pașii noștri zglobii”, a continuat povestea.

Cu toate acestea, pe măsură ce cerul începea să se lumineze, au simțit că pădurea ni se dezvăluie treptat, ca un spectacol rezervat doar celor care au avut curajul să o viziteze în întuneric: „Am privit un răsărit unic, nu de pe un vârf de deal sau un punct de belvedere, ci printre crengile copacilor înalți. Lumina soarelui se strecura printre trunchiuri ca o prezență divină, jucându-se cu umbrele și dându-ne senzația că suntem urmăriți de o entitate binevoitoare care ne protejează drumul. Era o imagine atipică, dar atât de plină de farmec încât ne-am simțit parte dintr-un tablou viu”.

Pe măsură ce grupul a avansat, drumul a fost presărat cu mici provocări. Au întâlnit alți câini care și-au făcut simțită prezența cu lătrături răgușite și comportament teritorial, ceea ce i-a făcut să se gândeacă la teritoriul încălcat.

Și-au lăsat pașii să fie ghidați de curiozitate, explorând poteci noi și necunoscute, dar au fost atenți la limitele fizice, alegând să se întoarcă înainte ca oboseala să le fie tovarăș de drum. Un moment de uimire le-a fost oferit de un câmp plin cu plante medicinale, cu codița-șoricelului răsărind proaspăt printre ierburi, „o minune în plină toamnă. Am cules câteva cu grijă, lăsând restul în grija pământului care le hrănea”. Deși scopul lor nu era acela de a captura momente fotografice, perspectiva lui Andrei, un alt membru al grupului, le-a rămas în minte: „Oare nu suntem obositori pentru animale?”. Într-o lume în care ne plângem adesea de zgomotele care ne înconjoară, uităm că și noi suntem o sursă de sunet constant în natură. Respectul față de animale și liniștea locurilor în care ne aventurăm ar trebui să fie prioritare. Fotografii profesioniști știu că tăcerea este cheia apropierii de sălbăticie, iar acest gând i-a făcut să își dorească o viitoare drumeție în care să exerseze tăcerea.

„Drumețiile nocturne, deși provocatoare, au un farmec aparte, iar ideea unei expediții tăcute, unde să exersăm simțurile și să observăm fără să intervenim, a prins rădăcini în planurile noastre viitoare. Am încheiat ziua obosiți, dar îmbogățiți de experiența trăită, cu gândul că pădurea are un limbaj al ei, iar noi, ca vizitatori, avem datoria să îl ascultăm cu respect”, a mai scris Ioana.

Un alt aspect al excursiei a fost observarea naturii prin prisma simțurilor. Mirosul pământului umed, aroma rășinilor și a frunzelor proaspăt căzute aduceau o senzație de reîntoarcere la origini, amintindu-ne că acest simț, pe care îl neglijăm adesea, poate fi un ghid prețios în călătorii. Este fascinant cum, într-o lume a tehnologiei, un simplu parfum al pădurii poate readuce amintiri și senzații de liniște și apartenență. Astfel de drumeții în pădurile din jurul Iașului, la Bârnova, Dobrovăț ori Uricani, au loc în fiecare week-end și atras tot mai multe grupuri pasionate de tainele naturii.

Maura ANGHEL