Turcii au câștigat contractul pentru construcția Spitalului Regional, după ce au contestat licitația

Dimensiune font:

| 20-06-2025 10:00

* inițial, contractul fusese atribuit companiei Bog’Art * proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de peste 500 milioane euro * reprezentanții administrației locale din Iași au salutat clarificarea situației Spitalului Regional de Urgență, dar trag un semnal de alarmă asupra termenelor de implementare a proiectului, impuse de finanțarea europeană

Licitația pentru pachetul 2 de lucrări al Spitalului Regional de Urgență (SRU) din Iași, considerat cel mai important proiect medical din Moldova, a cunoscut o răsturnare de situație. Grupul turc CCN a fost declarat câștigător, în urma unei contestații admise, după ce inițial contractul fusese atribuit companiei Bog’Art.

ANDIS (Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate), instituția responsabilă cu derularea licitației, anunțase în decembrie 2024 că societatea Bog’Art obținuse punctajul cel mai mare. În urma deciziei, Asocierea CCN, formată din firme turcești și românești, a depus o contestație oficială, invocând nereguli în evaluarea ofertei sale.

Contestația depusă de CCN pe 30 decembrie 2024 a cerut anularea parțială a raportului de atribuire și reluarea procedurii de evaluare. Reprezentanții consorțiului au susținut că oferta lor era conformă și competitivă, însă fusese „nejustificat depunctată”.

Instituția responsabilă cu soluționarea contestațiilor a dat câștig de cauză grupului CCN, iar în urma reevaluării, a fost desemnată câștigătoare oferta acestora. Contractul atribuit vizează execuția lucrărilor de infrastructură pentru o parte esențială a noului spital.

Licitația a fost lansată în februarie 2024, cu termen de depunere a ofertelor în iunie același an. La procedură au participat șase asocieri, formate din firme din România și Turcia, între care Bog’Art, CCN, Akfen, NESS Proiect Europe și Dimex-2000.

Pachetul 2 include lucrări complexe de construcții, instalații și echipamente, vitale pentru finalizarea spitalului. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de peste 500 milioane euro.

Reprezentanții administrației locale din Iași au salutat clarificarea situației, dar au subliniat nevoia de accelerare a implementării, în contextul termenelor strânse impuse de finanțarea europeană.

Spitalul Regional de Urgență din Iași va avea o capacitate de peste 850 de paturi, secții de urgență, chirurgie, oncologie, radiologie, și va deveni un centru medical universitar de referință pentru întreaga zonă de nord-est a țării. Daniel BACIU

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licitatie com. Scanteia, teren 21,968 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Scanteia, comuna Scanteia, sat Scanteia, Str. Principala F.N., judetul Iasi, telefon 0232/229.260, fax 0232/229.260, e-mail: achizitii@comunascanteia.ro, cod fiscal 4540313. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren apartinand domeniului privat al Comunei Scanteia in suprafata totala de 21.968 mp, format din 1.733 mp teren livada, 18.267 mp ape statatoare, 1.968 mp dig de pamant, situat in extravilanul comunei Scanteia, sat Scanteia, judetul Iasi, avand nr.cadastral 61464, CF 61464, conform H.C.L. Scanteia nr. 44/12.06.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Se poate descarca de pe site-ul Comunei Scanteia. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Documentatia de atribuire se poate descarca de pe adresa website: www.comuna scanteia.ro. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 11.09.2025, ora 11.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oferta va fi depusa la Registratura Comunei Scanteia, comuna Scanteia, sat Scanteia, Str. Principala F.N., judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 11.09.2025, ora 11.30 la sediul Comuna Scanteia, comuna Scanteia, sat Scanteia, Str. Principala F.N., judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Sectia de Contencios administrativ a Tribunalului Iasi, municipiul Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.642, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.08.2025.
Licitatie com. Mihai Eminescu. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Mihai Eminescu, cu sediul in comuna Mihai Eminescu, sat Ipotesti, Str. Mihai Eminescu nr. 33, judetul Botosani, telefon 0231/512.183, fax 0231/506.201, e-mail: primaria_me@yahoo.com, cod fiscal 3503600. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare, si H.C.L. Comuna Mihai Eminescu nr. 29/20.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 100.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Ghidul solicitantului privind acordarea unui sprijin financiar in anul 2025 unitatilor de cult religios din Comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani, aprobat prin H.C.L. Comuna Mihai Eminescu nr. 46/11.04.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Mihai Eminescu: www.comunamihai eminescu.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.comuna mihaieminescu.ro sau se poate procura de la sediul Comunei Mihai Eminescu, comuna Mihai Eminescu, sat Ipotesti, Str. Mihai Eminescu nr. 33, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 08.09.2025, ora 14.00, Comuna Mihai Eminescu, comuna Mihai Eminescu, sat Ipotesti, Str. Mihai Eminescu nr. 33, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 09.09.2025 -11.09.2025.
Licitatie Comcereal Vaslui, proprietati imobiliare. CONSORTIUL format din Five Administration SPRL -Filiala Iasi si LD Expert Grup SPRL, in calitate de Administratori judiciari ai Comcereal SA Vaslui -in reorganizare, cu sediul social in Vaslui, str. Podu Inalt nr. 1, jud. Vaslui, avand numar de inregistrare in Registrul Comertului J37/88/1996, CUI 8208253, organizeaza 3 licitatii publice cu strigare, in datele de 20.08.2025, 03.09.2025 si 17.09.2025 in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: De la ora 12:00: Proprietate imobiliara denumita-„Baza Husi” -pachet bunuri imobile +bunuri mobile -Pret pornire 4.578.576,27 Lei; De la ora 13:00: Proprietate imobiliara denumita „Baza Husi Patule” -pachet bunuri imobile +bunuri mobile -Pret pornire: 2.367.962,61 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@ five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul societatii Comcereal SA din Vaslui, str. Podu Inalt nr. 1, jud. Vaslui sau prin corespondenta/ videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Comcereal, la numerele de telefon: 0744610064 si 0335407617 sau e-mail: office@comcereal-vaslui.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari_filiala@five-advisory.ro
Impozite auto triplate pentru zeci de mii de ieșeni!
10/08/2025 19:06

* de la 1 ianuarie 2026, masinile mai vechi de 15 ani care nu respectă standardul Euro 4 sau superior vor fi taxate cu impozite si de două-trei ori mai mari * in Iasi, situatia este deosebit de relevantă: di ...

Boom imobiliar în Iași! Orașul a depășit Clujul și Constanța la vânzări de locuințe
10/08/2025 19:06

* Iasul continuă să fie unul dintre cele mai atractive orase pentru investitii si relocări, mentinandu-se in fruntea pietei imobiliare urbane din Romania * luna trecută, in capitala Moldovei s-au perfectat ...

CUG-ul, fără apă!
10/08/2025 19:03

Din cauza necesitătii efectuării unor lucrări de mentenantă la retelele de distributie a apei, ApaVital SA nu va putea furniza apă potabilă in ziua de marti 12 august 2025, in intervalul orar estimat 8:00 ...

România, la un pas să rateze miliardele UE. Un expert în IMM-uri cunoscut în Iași intră în lupta contra birocrației care sufocă fondurile europene
10/08/2025 18:52

Romania are, teoretic, pană in 2029 o sansă istorică: aproape 80 de miliarde de euro disponibili din fonduri europene. În realitate, tara se miscă periculos de incet. Procese greoaie, raportări exces ...

O grevă generală nu ar fi în avantajul profesorilor
10/08/2025 18:50

* presedintele Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” subliniază in perioada grevei generale contractele de muncă se suspendă, ceea ce inseamnă că profesorii nu ar primi salariu, ia ...

Bacul de toamnă: 999 candidaţi îşi încearcă, din nou, şansa
10/08/2025 18:11

Pentru unii, Bacalaureatul din august este o nouă şansă. Pentru alţii este ultima redută inainte de a inchide definitiv capitolul liceului. În judeţul Iaşi, 999 de absolvenţi ai claselor a XII-a � ...

Elevii ieşeni, campioni mondiali la robotică!
10/08/2025 18:08

Şcoala Primară „Carol I” din Iaşi pune din nou Romania pe harta performanţei. Şase prichindei au dus tricolorul in faţa a peste 300 de echipe din intreaga lume şi au urcat pe cea mai inaltă ...

Iașul primește încă un tramvai ultra-modern din lotul european Bozankaya
10/08/2025 16:14

* pe străzile Iasului circulă deja 18 tramvaie Bozankaya, proiectate special pentru capitala Moldovei, iar livrarea completă a noilor vehicule va consolida semnificativ flota locală de transport public * da ...

Parcul din fața Teatrului Național, aproape gata!
10/08/2025 15:40

Lucrările de modernizare a parcului din fata Teatrului National „Vasile Alecsandri” sunt pe ultima sută de metri, stadiul investitiei ajungand la aproximativ 90%. Spatiul va face parte din Axa Cul ...

Lista comunelor din Iași unde tăierea ajutorului social va lovi cel mai tare. Lungani și Mironeasa, primele pe listă
10/08/2025 13:29

Un proiect de reformă administrativă aflat in dezbatere publică propune ca ajutorul social să nu mai fie acordat neconditionat. Persoanele care au datorii la bugetul local ar putea vedea o parte din sumă r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei